6 creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului

· 11 decembrie 2017
Pentru a obține cele mai bune rezultate în tratarea psoriazisului și a simptomelor sale, aceste creme naturale trebuie însoțite de alte tratamente locale și de o alimentație echilibrată. 

Astăzi vom vorbi despre câteva creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului, o boală cronică de piele apărută în urma acumulării de celule moarte.

Psoriazisul provoacă simptome cum ar fi întărirea anumitor porțiuni ale pielii, precum și roșeață sau zone descuamate. Dacă suferi și tu de această boală, descoperă mai jos cele mai bune creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului.

Ce este psoriazisul și care sunt cauzele sale?

Creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului ce provoacă mâncărimi

Psoriazisul este o boală inflamatorie cronică ce produce leziuni la nivelul pielii. Această afecțiune nu este contagioasă, dar poate fi ereditară și este mai frecventă în rândul bărbaților decât al femeilor.

Psoriazisul apare cu precădere pe spate, abdomen, scalp, genunchi și coate. Această boală se poate dezvolta în orice moment, însă este mai comună la adulții cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani. Ea debutează cu simptome ușoare și are o origine autoimună.

Factorii declanșatori ai psoriazisului pot fi:

  • Infecțiile
  • Alimentația
  • Consumul de alcool
  • Tulburările emoționale
  • Factorii climatici
  • Problemele glandelor endocrine

Chiar dacă pare greu de crezut, alimentația poate juca un rol important în ameliorarea simptomelor psoriazisului. Este important ca dieta ta zilnică să conțină:

  • Legume
  • Fructe
  • Ovăz
  • Fasole
  • Somon sau macrou (de două ori pe săptămână)

În cazul în care nu mănânci pește, poți opta pentru ulei sau semințe de in.

În plus, este important să bei cel puțin un pahar de apă la două ore pentru a stimula eliminarea toxinelor care provoacă inflamații.

  • Evită alimente precum carnea de pui, carnea roșie și produsele lactate, deoarece acestea conțin proteine greu de digerat de către ficat.
  • Renunță, de asemenea, la produse de tip fast food, dulciuri și prăjeli.

Creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului

Înainte de a începe orice tratament, este bine de știut că această boală nu se vindecă. Există însă modalități de a combate simptomele și de a trata pielea descuamată.

Dacă ești și un căutarea unor astfel de remedii, avem opțiunile ideale pentru tine! Iată care sunt cele mai bune creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului:

1. Aloe vera

Desigur, aloe vera este prima pe listă. Această plantă este pe locul întâi în rândul tratamentelor naturiste pentru psoriazis, dar și pentru alte probleme dermatologice.

Gelul de aloe vera este antiinflamator și răcoritor, oferind o senzație plăcută atunci când pielea exfoliată îți provoacă mâncărimi. Pentru a evita leziunile cauzate de scărpinatul excesiv, este bine să aplici acest gel de mai multe ori pe zi. Îți recomandăm să îl ții în frigider, pentru a simți o ameliorare imediată atunci când acesta intră în contact cu pielea.

Dacă ai o plantă de aloe vera acasă, nu ezita să rupi o frunză și să o tai pentru a extrage gelul din interior și a-l folosi drept cremă naturală împotriva psoriazisului.

2. Castravete amar

Această legumă are numeroase beneficii pentru organism și poate fi consumată pentru a întări sistemul imunitar (un efect binevenit pentru persoanele care suferă de psoriazis) și pentru a reduce inflamațiile.

Castravetele amar poate fi folosit pentru prepararea unei creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului. Nu trebuie decât să fierbi castravetele curățat de coajă, să îl tai în felii și apoi să îl pasezi pentru a obține un piure.

Când este caldă sau a ajuns la temperatura camerei, aplică pasta de castravete amar pe zonele afectate și las-o să acționeze 20 de minute. Clătește-o cu apă rece.

3. Banane

Banane în creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului

Bananele sunt foarte eficiente și ușor de procurat și folosit. Ia o coajă de banană și masează leziunile provocate de psoriazis cu partea interioară. Dacă nu, ce poate fi mai simplu decât să prepari o „cremă de banane” prin pasarea fructului cu o furculiță?

Aplică pasta de banane pe zonele afectate de psoriazis și las-o să acționeze 15 minute, apoi clătește cu apă caldă.

Citește și:

Folosește sarsaparilla pentru tratarea psoriazisului

4. Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu ajută la ameliorarea mâncărimilor și la exfolierea pielii. Este indicat însă să aplici acest tratament cu delicatețe, deoarece poate provoca iritații.

Ingrediente

  • 3 linguri de bicarbonat de sodiu (30 g)
  • ¼ cană de apă (62 ml)

Mod de preparare

  • Pune bicarbonatul de sodiu într-un bol și adaugă treptat apa (care trebuie să fie la temperatura camerei).
  • Amestecă până obții o pastă fină pe care trebuie să o aplici pe zonele descuamate.
  • Lasă remediul să acționeze 30 de minute, apoi clătește cu apă. Dacă simți că te ustură, îl poți îndepărta mai devreme.
  • Șterge ușor pielea cu un prosop de bumbac.

5. Ardei iute

Acest ingredient folosit pentru condimentarea mâncării poate fi utilizat și la prepararea unei creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului.

Ardeiul iute conține capsaicină, un compus activ care ameliorează durerea prin inhibarea terminațiilor nevoase. În plus, acest condiment reduce inflamațiile, roșeața și exfolierea pielii.

  • Poți găsi extract de ardei iute în magazinele naturiste. Prepară o pastă din extract de ardei iute și apă sau pisează un ardei în mojarul cu pistil și vei obține aceeași consistență atunci când îl amesteci cu apă.
  • Aplică pasta pe zona afectată și las-o să acționeze 10 minute.

Îți recomandăm și:

Câteva remedii naturale pentru combaterea psoriazisului

6. Semințe de in

Semințe de in pentru prepararea unei creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului

Semințele de in conțin uleiuri esențiale cu efect antiinflamator. Poți folosi acest produs pentru prepararea unui unguent sau a unei creme naturale pentru ameliorarea psoriazisului.

Ingrediente

  • 2 linguri de semințe de in (20 g)
  • ¼ cană de apă (62 ml)

Mod de preparare

  • Pune semințele de in în mojarul cu pistil și pisează-le până obții o pudră. Dacă vrei să omiți acest pas, poți găsi pudră de semințe de in în comerț.
  • Adaugă apa puțin câte puțin până obții o pastă fină.
  • Aplic-o pe zonele afectate de psoriazis și las-o să acționeze 15 minute.
  • Clătește cu apă caldă.