14 uleiuri naturale care oferă protecție solară

07 Octombrie, 2018
Deși nu se găsește ușor, uleiul de zmeură conține vitaminele A și E și prezintă abilitatea de a menține tinerețea pielii. Acest ulei acționează ca o loțiune de protecție solară naturală, având un factor de protecție solară situat între 30 și 50.

Ești pregătit pentru vara ce va urma? Dacă răspunsul tău la această întrebare este „da”, suntem siguri că ești curios să descoperi niște alternative naturiste pentru cremele și loțiunile de protecție solară din comerț. Citește în continuare pentru a afla care sunt cele mai bune uleiuri naturale care oferă protecție solară.

Cele mai bune uleiuri naturale care oferă protecție solară

Fie că aplici o cremă de protecție solară obișnuită, fie că aplici uleiurile de mai jos, razele ultraviolete te vor afecta negativ dacă:

  • Nu porți o pălărie;
  • Nu eviți să petreci toată după-amiaza afară;
  • Nu aplici cremă de protecție solară la fiecare două ore, inclusiv atunci când vrei să înoți.

Este esențial să te bronzezi doar în intervalele de timp indicate. Când razele soarelui ating intensitatea maximă, trebuie să te refugiezi în camera de hotel sau acasă pentru a-ți proteja pielea.

Mai mult, nu trebuie să te lași indus în eroare de zilele înnorate, soarele fiind nociv și în aceste condiții. Pielea ta poate suferi daune chiar dacă nu simți că razele soarelui te ard.

Uleiuri naturale care oferă protecție solară fără să aibă efecte nocive

Acestea fiind spuse, cele mai bune uleiuri naturale care oferă protecție solară sunt:

Uleiul de avocado

Uleiul de avocado poate fi achiziționat din orice plafar. Amestecă acest produs cu un alt ulei cu un factor de protecție solară de cel puțin 15. Dacă vrei, poți aplica direct pulpa de avocado pe piele, dar ai grijă să nu faci exces. În caz contrar, riști ca pielea ta să se înverzească. Un singur strat de pulpă de avocado îți va oferi protecție suficientă.

Citește și:

Cele mai bune remedii pentru arsurile solare

Uleiul de germeni de grâu

Acest ulei de calitate (și puțin mai scump) este incolor, așadar nu va afecta aspectul tenului. Uleiul de germeni de grâu are un efect antioxidant și încarcă pielea cu vitamina E.

Printre altele, vitamina E îmbunătățește sănătatea pielii, previne îmbătrânirea prematură a acesteia și îndepărtează ridurile. În plus, acest nutrient are abilitatea de a preveni efectele nocive ale razelor ultraviolete. Uleiul de germeni de grâu este util și pentru a trata psoriazisul, eczemele și arsurile.

Uleiuri naturale care oferă protecție solară precum cel de germeni de grâu

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos este foarte versatil și prezintă numeroase utilizări alternative. Datorită mirosului său plăcut caracteristic, acest produs este foarte popular pe timp de vară.

Pe lângă beneficiile sale în îngrijirea pielii, uleiul de cocos este util și pentru a proteja podoaba capilară. Amestecă-l cu un ulei cu un factor de protecție solară de cel puțin 8 și întinde-l pe corp, păr și scalp. La final, vei mirosi incredibil!

Îți recomandăm și:

Uleiul de nucă de cocos este benefic pentru păr

Uleiul de semințe de morcov

De obicei, uleiul din semințe de morcov poate fi achiziționat din plafare. Cu siguranță știai deja că morcovii sunt benefici pentru piele. Ei bine, află că și uleiul obținut din semințele de morcovi este foarte util.

Uleiul de semințe de morcovi este mai eficient decât orice cremă de protecție solară din comerț. Acest produs conține vitamina A și caroten, având abilitatea de a proteja pielea.

Printre altele, uleiul din semințe de morcovi te va ajuta să obții un bronz atractiv și îți va proteja pielea împotriva arsurilor și a roșeții. Mai mult, acest ulei poate fi utilizat și pentru a trata diverse probleme cutanate, inclusiv eczemele.

Uleiul de migdale

Uleiul de migdale este unul dintre cele mai populare uleiuri esențiale disponibile pe piață. Acesta are un factor de protecție solară de nivel 5, dar este o sursă semnificativă de vitamina E, ce menține pielea tânără și moale. În plus, uleiul de migdale poate menține părul moale și lucios. Îl poți chiar amesteca cu numeroase creme pentru piele.

Uleiul de zmeură

Deși nu se găsește ușor, uleiul de zmeură are un factor de protecție solară foarte ridicat, situându-se de obicei între 30 și 50. Pe lângă acest beneficiu, uleiul de zmeură conține vitaminele A și E, ce mențin pielea tânără și ameliorează inflamațiile.

Având o consistență groasă, acest produs nu trebuie combinat cu alte uleiuri. Singurul său dezavantaj este faptul că nu prezintă aceeași mireasmă plăcută ca și fructul. De fapt, persoanele cu un miros sensibil susțin că uleiul de zmeură miroase ușor neplăcut. Vestea bună este că acest miros dispare în cel mult o oră.

Uleiuri naturale care oferă protecție solară pentru pielea de pe picioare

Uleiul de soia

Utilizat în Orient în gastronomie (multe preparate asiatice îl folosesc ca ingredient), s-a demonstrat că uleiul de soia este printre cele mai eficiente uleiuri naturale care oferă protecție solară.

Câteva picături din acest ulei stopează efectele nocive ale razelor ultraviolete și înmoaie pielea. Un alt avantaj al uleiului de soia este faptul că nu prezintă niciun miros.

Uleiul de măsline

Evident, acest ulei foarte popular și versatil nu are cum să lipsească din lista de uleiuri naturale care oferă protecție solară. După cum bine știi, uleiul de măsline oferă mii de beneficii pentru sănătate, atât pe plan intern, cât și extern.

Este posibil însă să nu fi știut că uleiul de măsline poate face pielea mai moale și oferă protecție împotriva luminii solare. În plus, datorită conținutului său de antioxidanți, acest produs este util pentru a trata arsurile.

Nu în ultimul rând, uleiul de măsline are un efect benefic asupra părului și a scalpului. Suntem siguri că ai acest produs în bucătărie, așadar nu ezita să profiți de beneficiile sale chiar acum!

Uleiul de jojoba

Jojoba este deseori utilizată în tratamentele de înfrumusețare, fiind inclusă, de pildă, în șampoane și săpunuri. Printre altele, poți utiliza jojoba pentru a remedia pielea crăpată sau uscată.

Acest produs hidratează pielea și oferă protecție împotriva luminii solare, dar, din păcate, nu poate stopa efectele nocive ale razelor ultraviolete. Însă dacă îl combini cu alte produse, uleiul de jojoba poate fi un aliat de nădejde în ceea ce privește sănătatea pielii.

Uleiul de macadamia

Acest produs este bogat în vitamina E și minerale, inclusiv în potasiu și fosfor. Uleiul de macadamia este o alternativă naturală a loțiunilor de protecție solară obișnuite, fiind foarte popular pe plajele australiene. Poți achiziționa ulei esențial de macadamia din orice plafar.

Alte uleiuri naturale care oferă protecție solară

Ca să îți protejezi pielea de razele ultraviolete, încearcă și:

  • Ulei de susan
  • Ulei de semințe de cânepă
  • Unt de shea
  • Ulei de arahide
Uleiuri naturale care oferă protecție solară și nu afectează pielea

  • Tamayo, V., Úmariega, M. A. G. O., Amayo, M. A. V. E. T., & Amar, Á. N. S. Á. (2009). La radiación ultravioleta. Su efecto dañino y consecuencias para la salud humana. Redalyc Sistema de Información Científica. https://doi.org/10.1016/j.physb.2007.08.181
  • Walsh, K. (2018). La radiacion UV y el ojo*. Eye Health Advisor. https://doi.org/eye health advisor
  • Vinicio, M., & Vega, S. (2008). la capa dE ozono. Revista Biocenosis.
  • Vallejo, E. O., Vargas, N., Martínez, L. M., Agudelo, C. A., & Ortiz, I. C. (2013). Perspectiva genética de los rayos UV y las nuevas alternativas de protección solar. Revista Argentina de Dermatologia.