Oamenii pe care îi atragi sunt o reflexie a propriei persoane
 

Oamenii pe care îi atragi sunt o reflexie a propriei persoane

Cum poți aștepta ca cei din jur să te respecte, dacă tu nu te respecți pe tine însuți? Nu uita că oamenii pe care îi atragi sunt oglinda propriei tale personalități. 
Oamenii pe care îi atragi sunt o reflexie a propriei persoane
Lourdes Martínez

Verificat și aprobat de farmacistul Lourdes Martínez.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Oamenii pe care îi atragi nu sunt decât reflexia propriei tale persoane. Este greu să recunoști, însă tu ai invitat toți acei indivizi toxici în viața ta.

Nu este vorba despre ce ai spus și nu „ai căutat-o cu lumânarea.” Dar energia pe care o transmiți poate atrage oamenii nepotriviți. 

Poți pune capăt acestei situații?

Învață ceva de la oamenii pe care îi atragi

Învață ceva de la oamenii pe care îi atragi

Poți învăța din propriile greșeli. Nu fiecare cădere este un eșec, ci mai degrabă o oportunitate de a conștientiza că nu procedezi în mod corect.

La fel se întâmplă și în relațiile interumane. Învață ceva din tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Deschide ochii! Oamenii pe care îi aduni în jurul tău sunt reflexia propriei tale persoane.

Te plângi mereu că cei din jur te rănesc. Dar nu ai observat că se repetă întotdeauna aceeași poveste? Nu da vina pe partenerii tăi. Nu are rost să îți asumi rolul de victimă.

Este important să conștientizezi că problema poate fi la tine. Probabil că faci ceva greșit dacă ajungi mereu alături de același tip de individ.

Poate că nu spui ceea ce gândești de la început. Poate te supui partenerului și îl lași pe acesta să preia frâiele relației și să te controleze. Dacă acționezi mereu în acest fel, este imposibil să atragi o persoană diferită în viața ta.

Ai puterea de a pune capăt acestei situații.  Important este să acorzi o atenție deosebită propriului tău comportament.

Dacă, de exemplu, nu-ți mai place persoana de lângă tine după doar câteva luni de relație, iar asta se întâmplă de fiecare dată, poate că problema este faptul că o idealizezi de la bun început.

Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm

În realitate, consideri că meriți oamenii pe care îi atragi

Te respecți pe tine însuți? Te iubești? Te apreciezi? Sunt întrebări simple, dar nu te grăbi să răspunzi. Uneori credem că răspunsul este da, dar nu este așa.

Dacă oamenii pe care îi atragi nu te respectă, întreabă-te dacă tu te respecți pe tine. Este posibil să pasezi această responsabilitate altor persoane.

De ce ți-a spus că te iubește, dacă nu este adevărat? Poate pentru că tu nu ești capabil să te iubești pe tine însuți. Aștepți ca alți oameni să te iubească pentru a putea umple golul din sufletul tău.

Este posibil să cauți relații amoroase pentru a fugi de ceea ce te sperie cu adevărat: singurătatea.

Chiar dacă aparent cauți o persoană care să te completeze, în subconștientul tău nu simți că meriți prea multă dragoste

Tu le permiți oamenilor pe care îi atragi să îți facă rău

Dacă nu te prețuiești pe tine însuți, este imposibil ca oamenii pe care îi atragi să te aprecieze. Cum poți primi de la alții ceea ce nu ești în stare să îți oferi chiar tu?

Poate te gândești că nu meriți dragoste, că nu ești suficient de bun pentru nimeni, că nu ai nicio valoare, că nu ești la fel de atrăgător ca alte persoane… Nu este adevărat!

Nu te mai compara cu alții și nu te mai pune singur la pământ. Ești o persoană originală, unică și meriți tot ce e mai bun. Dacă nu gândești așa, nu vei fi niciodată fericit și nu vei atrage în viața ta genul de persoană care te poate ajuta să evoluezi.

Acceptă-te și cunoaște-te pe tine însuți

Dacă te iubești pe tine însuți, atragi oamenii potriviți în viața ta

Doar pentru că „locuiești” în trupul tău, nu înseamnă că te cunoști pe tine însuți. Dacă te-ai regăsit în descrierile de mai sus, mai ai mult de mers până ajungi în acel punct.

Trebuie să te îndrăgostești de persoana pe o vezi zilnic în oglindă. În ciuda defectelor și a micilor sale imperfecțiuni, această persoană este autentică, naturală, frumoasă – ești tu!

Nu lăsa zgomotul din jur să îți acopere propriile gânduri. Sapă adânc în ele pentru a descoperi ce vrei cu adevărat. Află ce te face cu adevărat fericit și dă deoparte tot ceea ce nu oferă o contribuție pozitivă. Aici sunt incluse și activitățile care te poartă întotdeauna pe același drum.

Oamenii pe care îi atragi nu îți fac rău pe cont propriu. Tu i-ai invitat în viața ta. Nu îți mai pierde timpul și energia încercând să îi schimbi. Nu te mai plânge de ghinionul pe care l-ai avut când i-ai întâlnit.

A venit momentul să acționezi, să te concentrezi asupra propriei persoane. Nu ar trebui să cauți în alții ceea ce îți lipsește ție, pentru că nu vei găsi nimic. Nu vei face decât să adâncești golul din sufletul tău. Oamenii vin și pleacă din viața ta, iar cei mai mulți dintre ei nu stau o veșnicie lângă tine.

Singura persoană care nu te va părăsi niciodată și pe care te vei putea baza întotdeauna ești tu. Așa că iubește-te pe tine însuți și ai grijă de tine, pentru că meriți. 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.