Tratament cu ghimbir împotriva căderii părului - Doza de Sănătate
 

Tratament cu ghimbir împotriva căderii părului

Este bine să folosești acest remediu simplu cu ghimbir împotriva căderii părului timp de o lună, aplicându-l o dată la două zile.
Tratament cu ghimbir împotriva căderii părului
Karla Henríquez

Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 28 iulie, 2022

Ghimbirul este bogat în uleiuri esențiale, vitamine, minerale, antioxidanți și aminoacizi. Această plantă tradițională chinezească are numeroase proprietăți terapeutice și beneficii pentru sănătate și frumusețe. De exemplu, îți poți prepara un tratament minunat cu ghimbir împotriva căderii părului.

Proprietățile ghimbirului ce previn căderea părului

Tratament cu ghimbir împotriva căderii părului

Beneficiile pe care ni le oferă ghimbirul sunt cunoscute și apreciate încă din vremuri străvechi. Bogată în compuși naturali benefici, această plantă combate diverse afecțiuni și simptome neplăcute. Mai exact, ghimbirul:

  • Reduce durerea reumatică și menstruală.
  • Ameliorează simptomele de gripă și răceală.
  • Ameliorează problemele cardiovasculare.
  • Este un remediu bun împotriva depresiei.
  • Reduce nivelul de stres.
  • Îmbunătățește digestia.

În ceea ce privește prevenirea căderii părului și stimularea creșterii acestuia, ghimbirul prezintă următoarele proprietăți:

  • Ghimbirul îmbunătățește circulația sanguină în regiunea scalpului, stimulând creșterea firelor de păr. Acizii grași din rădăcina de ghimbir sunt excelenți dacă ai părul subțire, ajutând la repararea și întărirea acestuia.
  • Și mătreața poate fi o cauză a căderii părului. În general, produsele din comerț destinate combaterii acestei probleme conțin chimicale care pot provoca alergii. Grație proprietăților sale naturale antiseptice, ghimbirul este o alternativă excelentă pentru tratarea mătreții.

Mască pe bază de ghimbir împotriva căderii părului

Mască de ghimbir împotriva căderii părului

Este bine să folosești acest remediu simplu cu ghimbir împotriva căderii părului timp de o lună, aplicându-l o dată la două zile. Pentru a-i asigura eficiența, masează-l în păr timp de 15 minute, permițând astfel foliculilor să-l absoarbă cu ușurință.

Vei avea nevoie de:

  • O lingură de ghimbir ras
  • O lingură de ulei de jojoba (sau de măsline)

Instrucțiuni

  • Tratamentul cu ghimbir împotriva căderii părului este foarte ușor de preparat. Începe prin a rade o bucată de ghimbir deasupra unei linguri.
  • Apoi, umple o altă lingură cu ulei de jojoba. Poți achiziționa acest ulei din plafare sau farmacii. Însă, dacă nu reușești să găsești ulei de jojoba, poți folosi pur și simplu niște ulei de măsline.
  • Adaugă cele două ingrediente într-o ceașcă și amestecă-le bine până când obții o pastă uniformă și uleioasă. Ghimbirul îi va oferi un miros foarte plăcut.
  • Acum udă-ți părul și aplică această cremă, masând-o pe păr și pe cap timp de cel puțin 15 minute, pentru a-ți stimula circulația sanguină la nivelul scalpului.
  • Treptat, vei începe să ai o senzație de căldură în păr, semn că ghimbirul începe să acționeze. Așteaptă încă cinci minute, iar apoi clătește-te pe cap. Pentru a obține cele mai bune rezultate, clătește-te cu apă caldă (dar nu prea fierbinte).
  • După cum ți-am zis, acest remediu pe bază de ghimbir este util pentru combaterea căderii părului, tratarea mătreții și întărirea firului de păr. Fii consecvent(ă) și aplică tratamentul o dată la două zile, timp de o lună. Vei obține rezultate incredibile!

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.