Boala Alzheimer: semne timpurii

· 15 aprilie 2016
Unul dintre simptomele care pot indica prezența bolii Alzheimer este faptul că uiți anumite cuvinte și nu mai ești capabil să urmărești o conversație din cauza dificultăților lexicale. 

Boala Alzheimer este o afecțiune progresivă a creierului care afectează în mod direct memoria, gândirea și comportamentul unei persoane. Este cea mai comună formă de demență și este caracterizată de pierderea memoriei și a abilităților intelectuale, afectând calitatea vieții pacientului.

Între 60 și 80% dintre cazurile de demență din întreaga lume sunt reprezentate de această boală. Ea afectează peste 5,4 milioane de indivizi numai la nivelul Statelor Unite. Se estimează că această cifră va ajunge la 16 milioane până în anul 2030.

Deși afectează în general persoanele în vârstă, și tinerii pot suferi de această maladie, simptomele începând să apară chiar în jurul vârstei de 30 de ani. Recunoașterea semnelor timpurii ale bolii Alzheimer este esențială pentru diagnosticarea și tratamentul precoce. Din acest motiv, este important să cunoști posibilele simptome și să înveți să le diferențiezi de manifestările altor probleme psihice.

Boala Alzheimer provoacă schimbări bruște de memorie

Unul dintre primele semne ale bolii Alzheimer este faptul că uiți informații recente, cum ar fi date importante și evenimente.

În general, atunci când se confruntă cu acest simptom, persoana afectată folosește un carnețel sau anumite dispozitive electronice pentru a-și nota ceea ce până atunci reușea să rețină fără probleme.

Dificultăți în a face planuri sau a rezolva probleme

Boala Alzheimer provoacă probleme cognitive

Unele persoane își pierd abilitatea de a dezvolta sau urma un plan care presupune lucrul cu numere. Este posibil ca acestea să întâmpine dificultăți în a ține pasul cu lucruri simple, cum ar fi prepararea unei rețete cunoscute sau plata facturilor lunare.

Probleme în îndeplinirea unor sarcini familiare

Persoanele care suferă de Alzheimer întâmpină greutăți în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, atât acasă, cât și la serviciu. De exemplu, le vine greu să ajungă la o destinație familiară, să gestioneze un buget sau să-și amintească regulile unui joc cunoscut. 

Citește și: Maladia Alzheimer poate fi descoperită acum în ochi

Dezorientare în timp și spațiu

Atunci când boala avansează, individul afectat începe să uite data, anotimpurile și nu mai este conștient de trecerea timpului. Acest simptom cere supravegherea pacientului, întrucât acesta poate uita unde se află și cum a ajuns acolo. 

Pierderea interesului și a motivației față de activitățile preferate anterior

Boala Alzheimer apare de obicei la persoanele în vârstă

Schimbările emoționale cauzate de boala Alzheimer pot face ca o persoană să-și piardă interesul față de lucrurile care până atunci îi făceau plăcere. Izolarea socială și un brusc dezinteres pot indica prezența unei nereguli. 

Probleme lingvistice

Boala Alzheimer poate provoca persoanei afectate dificultăți în a urmări sau a participa la o conversație. Acest lucru apare ca urmare a faptului că bolnavul uită unele cuvinte și nu mai este capabil să înțeleagă comunicarea verbală sau scrisă.

Îi vine greu să-și găsească expresiile și cuvintele adecvate, folosind, de exemplu, expresia „băț de scris” pentru a se referi la un pix.

A uita care este locul fiecărui obiect

A uita care este locul fiecărui obiect este un alt semn timpuriu al bolii Alzheimer. De exemplu, bolnavul poate pune fierul de călcat în frigider sau poate uita unde să pună un obiect care era ținut mereu în același loc.

Neputința de a lua decizii

Boala Alzheimer te împiedică să iei decizii

Această boală poate reduce sau răpi complet abilitatea unei persoane de a lua decizii importante, cum ar fi cele ce țin de latura financiară.

Nu mai știu să gestioneze banii și pot ajunge să dea sume mari de bani vânzătorilor.

Lipsa de inițiativă

Lipsa interesului privind activitățile familiare poate fi un semn îngrijorător. Boala Alzheimer duce la o pierdere a inițiativei de a te implica în activități sociale, sportive sau în diverse proiecte.

În plus, aceste schimbări pot duce la un dezinteres total în ceea ce privește implicarea în orice fel de activitate care presupune interacțiunea cu alte persoane.

Nu uita să citești și: Alimente ce te protejează contra maladiei Alzheimer

Modificări în starea de spirit sau personalitate

Schimbările survenite în starea de spirit sau în personalitatea individului reprezintă cel mai evident indiciu al bolii Alzheimer, atât în stadiile incipiente ale maladiei, cât și în cele avansate.

Persoana afectată este deseori confuză, suspicioasă, deprimată, temătoare sau neliniștită. În plus, aceasta poate deveni irascibilă sau furioasă pe cei din jur.