Vezica hiperactivă la copii: cauze și tratamente

25 Septembrie, 2020
Urinarea frecventă poate indica faptul că un copil are o vezică hiperactivă. Acest articol va descrie cauzele, diagnosticul și tratamentul acesteia.

Vezica hiperactivă la copii este un sindrom care determină nevoia urgentă de a urina. În unele cazuri, nevoia este atât de urgentă, încât poate fi dificil de controlat și poate provoca chiar și urinări involuntare.

Deși această afecțiune poate apărea atât la adulți, cât și la copii, acest articol se concentrează pe sindromul vezicii hiperactive la copii, cauzele sale, diagnosticarea și tratamentul.

Vezica hiperactivă la copii

O vezică hiperactivă este un sindrom care determină nevoia urgentă de a urina. În mod normal, este însoțită de o creștere a frecvenței urinării. De asemenea, este a doua cea mai frecventă cauză de disfuncție a vezicii urinare la copii, după udarea patului.

În multe cazuri, intensitatea nevoii face imposibil controlul urinării. Prin urmare, copilul poate urina accidental sau poate avea scurgeri de urină. Acest lucru poate provoca, de asemenea, probleme grave în viața copilului, afectându-i negativ viața socială sau emoțională.

De fapt, dacă cel mic urinează accidental cu o anumită frecvență, el sau ea poate începe să evite sau să refuze să participe la diferite activități sau evenimente, de teama de a nu urina accidental în fața altora. Din acest motiv, este important să fii conștient de simptome și să consulți un specialist cât mai curând posibil.

Citește mai mult:

Incontinența urinară la copii și udarea patului

Simptome

Copil care a udat patul
Spre deosebire de enurezis sau udarea patului, vezica hiperactivă se poate manifesta în orice moment al zilei.

În primul rând, este important să nu confundăm o vezică hiperactivă cu alte afecțiuni, cum ar fi udarea patului. Cea mai mare diferență dintre cele două este faptul că vezica hiperactivă se poate manifesta în orice moment al zilei.

În general, copiii se confruntă cu următoarele simptome:

  • Urinarea de mai mult de 8 ori pe zi.
  • Dificultate de a controla nevoia de a urina.
  • Scurgeri sau pierderi de urină.
  • Statul cu picioarele încrucișate sau în alte poziții pentru a încerca să prevină pierderea urinei.
  • În cazuri extreme, incontinență urinară sau incapacitatea de a controla urinarea.
  • Simptomele pot provoca suferință sau pot afecta viața normală a copilului.

Cauzele sindromului vezicii hiperactive

Teoria actuală indică faptul că o vezică hiperactivă poate fi corelată cu maturizarea târzie a sistemului nervos central. Odată ce vezica se umple, reflexul de inhibare a urinării nu este activat în mod corespunzător.

Această afecțiune ar putea fi legată și de problemele fizice ale copilului, cum ar fi anomalii ale tractului urinar sau ale vezicii urinare sau infecții renale. Totuși, vezica hiperactivă poate fi corelată și cu alte afecțiuni, cum ar fi constipația.

În unele cazuri, problema apare din cauza faptului că cel mic nu a învățat cum să controleze corect urinarea (un proces care începe, de obicei, la 3-5 ani). Fără a învăța cum să-și controleze sfincterul, copilul nu va putea controla corect urinarea.

În mod similar, afecțiuni precum tulburările mintale, comportamentale, de învățare sau anxietatea pot avea ca simptom sindromul vezicii hiperactive.

Cum se diagnostichează vezica urinară hiperactivă?

Mamă care știe cum să trateze vezica hiperactivă la copii
Trebuie să urmărești obiceiurile de urinare ale copilului pentru a găsi cauza principală a problemei.

Pentru a diagnostica o vezică hiperactivă, medicul trebuie să efectueze următoarele teste și examinări:

  • Istoricul medical complet al părinților și al copilului (dacă este cazul). Prezintă-i în detaliu medicului obiceiurile de urinare ale copilului. De fapt, ți se poate cere să ții un „jurnal de urinare” timp de câteva zile, în care să înregistrezi frecvența și intensitatea urinării copilului. De asemenea, medicul va încerca să identifice eventualii factori declanșatori.
  • Examinarea fizică. Această examinare va presupune o verificare a zonei tractului urinar. Medicul va face și anumite teste care vor verifica funcționarea sistemului nervos.
  • Analiza urinei. Aceasta va verifica dacă există infecții.
  • În funcție de rezultatele testelor de mai sus, medicul poate efectua o ecografie sau alte teste urodinamice pentru a exclude orice alte probleme majore.

Tratament pentru vezica hiperactivă la copii

Tratamentul unei vezici hiperactive la copii va depinde întotdeauna de cauzele acesteia. De exemplu, dacă este cauzată de constipație, tratamentul va avea ca scop rezolvarea acestei probleme.

Cele mai frecvente forme de tratament includ:

  • Antrenamentul vezicii urinare. Acesta poate include programarea urinării (de câte ori pe oră), urinarea de două ori atunci când copilul merge la baie sau relaxarea mușchilor pelvini, printre altele.
  • În unele cazuri, medicul poate recomanda un tratament medicamentos (de obicei oxibutinină). Acest lucru va ajuta la ameliorarea simptomelor până când copilul va învăța să-și controleze eficient sfincterul. Odată ce copilul își controlează corespunzător sfincterul, acest lucru va ajuta la prevenirea viitoarelor infecții ale tractului urinar.
  • Sprijinul parental. Părinții nu trebuie să-l certe pe copil. La urma urmei, o vezică hiperactivă nu este un act voluntar. Dimpotrivă, trebuie să ai răbdare și să oferi înțelegere și sprijin. De exemplu, poți apela chiar și la tactici motivaționale, cum ar fi recompensarea copilului atunci când acesta urmează cu succes programul de urinare și antrenament stabilit.

Citește și:

Tratament pentru enurezis la copii

Concluzie

Copil îmbrățișându-și mama
O vezică hiperactivă poate afecta grav viața socială și emoțională a copilului. Așadar, trebuie să îi acorzi sprijin deplin.

Este important să fii atent la simptomele vezicii hiperactive la copii. Așa cum am explicat mai sus, afecțiunea poate avea un impact negativ asupra copilului în plan social și emoțional și, în cele din urmă, poate duce la probleme de stimă de sine.

Din acest motiv, este important să consulți un medic cât mai curând posibil dacă cel mic experimentează simptomele legate de acest sindrom. Acest lucru va face ca problemele fizice care duc la apariția acestei boli să fie rapid tratate sau excluse.

În orice caz, sprijinul părinților este esențial. Din acest motiv, vizitele constante la baie sau urinările accidentale nu ar trebui niciodată să fie întâmpinate cu critici sau mustrări. Dimpotrivă, este nevoie de sprijin continuu, răbdare și înțelegere.

  • San José González MÁ, Méndez Fernández P. “Incontinencia y trastornos miccionales: ¿qué podemos hacer?” Rev Pediatr Aten Primaria. 2009;11:e1-e29.
  • Herndon CD, Joseph DB. “Urinary incontinence”, Pediatr Clin North Am. 2006;53(3):363-77.
  • Fernández Fernández M, Cabrera Sevilla JE. “Trastornos miccionales y enuresis en la infancia”,
    Protoc diagn ter pediatr. 2014;1:119-34