10 simptome ale fibromialgiei la care trebuie să fii atent - Doza de Sănătate
 

10 simptome ale fibromialgiei la care trebuie să fii atent

Pe lângă faptul că provoacă dureri musculare și oboseală, fibromialgia are efecte multiple, fiind o boală cronică ce poate deveni invalidantă. 
10 simptome ale fibromialgiei la care trebuie să fii atent
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Fibromialgia este un sindrom caracterizat prin creșterea sensibilității corpului la dureri musculare și articulare. Alte simptome ale fibromialgiei sunt oboseala, problemele digestive, durerile de cap și amorțelile la nivelul extremităților.

Cauza sa exactă nu este cunoscută. Totuși, specialiștii asociază fibromialgia cu factori genetici, sedentarism și alte câteva boli.

Desigur, fiecare caz este diferit. Însă, în general, pacienții care suferă de fibromialgie prezintă un nivel ridicat al inflamațiilor în corp. Această problemă provoacă la rândul său o serie de reacții neplăcute.

Cea mai mare problemă când vine vorba de diagnosticarea sa este faptul că fibromialgia poate fi confundată cu alte afecțiuni. Însă dacă nu este tratată la timp, aceasta poate avea consecințe grave. Prin urmare, este important să știm cum se manifestă acest sindrom și la ce semne ar trebui să fim atenți pentru a identifica prezența sa în organism.

Iată despre ce este vorba!

1. Redoarea matinală: unul dintre principalele simptome ale fibromialgiei

Simptome ale fibromialgiei ca redoarea matinală

Unul dintre cele mai frecvente simptome ale fibromialgiei este redoarea matinală, prezentă în primele ore după trezire. Această senzație este asemănătoare celei resimțite de pacienții cu artrită, întrucât poate afecta la rândul său mobilitatea.

2. Dificultățile de concentrare

Dificultăți de concentrare ca simptome ale fibromialgiei

Acest simptom este cunoscut și sub denumirea de „ceață pe creier”. Din păcate, persoanele afectate se pot confrunta cu probleme de concentrare și memorie.

Pacientul nu se poate concentra suficient asupra activităților desfășurate și uneori are pierderi de memorie pe termen scurt.

3. Oboseala accentuată

Sindromul de oboseală cronică sau epuizarea fizică și psihică este încă unul dintre principalele simptome ale fibromialgiei.

Senzația de greutate în tot corpul și stresul psihic accentuat împiedică persoana afectată să își desfășoare activitățile zilnice obișnuite. Chiar și sarcinile simple, precum trezirea sau efortul fizic și intelectual redus pot provoca oboseală.

4. Durerile în tot corpul

Durerile ce sunt simptome ale fibromialgiei

Pacienții diagnosticați cu fibromialgie acuză dureri ușoare sau intense în tot corpul. Durerile pot debuta cu o intensitate redusă și pot apărea intermitent. Pe parcurs, acestea devin intense, acute și pulsatile.

Durerile afectează ligamentele, mușchii și tendoanele. Din păcate, analgezicele eliberate fără prescripție medicală nu au un efect rapid sau favorabil.

5. Calitatea proastă a somnului

Din cauza simptomelor fizice și psihice menționate mai sus, persoanele care suferă de fibromialgie nu se pot bucura de un somn de calitate. 

Neurotransmițătorii din creier sunt afectați de boală. Astfel, aceștia nu mai sunt capabili să stimuleze creierul așa cum ar trebui, iar pacientul nu se poate odihni.

În plus, durerile fizice pot fi accentuate de anumite poziții din timpul somnului, fapt care la rândul său întrerupe odihna.

6. Amorțelile și furnicăturile

Senzația intensă de amorțeală la nivelul extremităților, precum și neplăcutele furnicături pot fi simptome ale fibromialgiei în stadiile sale inițiale.

Mulți pacienți susțin că au senzația de „înțepături” în piele, mai ales în mâini și picioare. Senzația durează uneori numai câteva minute, însă alteori se poate întinde pe o perioadă mai lungă de timp.

De obicei, simptomele se accentuează în timpul nopții sau dacă persoana în cauză menține aceeași poziție pentru mai mult timp.

7. Problemele digestive

Probleme digestive ca simptome ale fibromialgiei

Dezechilibrele de la nivelul proceselor inflamatoare cauzate de fibromialgie pot provoca simptome digestive asemănătoare celor specifice sindromului de colon iritabil.

Totodată, majoritatea pacienților acuză dureri abdominale recurente, gaze intestinale și reflux gastroesofagian. 

8. Sensibilitatea la mediul înconjurător

De multe ori, bolnavii de fibromialgie au o sensibilitate accentuată și reacții alergice la factori de mediu, cum ar fi zgomotul și poluarea.

Pacientul poate avea simptome asemănătoare celor cauzate de migrene. Astfel, corpul reacționează negativ la lumină și zgomote puternice, precum și la chimicalele din anumite produse. 

9. Sensibilitatea la temperatură

Simptome ale fibromialgiei ca sensibilitatea la temperatură

Din  cauza schimbărilor care au loc în organism ca urmare a dezechilibrelor cauzate de procesele inflamatoare, pacienții cu fibromialgie întâmpină dificultăți în reglarea temperaturii corpului. Acest simptom este atât de intens, încât persoana afectată nu se poate odihni în mod corespunzător. Motivul îl reprezintă senzațiile puternice de frig sau căldură resimțite atunci când încearcă să adoarmă.

În plus, schimbările bruște de temperatură au un impact puternic asupra bolnavului. Acesta este mult mai sensibil la astfel de schimbări decât o persoană sănătoasă.

10. Depresia

Unul dintre cele mai importante simptome ale fibromialgiei îl reprezintă episoadele de depresie. Din păcate, acest sindrom are un impact considerabil asupra calității vieții pacientului. Astfel, acesta se confruntă cu schimbări emoționale și cu sentimentul de tristețe profundă generat de limitările cu care trebuie să învețe să trăiască.

Așa cum am observat deja, modul în care se dezvoltă fibromialgia nu este ușor de înțeles. Persoanele bolnave au nevoie de un sprijin puternic din partea medicilor și a psihologilor, dar și a familiei și a prietenilor. 

Este foarte important să fii atent la toate posibilele simptome ale fibromialgiei, pentru a-ți da seama dacă este posibil să suferi de această boală în cazul în care ai anumite suspiciuni.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.