Soluții naturale pentru curățarea pantofilor - Doza de Sănătate
 

Soluții naturale pentru curățarea pantofilor

Încălțămintea este o componentă esențială a unei ținute. În acest articol, îți împărtășim câteva trucuri utile pentru curățarea pantofilor. 
Soluții naturale pentru curățarea pantofilor

Ultima actualizare: 01 martie, 2022

Îngrijirea corectă a pantofilor asigură rezistența acestora în timp. Citește mai departe pentru a descoperi câteva dintre cele mai bune soluții pentru curățarea pantofilor confecționați din diverse materiale.

Soluții pentru curățarea pantofilor

1. Încălțăminte de piele

Persoanele care dețin încălțări de piele se întreabă întotdeauna care este cea mai bună modalitate de a le îngriji. Pielea este materialul preferat de mulți oameni când vine vorba de încălțăminte, însă trebuie să știm cum să avem grijă de ea.

  1. În primul rând, spală șireturile și perie ușor pantofii. În acest fel, vei îndepărta particulele de murdărie care împiedică procesul de curățare.
  2. Toarnă apoi într-un vas două căni de apă la temperatura camerei și adaugă o cantitate generoasă de detergent neutru.
  3. Cu o cârpă ușor umedă, curăță pantofii folosind amestecul preparat.
  4. Clătește altă cârpă cu apă și curăță-i cu ea.
  5. Șterge pantofii cu o cârpă uscată. 
  6. Poți, de asemenea, să-i lustruiești pentru a le oferi luciu și a-i face să arate ca noi.

2. Pantofi din piele întoarsă

Curățarea pantofilor din piele întoarsă cu produse naturale

Curățarea pantofilor din piele întoarsă este o provocare pentru multe persoane. Acest material arată foarte bine, însă poate fi greu de curățat dacă nu deții câteva informații utile.

Pantofii din piele întoarsă trebuie periați în fiecare zi. Folosește o perie cu porii moi și perie într-o singură direcție. În plus, soluțiile special concepute pentru protejarea acestui material sunt foarte eficiente pentru a menține încălțămintea din piele întoarsă în stare optimă.

  • Pentru a îndepărta murdăria în profunzime, perie pantofii un pic mai tare. 
  • Dacă sunt murdari de noroi, lasă-i un timp la soare să se usuce, apoi freacă-i cu un prosop sau o perie pentru piele întoarsă.
  • Încălțările tale au o pată care nu se curăță? Un truc foarte util este folosirea unei radiere. Sau, și mai bine, încearcă o gumă de șters pentru piele întoarsă, un produs special creat pentru curățarea acestui material.
  • Dacă pantofii s-au pătat cu apă, poți să îi uzi de tot cu o cârpă îmbibată în apă. Pune o hârtie sau o bucată de material în interior pentru a nu-i deforma și lasă-i să se usuce la soare. După ce s-au uscat, poți folosi metoda de curățare prezentată mai sus.

Îți recomandăm să citești și:

5 remedii pentru mirosul neplăcut din pantofi

3. Pantofi din pânză

  1. În primul rând, poți folosi o periuță de dinți veche pentru a curăța praful.
  2. Pentru tălpile care se murdăresc ușor, mai ales cele deschise la culoare, aplică un amestec de bicarbonat de sodiu și apă și freacă-le cu o perie. 
  3. O altă opțiune ar fi să bagi încălțările în mașina de spălat și să le speli cu apă rece. Dacă optezi pentru această variantă, lasă-le să se usuce la soare, pentru ca umiditatea să nu le deterioreze.
  4. Nu uita de șireturi. Pentru a le curăța, adaugă într-un vas două căni de apă caldă și o linguriță de detergent de vase și lasă-le la înmuiat în acest amestec.
  5. Poți folosi aceeași soluție și pentru curățarea pantofilor în sine, dacă o aplici cu o perie moale. Clătește-i apoi cu apă rece, stoarce-i și lasă-i să se usuce, adăugând ceva în interior ca să nu se deformeze.

4. Pantofii sport

Cu toții obișnuim să purtăm destul de des pantofi sport, așa că nu aveam cum să îi trecem cu vederea nici în acest articol. Ținând cont de caracteristicile lor, există numeroase modalități de a curăța tenișii.

  1. Pentru început, lasă șireturile la înmuiat în apă cu detergent. Aplică apoi același amestec pe o cârpă curată și curăță-ți tenișii cu ea.
  2. În cazul de față, este indicat să folosești peria numai pe zonele albe.
  3. Pasta de dinți oferă luciu pantofilor sport. 
  4. Ultimul pas constă, desigur, în a-i lăsa să se usuce la soare atât cât este nevoie.
Indicații pentru curățarea pantofilor de lac

5. Pantofi din piele lăcuită

Chiar dacă acest tip de încălțăminte nu este la fel de utilizat precum cele anterioare, tot trebuie să menționăm câteva soluții pentru a-l curăța.

  • Multe persoane recomandă curățarea pantofilor de lac cu detergent de geamuri și o cârpă curată.
  • Pentru îndepărtarea petelor, o soluție utilă este curățarea cu bumbac și vaselină sau un produs pentru lustruirea mobilei. Aceste produse oferă și luciu lacului.
  • Totodată, poți opta pentru curățarea pantofilor de lac cu oțet, mai ales dacă sunt foarte murdari. Umezește materialul în acest produs și freacă ușor. Nu uita însă că oțetul este acid.
  • Alcoolul este un alt element util pentru îndepărtarea petelor.

Întotdeauna poți găsi o soluție potrivită pentru curățarea pantofilor din orice tip de material. Dacă vrei ca încălțămintea ta să arate ca nouă, trebui să deții câteva informații de bază și să ții cont de ele.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ramirez, J. (2002). EL PROCESO DE CURTIDO. La generación de residuos en cada etapa. Forcillo.
  • Ricardo-da-silva, J. M., Sousa, I., & Laureano, O. (1980). Propiedades de los Alcoholes. Vitis.
  • Brunon, A., Maitre, M., Petiot, S., Romain, M., & Pélissier, J. (2004). Zapatos ortopédicos. {EMC} – Kinesiterapia – Medicina Física. https://doi.org/10.1016/S1293-2965(04)41485-6

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.