Descoperă 3 remedii naturiste pentru urticarie - Doza de Sănătate
 

Descoperă 3 remedii naturiste pentru urticarie

Dacă experimentezi o reacție alergică sau contractezi o infecție, pielea ta îți va trimite diverse semnale de alarmă, printre care și urticariile roșiatice însoțite de mâncărimi.
Descoperă 3 remedii naturiste pentru urticarie

Ultima actualizare: 07 iulie, 2018

Urticaria este o problemă cutanată răspândită, care ne poate afecta la orice vârstă. Aceasta se manifestă sub forma unor deranjante umflături roșiatice, care provoacă mâncărimi. Descoperă care sunt cele mai bune remedii naturiste pentru urticarie!

Urticaria este una din cele mai frecvente boli ale pielii (dermatoze). Femeile sunt mai predispuse decât bărbații la apariția acesteia. În general, urticariile survin după adolescență, însă persoane de toate vârstele pot fi afectate. Spre deosebire de alte tipuri de leziuni, urticaria nu se albește atunci când este presată.

Mâncărimile pot depăși regiunea inflamată. Astfel, urticariile pot apărea oriunde pe corp. Leziunile tind să dispară pe cont propriu după câteva ore.

Așa cum am menționat anterior, mâncărimile reprezintă cel mai deranjant simptom al urticariilor. Din acest motiv, ele trebuie ținute sub control.

Cauze

Dacă experimentezi o reacție alergică la o substanță anume, organismul tău eliberează histamină și alte substanțe chimice în sânge. Drept consecință, survin mâncărimi, inflamații și alte simptome. O reacție frecventă este reprezentată de urticarii.

Angioedemul constituie inflamarea țesuturilor adânci, care uneori însoțește urticaria. La fel ca urticariile, și angioedemele pot afecta orice parte a corpului. Dacă apare în cavitatea bucală sau în gât, acest simptom ar putea deveni sever, blocând căile respiratorii.

Simptome

Principalele simptome ale urticariilor sunt mâncărimile și bășicuțele roșiatice. Atunci când bășicuțele sunt mai mari (putând avea o lățime de până la 20 cm), regiunile centrale tind să fie mai deschise la culoare, formând inele.

În general, urticariile apar și dispar. De fapt, o bășicuță poate să persiste mai multe ore, apoi să dispară și să reapară pe altă porțiune de piele. Înainte de simptomele cutanate, unii pacienți experimentează:

  • Pierderea poftei de mâncare
  • Disconfort
  • Dureri de cap
  • Dureri articulare
  • Dureri abdominale
  • Diaree
  • Febră

Cele mai bune remedii naturiste pentru urticarie

1. Remediu pe bază de ceapă

Ceapă inclusă în remedii naturiste pentru urticarie

Ceapa este bogată în compuși sulfuroși care intră în componența uleiurilor sale esențiale și sunt responsabili pentru mirosul și gustul său caracteristic. Alil propil disulfura cepei mărește eficiența mijloacelor naturale de apărare a organismului uman.

Totodată, disulfura din componența cepei oferă proprietăți bactericide și fungicide, utile pentru a ucide diverse tipuri de microorganisme nocive.

Ingrediente

  • 1 ceapă feliată
  • Un pansament de 20 cm

Instrucțiuni

  • Feliază ceapa și aplic-o pe regiunile vizate.
  • Folosește pansamentul pentru a o ține în loc.
  • Las-o să acționeze timp de o oră, apoi spală-te cu apă rece.

2. Remediu cu aloe vera

Gelul de aloe vera conține antioxidanți puternici care fac parte dintr-o familie de substanțe numite polifenoli. Polifenolii și ceilalți compuși oferiți de aloe vera pot împiedica dezvoltarea anumitor bacterii care provoacă infecții și alergii cutanate.

Ingrediente

  • 2 frunze de aloe vera

Instrucțiuni

  • Mai întâi, taie frunzele de aloe pe jumătate pentru a le putea extrage gelul.
  • Aplică gelul de aloe vera pe regiunile vizate și lasă-l să acționeze 2 ore.
  • După ce s-a scurs intervalul de timp indicat, clătește-te cu apă.

3. Ceaiul de mușețel, pe lista de remedii naturiste pentru urticarie

Mușețel inclus în remedii naturiste pentru urticarie

Mușețelul este, fără îndoială, o plantă ideală pentru a trata mâncărimile cauzate de alergii, constituind unul dintre cele mai eficiente remedii pentru această problemă.

Ceaiul de mușețel hidratează pielea, susține repararea sa și reduce inflamațiile.

Ingrediente

  • 1 lingură (15 g) de flori de mușețel
  • 1 cană (250 ml) de apă

Instrucțiuni

  • Pune apa la fiert împreună cu florile de mușețel.
  • Lasă să infuzeze timp de câteva minute, apoi oprește focul și lasă să stea încă 7 minute.
  • După ce s-a scurs intervalul de timp indicat, strecoară infuzia și bea-o. Rezultate dorite nu vor întârzia să apară.

Pentru a evita urticariile, urmează o dietă echilibrată, mănâncă multe legume, bea zilnic suficientă apă pentru a-ți hidrata pielea și menține o igienă personală adecvată.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.