Ce să faci dacă fostul vrea să rămâneți prieteni - Doza de Sănătate
 

Ce să faci dacă fostul vrea să rămâneți prieteni

Pentru a putea rămâne în relații amicale cu fostul tău iubit, este important să-ți acorzi suficient timp pentru a trece peste dureroasa despărțire. În acest mod, amândoi veți fi convinși de sentimentele voastre.
Ce să faci dacă fostul vrea să rămâneți prieteni
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Atunci când o relație ajunge la final, clasicul „putem totuși să rămânem prieteni” provoacă multă confuzie. Deși încerci să fii matură și responsabilă, în sinea ta știi deja că prietenia nu este cea mai bună soluție. Ce să faci dacă fostul vrea să rămâneți prieteni?

Având în vedere că această situație este una atât de comună în zilele noastre, o vom aborda în cele ce urmează în profunzime și din mai multe puncte de vedere.

Indiferent de tipul de relație pe care tu și iubitul tău l-ați avut, va exista mereu o persoană care este mai rănită decât cealaltă. Deși sentimentele voastre sunt confuze, întotdeauna unul dintre parteneri își dorește să rămână în relații de prietenie cu celălalt pentru a încerca să recupereze dragostea demult pierdută.

Deși există cazuri în care oamenii se despart în condiții amiabile, de obicei este mai bine să te distanțezi de fostul partener, măcar pentru o anumită perioadă de timp. În acest mod, niciunul dintre voi nu își va face iluzii deșarte și nu va avea și mai mult de suferit.

Fostul vrea să rămâneți prieteni – De ce?

Când fostul vrea să rămâneți prieteni

Când survine o despărțire, se pot întâmpla două lucruri complet diferite. Uneori te cerți cu iubitul tău și, oricât ați discuta, nu reușiți să vă înțelegeți. Alteori ești norocoasă și reușești să construiești o relație de prietenie cu fostul iubit, fără ca unul dintre voi să se prefacă că totul este bine, când de fapt el încă suferă în tăcere.

Cea din urmă idee este tipul de relație ideal atunci când ați trecut prin multe lucruri împreună. Însă, în general, este dificil ca doi oameni să reușească să se pună de acord și să rămână prieteni.

Relația de prietenie ce precedă un alt tip de legătură emoțională și sexuală nu funcționează în cele mai multe cazuri. Aproape întotdeauna, există un partener care își dorește să stea aproape de celălalt pentru a-l câștiga înapoi.

De fapt, situația în care fostul vrea să rămâneți prieteni este una foarte tensionată. De obicei, există sentimente de nesiguranță și multă gelozie. Acest lucru se întâmplă deoarece nu te mai afli în situații intime cu partenerul.

De ce vrea fostul să rămână lângă mine și să fim amici?

Uneori nu există nicio intenție ascunsă. Poate că fostul tău partener vrea doar să clarifice lucrurile printr-o relație de prietenie, deoarece atunci când formați un cuplu nu a reușit acest lucru.

Însă în cele mai multe situații fostul vrea să rămâneți prieteni ca să poată fi în continuare în preajma ta. Uneori o face din motive pur și simplu egoiste. Alteori își dorește doar să reconstruiască ceea ce a pierdut.

Este o idee bună să rămâi prietenă cu fostul?

Totul depinde de circumstanțele în care vă aflați. Dacă nu simți aceleași lucruri pentru cealaltă persoană, cel mai bine este să mergi mai departe. În acest mod, nu îi vei crea false iluzii pe baza unei presupuse prietenii.

Dacă tu ești persoana care are sentimente puternice și cea care își dorește să rezolve lucrurile, discută deschis cu partenerul despre intențiile tale. În caz contrar, poți ajunge să suferi mai mult decât în cazul în care te-ai fi îndepărtat de partenerul tău imediat după despărțire.

Este posibil să rămâi prietenă cu fostul partener?

Cuplu care se ceartă

Cel mai sănătos lucru este să lași relația să se sfârșească. Deși este posibil ca amândoi să vă doriți să rămâneți prieteni, este important să lăsați timpul să vă vindece rănile ce rămân după o despărțire.

Dacă fostul vrea să rămâneți prieteni, este posibil ca el să încerce să profite de această relație de amiciție pentru a reaprinde flacăra iubirii. Este important să știi care sunt adevăratele intenții ale celui de lângă tine pentru a evita să faci și mai multe greșeli.

Nu uita faptul că anumiți foști parteneri se folosesc de relația de prietenie pentru a continua să manipuleze cealaltă persoană. Uneori își pot dori chiar să continue relația sexuală, chiar dacă nu mai sunt îndrăgostiți de fostul partener.

Prin urmare, cel mai bine este să îți acorzi suficient timp pentru a reflecta profund asupra situației înainte de a lua o decizie. Tu cunoști cel mai bine persoana de lângă tine și ești în măsură să apreciezi care sunt adevăratele sale intenții.

Nu uita: Tu deții controlul

Fostul iubit vrea să rămâneți prieteni

Nu trebuie neapărat să rămâi prietenă cu fostul partener, chiar dacă acesta își dorește asta. După ce îți acorzi suficient timp pentru a te gândi bine, dacă decizi că ai nevoie de mai mult spațiu, discută cu el și mărturisește-i care sunt motivele pentru care ai luat această decizie.

Uneori, chiar dacă doare, este mai bine să accepți că ați ajuns la capăt de drum. A rămâne în preajma partenerului de care tocmai te-ai despărțit poate fi mai dureros decât a te distanța de acesta. Acordă-ți timp, stabilește care sunt prioritățile tale și acordă-ți șansa de a cunoaște persoane noi și interesante.

Orice despărțire trebuie urmată de un proces de recuperare, astfel încât să te poți calma și să reușești să vezi noile oportunități care îți ies în cale. Dacă îi permiți fostului să se agațe de o prietenie între voi, amândoi puteți sfârși suferind și mai mult.

Timpul vindecă întotdeauna orice rană. Provocarea este să reușești să depășești momentul, să-ți vindeci rănile și să alungi mânia, vina și teama. Pe viitor, poate că vei reuși să ai o relație normală cu fostul partener, chiar dacă nu veți fi chiar cei mai buni prieteni.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Clark, E. M., Fernandez, P., Harris, A. L., Hasan, M., & Votaw, K. B. (2017). The aftermath: Friendship after romantic relationship termination. In The psychology of friendship BT – ItemValueImpl ( label = Título de publicación value = [The psychology of friendship] blockName = text mnemonic = pub mnemonicSearchType = ExactMatch template = null ).
  • Mogilski, J. K., & Welling, L. L. M. (2017). Staying friends with an ex: Sex and dark personality traits predict motivations for post-relationship friendship. Personality and Individual Differences. https://doi.org/10.1016/j.paid.2016.04.016
  • Bullock, M., Hackathorn, J., Clark, E. M., & Mattingly, B. A. (2011). Can we be (and stay) friends? Remaining friends after dissolution of a romantic relationship. Journal of Social Psychology. https://doi.org/10.1080/00224545.2010.522624

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.