Trebuie să prețuiești oamenii dragi acum

24 iunie 2016
Atunci când pierzi pe cineva, treci printr-o perioadă în care reflectezi la cele întâmplate pentru a găsi o justificare. Felul în care depășim acest proces și concluziile la care ajungem ne ajută să mergem mai departe.

În loc să simți lipsa persoanelor sau a lucrurilor pe care le-ai pierdut, trebuie să înveți să te bucuri și să prețuiești oamenii dragi din jurul tău acum, cât încă îi mai ai lângă tine. 

De-a lungul vieții pierdem multe persoane dragi.

Nu vorbim aici numai despre cei care mor. Vorbim despre toți acei oameni importanți pe care nu-i mai avem alături, care la un moment dat au făcut parte din viața noastră, dar de care ne-am îndepărtat din diverse motive.

Te-ar putea interesa și:

Sfaturi despre renunțarea la oamenii care nu te iubesc

Atunci când pierzi pe cineva, treci printr-o perioadă în care reflectezi la cele întâmplate pentru a găsi o justificare. Felul în care depășim acest proces și concluziile la care ajungem ne ajută să mergem mai departe.

Te invităm să meditezi și tu puțin asupra acestui subiect.

Trebuie să prețuiești oamenii dragi acum, nu când îi pierzi

Prețuiște oamenii dragi înainte ca aceștia să plece

Am vorbit de mai multe ori pe blogul nostru despre importanța eliberării de anumite poveri. Poate fi vorba cum de o relație complicată care, în loc să-ți aducă un echilibru în viață, te face și mai nefericit.

Este foarte important să lași în urmă tot ceea ce îți provoacă suferință. Încearcă să oferi ce-i mai bun din tine persoanelor dragi acum, fără să aștepți ziua de mâine și fără să faci presupuneri eronate.

  • Societatea contemporană este caracterizată de viteză și de fragilitatea relațiilor. Vrem totul și nu mai târziu, ci acum. Nu tolerăm întotdeauna sentimentul frustrării, refuzurile sau faptul că anumite lucruri sunt altfel decât credeam.
  • În ultimii ani, s-a dezvoltat o mișcare socială extrem de interesantă, numită „Slow”. Aceasta accentuează importanța încercării de a încetini acest ritm alert, de a ne îngădui să ne trăim relațiile mai intens, de a aprecia lucrurile simple și elementare.
  • Ne concentrăm prea mult pe muncă, pe nevoia de a progresa, de a obține și de a acumula diverse bunuri materiale. Uităm că cel mai valoros lucru este dragostea pură care definește relațiile noastre personale.
  • Dacă menținem acest stil de viață, vom pierde tot ceea ce considerăm cu adevărat important. Și orice pierdere este o rană pe care o porți mereu în suflet.
Prețuiește oamenii dragi, nu îi răni

  • Graba este cel mai mare dușman al conștiinței depline. Ea te împiedică să-ți oferi un răgaz pentru a aprecia tot ceea ce este în jurul tău. Asta include și oamenii cei mai importanți din viața ta.
  • Afecțiunea sinceră, reciprocitatea sentimentelor și recunoașterea valorii unei persoane întăresc legăturile interpersonale. Dacă oamenii din viața ta nu simt aceste lucruri, riști să îi pierzi. Relațiile trebuie alimentate și protejate. Merită să încetinești puțin, să prețuiești oamenii dragi și să vezi ce se află chiar în fața ta.

Nevoia de a trăi cu conștiința a ceea ce este cu adevărat important

Poate părea un lucru simplu, dar nu toți oamenii sunt capabili de a a-și stabili anumite priorități și de a se ocupa mai întâi de ceea ce este cu adevărat important.

Știm că obligațiile de la locul de muncă sunt importante pentru întreținerea familiei și pentru a avea o viață decentă. Dar uneori ridicăm ștacheta mult prea sus. Stresul și presiunea constantă ne afectează sănătatea și relațiile cu cei din jur.

  • În viață este necesar să menții un echilibru și să-ți concentrezi atenția, interesele și motivația către lucrurile care te îmbogățesc, nu din punct de vedere material, ci spiritual.
  • Nu este cazul să îți repeți în minte îndemnuri precum „trăiește de parcă azi ar fi ultima zi din viața ta” sau „îmbrățișează-ți copiii atât de strâns, ca și cum ar fi ultima dată când îi vezi.” Nu este nevoie să cădem pradă acestor gânduri pesimiste. Este necesar doar să ne permitem să trăim clipa de față la intensitate maximă.
  • Orice pierdere provoacă suferință. Chiar și atunci când despărțirea este necesară, trecem printr-o perioadă de introspecție în care ne vindecăm multe răni. Prin urmare, pentru a evita aceste situații, trebuie să fim pregătiți.
  • Trebuie să conștientizăm că nimic în viață nu durează o veșnicie. Suntem doar niște călători pasageri într-o lume a incertitudinii.
  • Dacă viața ne suprinde la orice pas cu evenimente neplăcute, putem măcar să profităm de situațiile pe care le putem controla. Trebuie să prețuiești oamenii dragi, pentru ca aceștia să îți rămână mereu alături.
Oamenii importanți trebuie prețuiți

Fă-ți timp să apreciezi și să prețuiești oamenii dragi din viața ta

Nu ne referim numai la relațiile amoroase. Orice fel de relație are nevoie de aceeași „îngrijire”. Acordă-le copiilor tăi toată atenția, grija și respectul tău, pentru ca la maturitate să fie alături de tine.

Te-ar putea interesa și:

Oamenii care gândesc cu voce tare nu sunt nebuni

Procedează la fel cu prietenii tăi și cu ceilalți membri ai familiei.

Dacă iubești un om, prețuiește-l cât încă îl mai ai lângă tine. Dacă nu, vei regreta amarnic atunci când îl vei pierde sau când va decide să te părăsească.

  • Norton, M. I., & Gino, F. (2014). Rituals alleviate grieving for loved ones, lovers, and lotteries. Journal of Experimental Psychology: General. https://doi.org/10.1037/a0031772
  • Krizan, Z., & Bushman, B. J. (2011). Better than my loved ones: Social comparison tendencies among narcissists. Personality and Individual Differences. https://doi.org/10.1016/j.paid.2010.09.031