Cercetătorii au descoperit sursa fizică a depresiei

· 7 noiembrie 2017
Te-ai gândit vreodată că susceptibilitatea la depresie este determinată de factori interni? Conform unui studiu recent, cauza depresiei ar putea fi anumite conexiuni cerebrale. Aceste conexiuni reprezintă sursa fizică a depresiei.

Se pare că un studiu recent a reușit să identifice sursa fizică a depresiei. Această descoperire remarcabilă ar putea da naștere unor noi teorii care vor schimba modul în care bolile mentale sunt percepute și tratate. Practic, ne va fi mai ușor să înțelegem cauzele fizice ale depresiei.

Universitatea din Warwick (Regatul Unit) și Universitatea din Fudan (China) au demonstrat că depresia afectează cortexul orbitofrontal lateral.

Această parte a creierului este activată când suntem „pedepsiți” sau nu primim „recompense”. Astfel, cercetătorii bănuiesc că depresia ar putea fi legată de sentimentul că nu suntem recompensați.

Un studiu important în lupta împotriva depresiei

Cunoscând sursa fizică a depresiei, vom putea trata adecvat această boală

Prof. Feng, autorul studiului, a afirmat că:

Cel puțin una din zece persoane va suferi de depresie în decursul vieții sale. Depresia este o boală atât de răspândită în societatea modernă încât putem să găsim urme de Prozac (un celebru medicament antidepresiv) chiar și în apa potabilă din Londra.

Descoperirea noastră, împreună cu datele deja disponibile și noile metode pe care le-am adoptat, ne-a permis să identificăm sursa fizică a depresiei.

Cu ajutorul acestei descoperiri, vom reuși să inventăm noi soluții terapeutice în viitorul apropiat, astfel încât să putem învinge această boală cumplită.

Rezultatele studiului

Sursa fizică a depresiei se află în creier

Cercetătorii au tras câteva concluzii interesante după ce au scanat creierul a 909 subiecți din China cu ajutorul RMN-urilor de înaltă precizie. Această metodă le-a permis să vadă activitatea conexiunilor dintre diferitele părți ale creierului uman afectat de depresie, inclusiv dintre cortexul orbitofrontal median și cel lateral.

Cortexul orbitofrontal lateral, asociat lipsei de recompense, a manifestat o conectivitate crescută la subiecții cu depresie. Descoperirea modului în care această boală afectează conectivitatea anumitor componente ale creierului va facilita găsirea unor tratamente mai eficiente.

Sursa fizică a depresiei

Conform studiului de mai sus, cortexul orbitofrontal lateral este activat la persoanele care sunt pedepsite sever sau nu primesc recompensele dorite. Din acest motiv, specialiștii bănuiesc că depresia ar putea fi asociată cu aceste percepții.

Descoperirea lor ar putea schimba modul în care depresia este percepută și tratată. Totodată, ea reprezintă un pas important pentru a înțelege mai bine sursa fizică a depresiei.

Factori care influențează depresiei

Un tratament eficient trebuie să vizeze și sursa fizică a depresiei

Depresia nu are o cauză unică. În plus, unele persoane sunt mai predispuse acestei boli decât altele. Oamenii de știință au încercat să identifici o serie de factori care explică asemenea predispoziții.

Factorii ereditari și biochimici

  • Moștenirea genetică: Riscul tău de a suferi de depresie este mai mare dacă aceasta survine frecvent în familia ta.
  • Factorii biochimici: Numeroase studii au demonstrat că structura biochimică a creierului joacă un rol foarte important în cazul depresiei. Pacienții cu depresie severă tind să prezinte un anumit dezechilibru al nivelului unor substanțe chimice numite neurotransmițători.
  • De asemenea, obiceiurile de somn sunt  modificate la persoanele cu depresie.
  • Nu în ultimul rând, anumite medicamente pot intensifica sau ameliora simptomele depresiei, iar diverși hormoni alterează stările mentale.

Factorii de mediu

  • Și situații ca moartea unui membru de familie sau a unui prieten apropiat pot cauza depresie. Bolile cronice, problemele interpersonale și financiare, divorțul și nu numai sunt, de asemenea, cauze posibile ale acestei boli.
  • Toți factorii enumerați în paragraful anterior pot declanșa episoade depresive. Dacă aceste episoade durează mult timp, ele se pot transforma în depresie cronică.
  • Persoanele afectate de tulburarea afectivă sezonieră pot suferi de depresie pe timp de iarnă, atunci când zilele sunt mai scurte.
  • Este posibil ca reducerea numărului de ore de lumină să altereze echilibrul anumitor compuși chimici la nivelul creierului, declanșând depresia la unii oameni.
  • Personalitatea este și ea un factor important. Indivizii cu imagini mentale negative, o stimă de sine scăzută, sentimentul că nu își pot controla viața și o tendință de a-și faci griji în exces sunt mai susceptibili la depresie. Tiparele de gândire negativă se formează în copilărie sau adolescență. În cele din urmă, acestea cauzează o personalitate depresivă.

Dacă tu sau cineva drag ție suferă de depresie, nu ezita să ceri ajutor. Acesta este cel mai bun mod să te recuperezi și să te simți din nou bine!