Masaj pentru a elimina celulita

· 8 iunie 2016
Celulita este o problemă inestetică, însă, din fericire, poți apela oricând la un masaj care ajută la diminuarea sa. 

Cu toții știm că nu există niciun leac-minune pentru a elimina celulita și că uneori singura opțiune rezonabilă pentru a remedia această problemă este să ne supunem unei intervenții chirurgicale.

Însă te asigurăm că dacă adopți o rutină de exerciții și o dietă adecvată și apelezi la masaje, îți vei reduce considerabil șansele să fii afectată de această problemă inestetică și vei ameliora aspectul celulitei deja existente.

Citește în continuare și vei afla care este cel mai bun masaj pentru a elimina celulita.

Citește și:

Remediu contra celulitei cu miere și oțet de mere

Pasul 1: O incredibilă cremă anti-celulită preparată în casă

Modalități pentru a elimina celulita cu cafea

Aproape toate femeile suferă de celulită. Această problemă constă într-o retenție de lichide și grăsime la nivelul feselor și al mușchilor, ce dă aspectul unei coji de portocală. Pe lângă faptul că este inestetică, celulita este o problemă de sănătate rezultată în urma circulației sanguine deficitare.

Ce poți să faci pentru a elimina celulita? Să te supui unei intervenții chirurgicale sau să cheltuiești sume exorbitante de bani pe diverse creme. Majoritatea dintre noi nu ne permitem asemenea lucruri, motiv pentru care trebuie să depunem puțin efort pentru a remedia această problemă.

Primul pas constă în a învăța cum să-ți prepari propria cremă anti-celulită. Te asigurăm că nu este deloc greu și, dacă aplici acest remediu în mod consecvent, vei obține rezultatele dorite.

Ai nevoie de:

  • 1 lingură de zaț din cafeaua pe care ai preparat-o chiar în dimineața zilei în care aplici crema (dacă utilizezi capsule de cafea, ia două deja folosite și golește-le într-un bol)
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 lingură de ulei de migdale
  • Zeama obținută dintr-o jumătate de lămâie

Cum se prepară:

  • Nu este greu deloc. Cafeaua este un agent tonic și exfoliant excelent, care reactivează circulația sanguină în regiunile critice. Multe persoane o folosesc pentru a prepara creme care reduc grăsimea abdominală, fiind astfel un ingredient ideal pentru a elimina celulita. Combinate cu sucul acid al lămâii, beneficiile cafelei se amplifică.
  • Amestecă toate ingredientele într-un castron. Crema obținută ți se poate părea ciudată, dar te asigurăm că este foarte eficientă.
  • Toarnă puțin gel de duș în castron. Dacă acesta are efect hidratant, crema rezultată va fi și mai benefică. Amestecă bine și pune crema deoparte pentru a realiza următorul pas: masajul anti-celulită.

Îți recomandăm să citești și:

2 remedii naturiste pentru a diminua celulita

Pasul 2: Un masaj pentru a elimina celulita

Masaj pentru a elimina celulita de pe coapse și fese

Masajul este un aliat de nădejde în lupta pentru a îmbunătăți circulația sanguină și a stimula drenajul limfatic. Puține tratamente sunt mai relaxante decât masajul, indiferent dacă acesta vizează picioarele, capul sau gâtul.

Masajul ameliorează durerile, tensiunea și rigiditatea musculară, ajutând la combaterea retenției de apă și la reducerea nivelului de hormoni ai stresului. Nu ezita să încerci următorul truc.

Dacă îți masezi zilnic mușchii în modul descris mai jos, vei reduce treptat apariția celulitei. Ai grijă însă să fii consecventă și să apelezi la masaj în fiecare dimineață și seară. Vrei să știi cum trebuie să procedezi?

Pași pentru a efectua masajul anti-celulită

  • Pentru început, fă un duș. Pielea ta trebuie să fie curată și lipsită de impurități. Stropește-ți picioarele și gambele cu apă rece pentru a reactiva circulația în cazul în care suferi de varice.
  • Acum trebuie să treci la mușchi. Ai preparat deja crema cu ulei și cafea, în care ai adăugat puțin gel de duș hidratant. Ia o cantitate semnificativă din aceasta și încălzește-o în palme.
  • Începe masajul de la gambe și urcă încet spre mușchi, în direcția inimii, astfel încât să stimulezi circulația. Concentrează-te asupra regiunii dintre genunchi și mușchi, deoarece celulita are tendința de a se forma în această zonă.
  • Mișcările trebuie să fie lungi și lente, orientate în sus spre stomac, fiind posibil ca puțină grăsime să se fi acumulat și în această zonă. Nu uita, masează-ți abdomenul cu mișcări circulare și delicate. Asigură-te că ai suficientă cremă anti-celulită atunci când efectuezi masajul.
  • Este necesar să-ți folosești palmele și articulațiile ambelor mâini pentru a efectua acest masaj. Acest aspect este foarte important deoarece articulațiile și vârfurile degetelor pot exercita o presiune adecvată (ai grijă să nu te doară). Mișcările trebuie să fie lungi și circulare și poți să-ți ciupești ușor pielea, strângând-o și întinzând-o cu ajutorul arătătorului și al degetului mare. Acest truc este foarte eficient.
  • Dacă există un anumit loc la care nu poți să ajungi sau care nu poate fi masat în mod adecvat, poți folosi o perie de lemn concepută special pentru masarea picioarelor. Aceste ustensile sunt minunate și pot stimula circulația sanguină.
  • După cum vezi, acest masaj este foarte ușor de efectuat, însă cheia succesului este consecvența: trebuie efectuat dimineața, după-amiaza și seara. Încearcă să urmezi o dietă sănătoasă, bogată în lichide și antioxidanți și încearcă să faci mișcare zilnic, chiar dacă numai pentru o jumătate de oră. Ce-ar fi să te apuci chiar acum?
  • Rawlings, A. V. (2006). Cellulite and its treatment. International Journal of Cosmetic Science. https://doi.org/10.1111/j.1467-2494.2006.00318.x