3 tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul - Doza de Sănătate
 

3 tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul

Dacă observi că dinții tăi au un aspect aspru și murdar deși îi cureți în mod regulat, ia în considerare următoarele tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul inestetic.
3 tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Știi care sunt cele mai bune tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul? În zilele noastre, acumularea acestuia este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate orală. Tartrul are un impact negativ asupra dinților și a gingiilor deoarece crește riscul de infecții.

Prezența tartrului face dinții să pară murdari, chiar dacă îi periezi în mod regulat. De fapt, pe măsură ce acesta se acumulează, survin probleme ca respirația urât mirositoare și cariile.

Dacă este tratat la timp de către un specialist, neplăcerile minore cauzate inițial de tartru nu vor avea șansa să evolueze în probleme mai grave. Însă avem la dispoziție și numeroase soluții naturale care pot reduce impactul tartrului.

În articolul de azi îți prezentăm 3 tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul, care pot completa tratamentul prescris de medic.

Ce este tartrul dentar?

Dantura ce are nevoie de tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul

Tartrul este o substanță gălbuie alcătuită din bacterii, reziduuri alimentare și săruri minerale. Treptat, toate acestea se acumulează pe suprafața dinților.

Drept consecință, se formează un strat dur cu textura aspră. Acesta favorizează apariția petelor în urma servirii anumitor alimente deoarece deteriorează smalțul dentar.

Prezența tartrului alterează aspectul estetic al dinților și, totodată, creează un mediu ideal pentru dezvoltarea microbilor. Astfel, se pot declanșa infecții dentare și gingivale.

De fapt, tartrul a fost frecvent asociat cu probleme cum ar fi:

  • Cariile dentare
  • Gingivita
  • Halitoza
  • Bolile parodontale
  • Pierderea danturii

Simptome cauzate de tartrul dentar

Tartrul se poate dezvolta pe suprafața dinților fiecăruia dintre noi. Bacteriile se dezvoltă în continuu în cavitatea bucală, mai ales dacă reziduurile alimentare nu sunt îndepărtate corespunzător.

Acest strat de microorganisme modifică treptat suprafața danturii și, dacă nu este îndepărtat, produce depozite dure care poartă numele de tartru.

  • Principalul simptom al tartrului este prezența unor pete aspre galbene sau maronii, localizate de obicei între dinții inferiori din față și gingie.
  • Petele respective tind să fie însoțite de respirație urât mirositoare și inflamații.

Tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul

Ca să scapi de tartru într-un mod eficient, este esențial să-ți faci programare la medicul stomatolog și să îți îmbunătățești obiceiurile de igienă orală.

De asemenea, poți încerca tratamente naturale pentru a îndepărta tartrul, care nu îți vor prejudicia în niciun fel dantura.

1. Remediu cu bicarbonat de sodiu și ulei de cocos

Tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul cu bicarbonat

Datorită conținutului de substanțe antimicrobiene, combinația de bicarbonat de sodiu și ulei de cocos a devenit unul dintre cele mai populare tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul.

Deși nu este recomandat să faci abuz, următorul remediu va elimina bacteriile, va îndepărta reziduurile alimentare și îți va face dinții să fie mai albi și mai sănătoși.

Ingrediente

  • ½ linguriță (2 g) de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură (15 g) de ulei de cocos
  • 3 picături de ulei esențial de mentă (izmă bună)

Mod de preparare

  • Amestecă toate ingredientele într-un castron, până când obții o pastă omogenă.

Mod de utilizare

  • Pune pasta pe periuța de dinți și spală-ți dantura așa cum ai face cu o pastă de dinți obișnuită.
  • Rezervă-ți o zi din săptămână pentru a folosi acest tratament.

2. Remediu cu drojdie de bere

Drojdia pe lista de tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul

Compușii drojdiei de bere pot modifica mediul necesar bacteriilor pentru a înmulți. Amestecând acest ingredient cu puțină sare, obții un remediu care înmoaie reziduurile care formează tartru.

Ingrediente

  • 1 lingură (15 g) de drojdie de bere
  • ½ linguriță (2 g) de sare
  • Apă (atât cât ai nevoie)

Mod de preparare

  • Combină toate ingredientele menționate într-un castron, până când obții o pastă cremoasă.

Mod de utilizare

  • Aplică remediul pe dinți cu ajutorul unei periuțe.
  • Folosește-l de până la două ori pe zi, timp de o săptămână.

3. Remediu pe bază de cărbune activ

Tratamente naturiste pentru a elimina tartrul pe bază de cărbune

În ciuda culorii negre caracteristice, cărbunele activ intră în categoria de tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul. Compușii săi elimină reziduurile care se lipesc de smalțul dentar, prevenind infecțiile bacteriene.

Ingrediente

  • 1 capsulă de cărbune activ
  • 2 linguri (30 ml) de apă

Mod de preparare

  • Umezește cărbunele activ cu puțină apă pentru a obține o pastă.

Mod de utilizare

  • Periază-ți dinții cu pasta obținută folosind o periuță.
  • Lasă pasta să acționeze 3-5 minute, apoi clătește-te.
  • Folosește acest tratament de 2-3 ori pe săptămână.

Ai grijă! Cumpără doar cărbune activ și evită sortimentele obținute din petrol.

Dacă dinții tăi au un aspect aspru și murdar deși îi cureți regulat, nu ezita să încerci aceste 3 tratamente naturiste pentru a îndepărta tartrul!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.