Utilizări ale uleiului esențial de levănțică

· 21 martie 2018
Uleiul esențial de levănțică este un produs atât de benefic, încât nu-l poți ignora. Acesta oferă beneficii pentru sănătate și piele. Totodată, prezintă și diverse utilizări casnice. Vrei să afli mai multe despre cum poți utiliza acest ulei esențial incredibil?

Nu putem trece cu vederea peste proprietățile incredibile oferite de uleiul esențial de levănțică. Acest produs te ajută să-ți îngrijești pielea, părul și locuința. Vrei să descoperi care sunt principalele beneficii și utilizări ale uleiului esențial de levănțică? Citește în continuare!

Levănțica

Când auzi cuvântul „levănțică”, probabil te gândești la câmpuri franțuzești de culoare mov. Această plantă sălbatică cu flori violete este răspândită de-a lungul coastei mediteraneene și în anumite regiuni ale Asiei, ale Africii și ale Indiei. Levănțica crește pe câmpuri și dealuri uscate, adorând soarele.

În componența levănțicii se află diverse uleiuri esențiale, acizi, cumarine, taninuri și (în cazul florilor) saponine. După cum poți bănui, uleiul esențial de levănțică este un produs minunat.

Beneficiile levănțicii pentru sănătate

Utilizări ale uleiului esențial de levănțică în aromaterapie

Levănțica are următoarele proprietăți medicinale:

  • Principalul său avantaj este efectul său calmant, cunoscut încă din Antichitate. În Roma Antică, levănțica era inclusă în băi relaxante. O poți folosi pentru a combate probleme ca anxietatea, insomnia și stresul.
  • De asemenea, levănțica are un efect antiseptic util pentru a dezinfecta, calma și stimula vindecarea tuturor tipurilor de tăieturi, arsuri, ciupituri de insecte și echimoze.
  • Levănțica are proprietăți antivirale și antibacteriene, datorită cărora o poți folosi pentru a preveni și trata boli respiratorii ca laringita, faringita și amigdalita, precum și infecțiile care se dezvoltă în regiunea genitală.
  • Aceasta este utilă pentru a trata probleme cutanate precum psoriazisul și eczema, ameliorând inflamațiile și mâncărimile.
  • Levănțica susține o digestie adecvată și calmează nervii care pot afecta stomacul.
  • Datorită proprietăților sale antiinflamatoare și calmante, uleiul esențial de levănțică este ideal pentru a trata durerile.
  • Te poate ajuta să combați răul de mișcare.
  • Levănțica poate reduce ușor tensiunea arterială.
  • Previne căderea părului.

Uleiul esențial de levănțică și alte extracte

Uleiul esențial de levănțică concentrează aroma și toată beneficiile plantei într-o cantitate mică de lichid. Acest produs se obține în urma unui proces de distilare care necesită un alambic, drept pentru care este dificil de preparat acasă. Poți însă să-l găsești în plafare și în alte magazine care vând produse naturiste.

Dar ce extracte de levănțică se pot prepara acasă?

  • Uleiul infuzat cu levănțică (având ca bază ulei de migdale sau de măsline): Ai nevoie de o cantitate de ulei de 10 ori mai mare decât cantitatea de levănțică pe vrei să o folosești. Depozitează amestecul într-un borcan de sticlă și pune-l într-un loc însorit. Agită borcanul din când în când.
  • Alcoolul infuzat cu levănțică: Umple un borcan din sticlă cu flori de levănțică și adaugă alcool etilic. Lasă să macereze timp de o săptămână.
  • Ceai concentrat preparat cu flori uscate: Acesta este cel mai popular și simplu mod de a profita de beneficiile levănțicii. Ceaiul de levănțică îți permite să consumi direct planta, dar îl poți folosi și pentru a-ți înmuia picioarele, a face baie sau pe post de apă de gură.

Levănțica și sănătatea ta

Utilizări ale uleiului esențial de levănțică în limonadă

Cele mai celebre moduri de a folosi levănțica în scop medicinal sunt următoarele:

  • Consum-o sub formă de ceai pentru a trata insomnia și anxietatea.
  • Folosește-o pe post de apă de gură pentru a ameliora inflamațiile de la nivelul sistemului respirator superior.
  • Fă-ți un masaj relaxant cu ulei esențial de levănțică ca să scapi de stres.
  • Masajele antidurere cu alcool infuzat cu levănțică te ajută să tratezi durerile cauzate de artrita reumatoidă și gâtul înțepenit și durerile de picioare sau de spate.

Utilizări ale uleiului esențial de levănțică pentru piele și păr

Unul dintre cele mai simple trucuri pentru a profita de beneficiile pentru piele și păr ale levănțicii este să adaugi câteva picături de ulei esențial în produse cosmetice precum:

  • Loțiunile pentru față și corp: Ca să ameliorezi tensiunea, să remediezi problemele cutanate și să stimulezi regenerarea.
  • Șampoane: Pentru a preveni căderea părului.

Uleiul esențial de levănțică poate amplifica efectele altor ingrediente naturale.

Utilizări ale uleiului esențial de levănțică în locuință

Utilizări ale uleiului esențial de levănțică în gospodărie

Poți adăuga ulei esențial de levănțică în produse de curățare clasice (detergenți, balsamuri de rufe, odorizante, soluții pentru curățarea băii) ca să profiți de mireasma incredibilă a plantei și de beneficii ca:

  • Alungarea insectelor
  • Transformarea locuinței într-un mediu calmant
  • Eliminarea puricilor care ne atacă animalele de companie

Nu este deloc greu să confecționezi săculeți cu flori de levănțică, care pot fi puși în sertare și șifonier pentru a împrospăta aerul. O altă variantă este să confecționezi niște săculeți mai mari, pe care să îi încălzești și să îi porți în jurul gâtului ca să dormi mai bine.

Profită de numeroasele utilizări ale uleiului esențial de levănțică prezentate în acest articol!