Folosește sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului - Doza de Sănătate
 

Folosește sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului

Ceaiul de sarsaparilla are proprietăți antiinflamatoare pe care le poți valorifica în combinație cu uleiul de usturoi pentru a ameliora disconfortul cauzat de erupțiile de psoriazis. 
Folosește sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului
Nelton Abdon Ramos Rojas

Verificat și aprobat de medicul Nelton Abdon Ramos Rojas.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Știai că poți folosi sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului? Psoriazisul este o afecțiune cauzată de o deficiență a sistemului imunitar și este recunoscută după erupțiile pe care le provoacă. Această boală afectează, în general, unghiile și scalpul.

Psoriazisul nu este infecțios, însă poate fi transmis genetic. Printre principalele sale cauze se numără:

  • Infecțiile
  • Stresul
  • Pielea uscată

În general, psoriazisul afectează cu precădere adulții și este mai frecvent în rândul bărbaților decât al femeilor.

Sarsaparilla

Ceai de sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului

Sarsaparilla este un arbust care crește în Asia, Africa și Europa. Acesta are ramurile subțiri și pline de spini și poate atinge o înălțime de 2 m.

Rădăcina de sarsaparilla este folosită la prepararea unor remedii naturale pentru bolile pieliiAceasta ajută la îmbunătățirea circulației sanguine.

În plus, uleiul esențial de sarsaparilla se utilizează în terapii alternative. Acesta poate trata simptomele unei game largi de afecțiuni, de la o răceală obișnuită până la reumatism.

Proprietăți medicinale

Sarsaparilla este considerată un detoxifiant natural care curăță sistemul renal și combate simptomele posibilelor afecțiuni de la nivelul său. În plus, această plantă curăță sângele, îmbunătățind circulația. Astfel, sarsaparilla elimină impuritățile de la nivelul pielii, printre care acneea și erupțiile cauzate de psoriazis. 

  • Totodată, acest remediu stimulează producția anumitor hormoni, cum ar fi testosteronul, prevenind impotența.
  • În același timp, sarsaparilla tratează diverse afecțiuni ale pielii, precum eczemele, psoriazisul, dermatita, lepra și mâncărimile generale. Proprietățile sale inflamatoare ajută la reducerea umflăturilor. 

Sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului

Extractul de sarsaparilla este folosit în medicina tradițională pentru a trata erupțiile și descuamările provocate de sifilis.

În cele ce urmează, îți prezentăm un remediu cu sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului, întrucât erupțiile cauzate de această afecțiune pot fi foarte dureroase.

Ceai de sarsaparilla cu ulei de usturoi

Ulei de usturoi și sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului

Usturoiul este folosit adesea pentru îngrijirea pielii. Acest aliment conține antioxidanți care ajută la regenerarea pielii. În plus, usturoiul este recunoscut în medicina tradițională ca unul dintre cele mai bune tratamente pentru dermatită.

Am menționat deja cât de benefică este sarsaparilla pentru piele, însă trebuie să precizăm încă o dată că aceasta elimină impuritățile, drept pentru care este indicat să o combini cu ulei de usturoi pentru a obține rezultate optime.

Ingrediente

  • 1 cană de apă (250 ml)
  • 2 lingurițe de rădăcină de sarsaparilla (10 g)
  • Ulei de usturoi (200 g)
  • O bucată de vată

Mod de preparare

  • Dă apa în clocot. Adaugă rădăcina de sarsaparilla și las-o să fiarbă 15 minute.
  • Amestecă infuzia de sarsaparilla cu uleiul de usturoi într-un recipient cu capac.
  • Lasă amestecul să se răcească. După ce s-a răcit, aplică ușor tratamentul pe zona afectată cu o bucată de vată.

Observație: De multe ori, remediile naturale suplimentează alte tratamente și medicamente prescrise de medicul dermatolog pentru accelerarea vindecării și tratarea simptomelor.

Recomandări

Folosește sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului de pe brațe

Orice plantă medicinală folosită în exces poate avea efecte secundare nedorite la nivelul mai multor organe. Însă dacă sunt consumate în cantitățile potrivite, infuziile de plante îți pot îmbunătăți considerabil starea de sănătate. Află mai multe despre ele și despre beneficiile pe care le oferă.

Dacă acest remediu cu sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului nu funcționează, fă o programare la medicul dermatologEste posibil să ai o infecție severă.

Dacă vrei să culegi singur rădăcinile de sarsaparilla, ai mare grijă. Untul pământului seamănă foarte mult cu această plantă, însă este otrăvitor.

Nu uita că sănătatea pielii este foarte importantă. Folosește creme hidratante pentru a te proteja de razele solare. Dacă dezechilibrul pH-ului pielii este foarte accentuat, se pot dezvolta afecțiuni grave, cum ar fi cancerul.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Amira, S., Dade, M., Schinella, G., & Ríos, J. L. (2012). Anti-inflammatory, anti-oxidant, and apoptotic activities of four plant species used in folk medicine in the Mediterranean basin. Pakistan Journal of Pharmaceutical Sciences.
  • Demo, A., Petrakis, C., Kefalas, P., & Boskou, D. (1998). Nutrient antioxidants in some herbs and Mediterranean plant leaves. Food Research International31(5), 351–354.
  • Langley, R. G. B., Krueger, G. G., & Griffiths, C. E. M. (2005). Psoriasis: Epidemiology, clinical features, and quality of life. In Annals of the Rheumatic Diseases.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.