Teoria personalității conform lui Sigmund Freud

Pentru a conceptualiza personalitatea, Sigmund Freud a propus cinci modele: topografice, dinamice, economice, genetice și structurale. Ce spune fiecare?

Verificat și aprobat de psihologul Elena Sanz.

Scris de Daniela Echeverri Castro

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Teoria personalității conform lui Sigmund Freud a fost discutată și supusă unor interpretări diferite de-a lungul timpului. Deși continuă să influențeze în mod semnificativ domeniul psihologiei, este, de asemenea, un subiect de controversă.

Freud, considerat de mulți „tatăl psihologiei”, și-a dedicat o mare parte din cariera sa literară dezvoltării de modele pentru explicarea personalității umane. Astfel, astăzi cunoaștem 5 teorii despre personalitate: topografică, dinamică, economică, genetică și structurală. Le discutăm în detaliu mai jos!

Teoria personalității conform lui Sigmund Freud

Conform teoriei lui Sigmund Freud, unele aspecte ale personalității sunt primare și determină persoana să acționeze în conformitate cu impulsurile sale de bază. Alte părți ale personalității sunt responsabile de reglarea unor astfel de impulsuri și adaptarea lor la cerințele realității.

Construcția personalității adulte este rezultatul experiențelor trăite în copilăria timpurie și al modului în care acestea sunt procesate conștient și inconștient în etapele dezvoltării umane.

Astfel, capacitatea unei persoane de a-și rezolva conflictele interne în etape specifice de dezvoltare determină în mare măsură capacitatea viitoare de coping și maturitatea.

Pentru a înțelege mai bine, mai jos explicăm cele 5 modele cuprinse în teoria personalității conform lui Freud. Este important să clarificăm că acestea nu trebuie asumate ca un adevăr absolut, deși sunt considerate instrumente utile în mai multe domenii ale psihologiei.

1. Modelul topografic

La începutul carierei sale, Freud a dezvoltat modelul topografic. Cunoscut și sub numele de „Primul subiect”, împarte mintea în trei regiuni: inconștient, subconștient și conștient. Pentru a facilita înțelegerea, Freud a folosit metafora părților aisbergului . Vârful aisbergului reprezintă regiunea conștientă, adică acele lucruri care pot fi percepute la un moment dat. Sunt gândurile, amintirile, sentimentele și fanteziile.

Partea aisbergului care se scufundă, dar este încă vizibilă, se referă la regiunea subconștientă a minții. O definiție mai bună a subconștientului sunt acele amintiri care nu sunt disponibile în prezent, dar care pot reveni în conștiință.

În cele din urmă, cea mai mare parte a aisbergului, care este ascunsă sub apă, este echivalentă cu inconștientul. Adună toate acele lucruri inaccesibile conștiinței, fie că sunt amintiri, sentimente sau gânduri. Poate fi vorba de conținut dureros sau conflictual.

2. Modelul dinamic

Așa-numitul „model dinamic” este pentru mulți unul dintre cele mai dificil de interpretat. Într-un mod simplu, este legat de conflictul psihic care apare între două forțe din minte: instinctuală (sau impuls) și de apărare. Prima forță caută o satisfacție excesivă, în timp ce a doua încearcă să o inhibe.

Din această interacțiune rezultă acele procese psihologice care permit reglarea comportamentului și generează răspunsuri adaptative. Fără acestea, sănătatea mintală ar fi afectată.

În mod specific, mecanismele de apărare derivate din acest model sunt următoarele:

• Represiune
• Antrenament reactiv
• Deplasare
• Fixare
• Regresie
• Proiecție
• Introiecție
• Sublimare

3. Modelul economic

Conceptul principal al modelului economic a fost ceea ce Freud a numit „impuls”. Impulsul permite persoanei să caute un scop specific. Autorul a sugerat că orice comportament este motivat de impulsuri.

Prin urmare, a împărțit impulsurile în două:

• Unitatea de viață (eros): asociată cu capacitatea de conservare sau supraviețuire a speciei; impulsul de a crea, de a relaționa și de a vă proteja.
• Puterea morții (thanatos): legată de tendințele distructive ale ființei umane față de sine sau față de ceilalți.

4. Modelul genetic

Modeul genetic este cea mai populară teorie a personalității. Descrie cele 5 faze ale dezvoltării psihosexuale, caracterizate prin căutarea satisfacției (sau descărcării tensiunii) în zonele erogene ale corpului determinată de vârstă.

Freud a sugerat că nu numai adultul simte satisfacție în zonele erogene, ci și copilul. Astfel, fiecare etapă simbolizează concentrarea libidoului într-o zonă diferită a corpului.

Dacă acțiunile libidinale nu progresează adecvat sau sunt reprimate, copilul rămâne nesatisfăcut sau într-o stare de fixare. În consecință, acest lucru produce anxietate în orice stadiu și poate persista la vârsta adultă ca nevroză.

Fazele dezvoltării psihosexuale conform lui Freud sunt următoarele:

• Faza orală: dezvoltată în primul an de viață. Comportamentul se concentrează pe gură, deoarece plăcerea constă în supt, mușcat sau sărut.
• Faza anală: de la 18 luni la 4 ani. În această perioadă, antrenamentul la toaletă devine o sarcină sensibilă pentru copil. Prin urmare, concentrarea plăcerii se deplasează de la zona orală la cea anală. Copiii se vor concentra asupra excreției, deoarece vor să răspundă la performanța așteptată de îngrijitorul lor. Fixarea se poate manifesta ca retenție anală sau expulsivitate anală.
• Faza falică: între 4 și 7 ani. Este cea mai controversată etapă din dezvoltarea psihosexuală a lui Freud. În acest sens, minorul începe să experimenteze plăcerea asociată cu organele genitale, motiv pentru care masturbarea este obișnuită. În plus, apare celebrul complex Oedip și castrarea.
• Faza de latență: 7-12 ani. În acest stadiu, Freud a sugerat că dorința sexuală este reprimată pentru a acorda prioritate învățării și dezvoltării cognitive. În acest fel, copilul se concentrează asupra activităților școlare, sportive și sociale. Dacă există disfuncții în această perioadă, vor apărea probleme în relații la vârsta adultă.
• Faza genitală: 12 ani și peste. Semnalează maturitatea sexuală. Este o perioadă în care identitatea sexuală este reafirmată, atât la bărbați, cât și la femei.

5. Modelul structural

În acest model al teoriei personalității, mintea este împărțită în trei cazuri care se dezvoltă de-a lungul copilăriei: „Sine”, „Eu” și „Supraeu”. Fiecare are o funcție diferită care, la rândul său, acționează la diferite niveluri ale minții.

Totuși, împreună formează o structură de personalitate unică. Mai mult, conflictele dintre acestea dau naștere la simptome psihopatologice.

• Sine: se referă la aspectul instinctual al psihicului. Scopul său principal este de a satisface impulsurile biologice, inconștiente și instinctive ale persoanei.
• Eu: este considerat o dezvoltare a sinelui, dar funcționează și ca intermediar între sine și supraeu. Acesta joacă un rol de reglementare, deoarece satisface impulsurile în funcție de cerințele mediului și lucrează atât cu conținut inconștient, cât și conținut conștient.
• Supraeu: asigură respectarea regulilor morale și valorilor societății. Exercită o funcție de cenzură și critică.

Deși sunt explicate separat, modelele cuprinse în teoria personalității sunt legate între ele. Împreună, explică modul în care dezvoltarea personalității condiționează felul în care fiecare persoană se dezvoltă în mediul său. În același timp, ne permit să înțelegem cum conflictele nerezolvate dintre impulsurile fizice și așteptările sociale din fiecare etapă a dezvoltării umane pot duce la modificări mintale.