Cum îți înveți copilul să doarmă noaptea
Vrei să afli cum îți înveți copilul să doarmă noaptea? În primul rând, nu este realist să te aștepți ca bebelușul să doarmă neîntors toată noaptea. Este absolut normal ca micuțul să se trezească de mai multe ori pe noapte. De altfel, nici adulții nu reușesc să doarmă fără întrerupere o noapte întreagă.
Ciclul de somn al adulților nu le permite să doarmă toată noaptea, însă atunci când se trezesc, aceștia pot adormi la loc. Un bebeluș poate dormi 17 ore pe zi, interval care include și perioadele în care se trezește. Nu prea ai ce să îi înveți pe cei mici când vine vorba de somn. De fapt, ei sunt chiar experți în acest „domeniu”!
Ce trebuie să știi despre somnul bebelușilor
Somnul este un proces natural la toți oamenii. În creierul bebelușilor, ciclul de somn durează două – trei ore. Astfel, odată treziți, acestora le vine greu să adoarmă la loc și se apucă de plâns.
În burta mamei, fătul petrece majoritatea celor nouă luni dormind. Perioadele de somn alternează cu momentele în care acesta se hrănește prin cordonul ombilical. După ce se trezește, copilul aude bătăile inimii și vocea mamei și adoarme iar. Când se naște, micuțul se trezește la propriu.
Nou-născuții se trezesc, plâng, mănâncă și apoi adorm din nou. Așa își petrec ei toată ziua. Dacă sunt alăptați natural, în aproximativ 20 de minute, laptele este digerat. Dacă sunt hrăniți cu lapte praf, acesta se digeră în două ore. După acest interval, copilul se trezește iar, reluând ciclul.
Copilul meu dormea bine, dar acum situația s-a schimbat
În primele două luni de viață, somnul nou-născutului este destul de liniștit, însă după luna a treia sau a patra, lucrurile se schimbă. Bebelușul începe să se trezească de mai multe ori în timpul nopții. Multe mame se învinuiesc pentru faptul că nu și-au învățat copiii să doarmă. În realitate, acest tipar al somnului este firesc la copiii în creștere.
La opt luni, somnul bebelușului a trecut deja prin toate etapele (cele patru faze de somn lent și o fază de somn rapid). La 3 ani, somnul copilului este la fel ca al unui adult, însă nu se extinde pe intervale la fel de mari. Abia la 5 – 6 ani, copiii depășesc toate dificultățile privind dormitul pe toată durata nopții.
Cum îți înveți copilul să doarmă toată noaptea fără probleme?
Este firesc ca părinții să se îndoiască de metodele folosite și să se întrebe dacă este normal ca micuțul lor să plângă în loc să doarmă. Însă grijile, neliniștea și tensiunea creează cea mai nepotrivită atmosferă pentru a încuraja bebelușul să doarmă toată noaptea fără să se trezească.
Metodele Feber și Estivill susțin ideea de a lăsa copilul să plângă până se liniștește. Drept urmare, după un plâns zdravăn, cel mic va adormi din cauza oboselii, deoarece a așteptat atât de mult să i se acorde atenție. Va trebui să decizi dacă aceasta este abordarea potrivită pentru copilul tău și relația dintre voi.
Potrivit Dr. Rosa Jove, autoarea cărții Somn fără lacrimi, când lași copilul să plângă, îi provoci un șoc emoțional. În acest fel, se modifică hormonii care reglează emoțiile, iar micuțul învață că nu are rost să se agite, deoarece mama sa nu va interveni.
Medicul pediatru Carlos Gonzalez este autorul mai multor lucrări, printre care și Sărută-mă. Cum să îți crești copiii cu dragoste. Acesta argumentează că, atunci când bebelușul se trezește și plânge, speră că mama lui va veni la el. Dacă ea chiar vine, micuțul învață că cerințele sale pot fi îndeplinite.
În același timp, specialistul îi sfătuiește pe părinți să limiteze contactul cu copiii și să nu se simtă obligați să îi consoleze de fiecare dată, deoarece îi vor răsfăța. Este perfect normal ca bebelușii să se trezească noaptea și să ceară atenția mamei pentru a adormi la loc.
Cum îți înveți copilul să doarmă liniștit
După ce te trezești de nenumărate ori în timpul nopții, te simți obosită. Prin urmare, cum îți înveți copilul să doarmă liniștit pentru a-l ajuta și pe el și pe tine? Știm că nu este ușor să îți păstrezi calmul. Dar dacă vrei să îți crești copilul în concordanță cu normele morale, știi că a-l lăsa să plângă nu este o soluție.
Principala recomandare este să ai răbdare până când se reglează ciclul de somn al micuțului. Chiar dacă auzi de o anumită metodă eficientă în cazul altor bebeluși, nu înseamnă că aceasta va funcționa și la copilul tău. Traiul comun te va ajuta să descoperi ce anume poate da roade în cazul amândurora.
Cu toate acestea, adoptarea anumitor obiceiuri îi poate asigura bebelușului tău un somn liniștit. Cum îți înveți copilul să doarmă? Ținând cont de următoarele sfaturi:
- Fă-i o baie înainte de culcare.
- Dă deoparte jucăriile și dispozitivele luminoase din pătuț sau din pat, întrucât pot ține bebelușul treaz.
- Dacă micuțul tău a împlinit deja 2 ani și se uită la televizor sau se joacă pe tabletă, nu-l lăsa să adopte aceste obiceiuri pentru mai mult de o oră pe zi.
- Când bebelușul este foarte obosit, poate adormi mai greu. În această situație, un pui de somn în timpul zilei poate fi binevenit.
- Dacă micuțului nu îi place întunericul sau îi este frică, lasă aprinsă o lumină difuză.
- Evită să te superi pe el sau să îl cerți pentru a adormi mai repede. Nu este bine ca bebelușul să asocieze somnul cu pedepsele.
- Stabilește un ritual la ora de culcare. Cântă-i copilului un cântec de legăn, citește-i o poveste sau vorbește cu el/ea.
Concluzii
Stilul și metodele folosite de o mamă pentru a-și crește copilul sunt decizia ei. Cu toate acestea, este important să respecți ciclul de somn și idiosincraziile fiecărui copil. În același timp, trebuie să înțelegi că metoda care funcționează la un copil nu va da neapărat roade și la altul. Astfel, dacă vrei să știi cum îți înveți copilul să doarmă, este posibil să îți oferi singură răspunsul.
Bebelușul tău nu va rămâne mult timp mic. Nopțile obositoare ale părinților fac parte din procesul de creștere și dezvoltare a micuțului lor. Ai răbdare. În curând, puiul tău nu va mai fi un bebeluș. Problemele de astăzi vor dispărea peste noapte. În curând, vei avea mai mult timp de odihnă.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- RODRÍGUEZ, A. S., & GARCÍA, B. R. (2005). Hábitos de sueño en la revisión del niño sano. Bol pediatr, 45, 17-22. http://www.sccalp.org/boletin/191/BolPediatr2005_45_017-022.pdf
- Pin Arboledas, G., & Lluch Rosello, A. (2011). El sueño en el primer año de vida:¿ cómo lo enfocamos?. Pediatría Atención Primaria, 13, 101-111. http://scielo.isciii.es/scielo.php?pid=S1139-76322011000400011&script=sci_arttext&tlng=en
- Jové, R. (2006). Dormir sin lágrimas: dejarle llorar no es la solución. La esfera de los libros. https://books.google.es/books?hl=es&lr=&id=GqjHAgAAQBAJ&oi=fnd&pg=PA163&dq=dormir+sin+lágrimas&ots=U322CjAGmV&sig=VlHXLTlw3hvJOPDB__rOHXfZwMU
- González, C. (2012). Bésame mucho: cómo criar a tus hijos con amor. Temas de hoy.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.