Smoothie sațios care te ajută să slăbești

· 30 aprilie 2017
Încearcă și tu aceste cinci smoothie-uri gustoase și hrănitoare. Sunt sănătoase, delicioase și te ajută să dai jos kilogramele în plus fără să te înfometezi. 

Pierderea în greutate nu trebuie să fie sinonimă cu înfometarea. Pentru a fi în formă, trebuie să pui pe primul loc sănătatea și bunăstarea ta. Îți prezentăm câteva exemple de smoothie sațios, foarte utile în acest sens. Aceste băuturi sunt delicioase, hrănitoare și te ajută să slăbești.

Acestea fiind spuse, există un secret pe care trebuie să-l cunoști dacă vrei să dai jos kilogramele în plus: trebuie să incluzi în smoothie-urile preparate fructe proaspete bogate în vitamina C și legume cu frunze verzi bogate în proteine vegetale. 

Această combinație de smoothie sațios are patru beneficii principale. Curăță organismul, îți oferă energie, este sățioasă și diminuează pofta de dulciuri.

Îți recomandăm să încerci cele cinci smoothie-uri de mai jos. Sunt sănătoase, gustoase și te ajută să slăbești fără să te înfometezi.

Un smoothie este hrănitor și te ajută să slăbești

1. Smoothie matinal: o explozie de energie care te ajută să slăbești

În smoothie-ul de dimineață este important să incluzi antioxidanți, proteine vegetale și o cantitate generoasă de fibre. În acest fel, nu ți se mai face foame până la ora prânzului.

Să vedem în ce fel te ajută ingredientele folosite:

  • Căpșunele prezintă toate cele trei beneficii menționate mai sus. În plus, aceste fructe au proprietăți antiinflamatoare și detoxifiante.
  • Semințele de chia conțin o doză considerabilă de proteine vegetale, magneziu și acizi grași omega 3.
  • Mango este un fruct bogat în antioxidanți, minerale, fibre și vitamina C. Toate aceste elemente minunate stimulează pierderea în greutate.

Iată cum se prepară smoothie-ul.

Ingrediente

  • 5 căpșuni
  • 1/2 mango (80 g)
  • 2 linguri de fulgi de ovăz (16 g)
  • 1 linguriță de semințe de chia (8 g)
  • 1 cană de apă de cocos (200 ml)

Mod de preparare

În primul rând, cel mai important este să faci rost de fructe și legume netratate.

  • Spală căpșunele și fructul de mango, apoi taie-le în bucăți mici.
  • Pune fructele în blender și adaugă apa de cocos și fulgii de ovăz.
  • Procesează toate ingredientele timp de câteva minute până se amestecă bine.
  • După ce ai obținut o băutură fină, toarnă smoothie-ul într-un pahar și adaugă semințele de chia.

2. Gustare la mijlocul dimineții care păcălește foamea

Un smoothie cu afine te ajută să slăbești

Ingrediente

  • Zeama unei lămâi
  • 1 pahar de apă (200 ml)
  • 1/2 cană de afine (62 g)
  • 1 cană de spanac (30 g)
  • 1 lingură de semințe de dovleac prăjite (8 g)

Mod de preparare

Poți cumpăra afine congelate dacă nu este sezonul lor.

  • Pentru început, stoarce zeama de lămâie.
  • Toarn-o în blender alături de paharul de apă, afine și spanac.
  • După ce ai obținut un amestec fin, adaugă semințele de dovleac prăjite.

Acest smoothie te ajută să slăbești și este și foarte delicios.

Te-ar putea interesa și:

Smoothie cu măr, lămâie si grepfrut pentru slăbit

3. Smoothie care însoțește masa principală a zilei

Un smoothie verde te ajută să slăbești

Ingrediente

  • 1 cană de varză furajeră (67 g)
  • 1 avocado de dimensiuni medii
  • 5 migdale
  • 1 cană de apă de cocos (200 ml)

Mod de preparare

Acest smoothie minunat este o alegere ideală pentru meniul prânzului. Poate însoți, de exemplu,  o salată cu proteine, puțină carne de curcan, o bucată de somon sau un sandviș cu legume.

Iată cum trebuie să procedezi:

  • Spală bine varza furajeră și pune-o în blender împreună cu avocado, migdalele și apa de cocos.
  • Procesează bine ingredientele și bea smoothie-ul înainte sau după masă. 

4. Smoothie sațios pentru un abdomen plat

Smoothie-urile cu mere te ajută să slăbești

Ingrediente

  • 1 măr
  • 1 kiwi
  • Un pahar de apă (200 ml)
  • 1 linguriță de scorțișoară (5 g)
  • 1 linguriță de miere de albine (7,5 g)

Te-ar putea interesa și:

Ceaiul de scorțișoară și dafin ajută la slăbit

Mod de preparare

  • Poți prepara acest smoothie delicios în numai 5 minute.
  • Curăță mărul și fructul de kiwi, taie-le în bucăți mici și pune-le în blender împreună cu apa, scorțișoara și mierea de albine.

Are un gust delicios!

5. Smoothie detoxifiant pentru sfârșitul zilei

Un smoothie cu pere te ajută să slăbești

Ingrediente

  • 1 pară
  • 1 banană mică
  • 1 pahar de apă (200 ml)
  • 1 linguriță de miere de albine (7,5 g)

Mod de preparare

Acest smoothie terapeutic și relaxant te ajută să te bucuri de o noapte liniștită, fără „atacuri” de foame. În plus, datorită conținutului de magneziu, această băutură îmbunătățește funcțiile digestive, îngrijește intestinele și sistemul nervos.

Iată cum trebuie să procedezi:

  • Spală bine para, curăț-o și taie-o în patru.
  • Pune-o în blender împreună cu banana și paharul de apă.
  • După ce ai obținut un amestec fin, îndulcește-l cu o linguriță de miere.

Poți alege oricare smoothie sațios pentru a-ți suplimenta cura de slăbire. Acestea îți îngrijesc sănătatea și oferă organismului nutrienții de care are nevoie în orice moment al zilei.