3 exfoliante naturale pentru față, corp și mâini - Doza de Sănătate
 

3 exfoliante naturale pentru față, corp și mâini

Cauți niște exfoliante naturale pentru față, corp și mâini? Încearcă-le pe cele prezentate mai jos și nu uita că pielea este diferită pe fiecare parte a corpului, drept pentru care trebuie tratată în mod diferit!
3 exfoliante naturale pentru față, corp și mâini
Karla Henríquez

Scris și verificat de doctorul Karla Henríquez.

Ultima actualizare: 26 noiembrie, 2017

Pentru a-ți menține pielea tânără și frumoasă, trebuie să o cureți de toxine și impurități pentru a stimula regenerarea celulelor. Totodată, este indicat să o hidratezi cu produsele adecvate. În acest sens, este important să folosești exfoliante naturale.

Exfoliantele naturale ajută la reînnoirea celulelor pielii și la hrănirea acesteia cu nutrienți benefici. În articolul de azi, îți arătăm cum să prepari trei produse de acest fel pentru părți diferite ale pielii: ten, mâini și corp.

Exfoliante naturale pentru piele

Exfoliante naturale pentru mâini

Pielea feței este mult mai delicată decât cea de pe alte părți ale corpului. Acest aspect este esențial în alegerea  produselor pe care vrei să le folosești. În plus, este indicat să ții cont și de tipul tenului tău: gras, uscat sau mixt. 

În ceea ce privește corpul, poți opta pentru ingrediente care combat celulita, vergeturile, circulația deficitară sau alte probleme de acest gen.

Exfolierea este o condiție esențială pentru a avea o piele tânără și luminoasă. Produsele exfoliante elimină celulele moarte care îi dau pielii un aspect tern și gri. În plus, acestea îmbunătățesc circulația sanguină și previn ridurile.

1. Fructe pentru ten

Fructele sunt cele mai bune exfoliante naturale pentru ten

Pielea feței este mult mai sensibilă decât cea de pe alte părți ale corpului și este mai afectată de influența directă a agenților externi: lumina soarelui, vântul, poluarea, etc. Prin urmare, pentru ten îți recomandăm să folosești exfoliante naturale pe bază de fructe. Deși acestea nu sunt abrazive, conținutul lor de enzime contribuie la exfolierea pielii într-un mod chimic.

Pe lângă faptul că ajută la curățare, fructele oferă vitamine și minerale benefice pielii. Opțiunile propuse de noi sunt următoarele:

  • Ananas: pentru tenul gras.
  • Kiwi: pentru ten gras și mixt.
  • Papaya: pentru ten mixt și uscat.
  • Pară: pentru ten uscat și delicat.

Trebuie doar să aplici o felie din aceste fructe pe pielea curată și uscată. Las-o să acționeze câteva minute, până se usucă, apoi spală-te pe față.

Poți apela la acest tratament exfoliant o dată pe săptămână. Este normal să simți niște mâncărimi ușoare ca urmare a efectului enzimelor, însă acestea nu ar trebui să fie foarte supărătoare.

2. Ulei de cocos și bicarbonat de sodiu pentru mâini

Exfoliante naturale din ulei de cocos și bicarbonat de sodiu

Mâinile sunt o parte a corpului pe care devin vizibile semnele muncii și ale îmbătrânirii. Acestea nu sunt la fel de sensibile ca tenul și nici nu au celulită sau vergeturi ca alte părți ale corpului. În schimb, mâinile sunt expuse variațiilor de temperatură de afară și pot prezenta o circulație sanguină deficitară. 

Pentru a prepara un exfoliant pentru mâini, îți recomandăm să combini două ingrediente uimitoare: ulei de cocos extravirgin și bicarbonat de sodiu.

Uleiul de cocos hrănește pielea în profunzime și o protejează. Bicarbonatul de sodiu activează în mod delicat și eficient circulația sanguină și exfoliază pielea.

Mod de utilizare

  • Amestecă ingredientele până obții o pastă nisipoasă.
  • Uleiul de cocos se topește la o temperatură de peste 24° C, așa că va trebui să îl încălzești puțin.
  • Masează-ți mâinile cu acest produs și clătește-le bine cu apă caldă.

3. Sare de mare și ulei de măsline pentru corp

Corpul are nevoie de o exfoliere cu o acțiune mai puternică, care să stimuleze circulația sanguină, să elimine toxinele, să combată vergeturile și celulita și să înmoaie pielea. În acest scop, îți propunem două ingrediente foarte eficiente:

  • Sare de mare: poți alege diverse tipuri de sare în funcție de zona pe care vrei să o exfoliezi.

De exemplu, pentru fese sau călcâie, îți recomandăm sarea gemă. Pentru piept, este necesară o sare mai fină. Sarea de mare hrănește pielea cu minerale atât timp cât nu este rafinată sau de masă.

  • Ulei de măsline. Acest ulei este bogat în acizi grași esențiali care hrănesc pielea și îi oferă o doză generoasă de antioxidanți.

Uleiul de măsline este foarte hidratant. Prin urmare, dacă ai pielea grasă, îți recomandăm să îl înlocuiești cu ulei de cocos sau de jojoba și să adaugi și puțin gel de aloe vera.

Urmează aceiași pași ca în cazul exfoliantului cu bicarbonat de sodiu și ulei de cocos prezentat mai sus. Poți aplica produsul obținut când faci duș, profitând de faptul că aburii emanați de apa fierbinte deschid porii. După ce te ștergi cu prosopul, vei observa că pielea ta este mai fină și mai hidratată.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Agero, A. L., & Verallo-Rowell, V. M. (2004). A randomized double-blind controlled trial comparing extra virgin coconut oil with mineral oil as a moisturizer for mild to moderate xerosis. Dermatitis, 15(3), 109-116.
  • Johnson, J. B. (1996). U.S. Patent No. 5,562,643. Washington, DC: U.S. Patent and Trademark Office.
  • Riordan, N. H. (1999). U.S. Patent No. 5,866,142. Washington, DC: U.S. Patent and Trademark Office.
  • Viola, P., & Viola, M. (2009). Virgin olive oil as a fundamental nutritional component and skin protector. Clinics in dermatology, 27(2), 159-165.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.