Zgârieturi pe ochelari: 6 soluții alternative
În prezent, există o mulțime de produse care ne ajută să curățăm și să întreținem lentilele. Se întâmplă uneori să avem zgârieturi pe ochelari, fie din cauza întreținerii necorespunzătoare, fie din cauza intrării în contact cu anumite tipuri de suprafețe. De cele mai multe ori, o curățare simplă nu îndepărtează zgârieturile de pe ochelari.
Poate părea o problemă nesemnificativă, însă este destul de incomod pentru mulți dintre noi, deoarece ne poate afecta vederea. Există o mulțime de modalități de a repara lentilele în cazul zgârieturilor sau al petelor. Deși există produse speciale pe piață pentru această problemă, există și soluții naturale pe care le ai deja în casă, care pot da rezultate bune.
Cu acest prilej, îți dezvăluim 6 dintre cele mai bune trucuri pentru îndepărtarea neplăcutelor zgârieturi de pe ochelari. Nu ezita să le încerci atunci când ai nevoie!
Zgârieturi pe ochelari: cele mai bune trucuri pentru îndepărtarea lor
Pentru ca ochelarii să fie cât mai durabili, aceștia necesită o îngrijire specială, mai ales în cazul în care lentilele au un strat de acoperire sensibil. Din acest motiv, înainte de a aplica următoarele trucuri împotriva supărătoarelor zgârieturi pe ochelari, este foarte important să testezi dacă ingredientul afectează sau nu materialul lentilei.
Uneori, o curățare simplă cu apă și săpun lichid este utilă pentru eliminarea murdăriei de pe lentile. Însă dacă această curățare nu ți-a rezolvat problema, încearcă următoarele metode care îți fac ochelarii să arate ca noi.
1. Bicarbonat de sodiu
Una dintre cele mai bune soluții naturale pentru îndepărtarea zgârieturilor de pe ochelari este un ingredient cu o mulțime de întrebuințări, bicarbonatul de sodiu. Această soluție naturală de curățare elimină petele dificile și redă strălucirea lentilei.
Preparare și utilizare
- Pune un pic de bicarbonat de sodiu într-un vas și adaugă apă pentru a obține o pastă.
- Apoi, aplică pasta obținută pe ochelari cu mișcări circulare ușoare.
- Clătește cu apă rece și șterge cu o bucată de pânză.
Te-ar putea interesa și:
2. Soluție pentru lustruirea mobilei
Datorită ingredientelor pe care le conține, soluția pentru lustruirea mobilei este un produs util pentru curățarea lentilelor. De asemenea, aplicată în cantități mici, poate fi o soluție eficientă și împotriva neplăcutelor zgârieturi pe ochelari.
Mod de întrebuințare
- Pulverizează puțină soluție pe o bucată de pânză și aplic-o pe lentile.
- Freacă ușor până ce obții aspectul dorit.
3. Pastă de dinți
Pasta de dinți are întrebuințări multiple. Una dintre utilizările alternative ale pastei de dinți poate fi chiar îndepărtarea unor zgârieturi de pe ochelari. Datorită efectului său de lustruire, constituie o variantă excelentă pentru îndepărtarea zgârieturilor mici și a urmelor de praf de pe lentile.
Mod de întrebuințare
- Aplică pastă de dinți pe ambele părți ale lentilei.
- Când ai întins-o pe toată suprafața, freacă lentilele cu o bucată de pânză timp de 2-3 minute.
- La final, clătește cu apă rece și șterge-le bine.
Notă: alege o pastă de dinți care nu conține agenți abrazivi, adică nu au substanțe puternice de albire.
4. Ceară pentru mașină
Ceara auto este unul dintre produsele alternative pentru îndepărtarea sau “umplerea” zgârieturilor care îți afectează vederea. La fel ca soluția de lustruire pentru mobilă, secretul pentru a obține un rezultat bun este utilizarea unei cantități mici.
Mod de întrebuințare
- Aplică ceara pe lentile și freacă circular.
- Șlefuiește-le pentru câteva minute și, dacă este necesar, clătește-le.
5. Praf de muștar și oțet
Un truc mai puțin cunoscut pentru întreținerea ochelarilor constă în combinație dintre praful de muștar și oțetul alb. Aceste ingrediente te ajută să îndepărtezi diferitele urme de pe lentile, redându-le strălucirea.
Preparare și utilizare
- Prepară o pastă groasă cu praf de muștar și oțet alb.
- Apoi, aplică pasta pe lentile și freacă-le cu mișcări circulare ușoare, folosind o bucată de pânză.
- Clătește bine pentru a îndepărta urmele.
Notă: muștarul poate irita ochii, așadar este esențial să cureți lentilele din nou înainte de a purta ochelarii.
Citește și:
6. Praf de copt
Praful de copt are un efect similar cu cel al bicarbonatului în momentul în care avem zgârieturi pe ochelari. Aplicarea sa directă elimină urmele de pete și lasă lentilele ca noi.
Preparare și utilizare
- Prepară o pastă groasă cu praf de copt și cu apă.
- Apoi, întinde pasta obținută peste lentile, freacă ușor cu mișcări circulare și clătește.
- Pentru rezultate optime, lustruiește lentilele cu o cârpă uscată și fină.
Așa cum ai putut vedea, există o mulțime de metode alternative pentru îndepărtarea zgârieturilor de pe ochelari, așadar nu va trebui să îți iei unii noi. Alege trucul care ți se pare cel mai interesant și încearcă-l, urmând instrucțiunile date.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Ayanniyi, A. A., Adepoju, F. G., Ayanniyi, R. O. & Morgan, R. E. (2010). Challenges, attitudes and practices of the spectacle wearers in a resource-limited economy. Middle East African journal of ophthalmology, 17(1), 83. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2880380/
- Drake, D. (1996). Antibacterial activity of baking soda. Compendium of continuing education in dentistry, 17(19), 17-21. Disponible en: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12017929/
- Hovis, J. K., Chou, B. R., Whitten, K., Pfriem, D. & Pilecki, N. (2014). Forward light scatter and visual acuity through scratched protective eyewear. Clinical and Experimental Optometry, 97(2), 140-146. Disponible en: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23931653/
- Kim, I. S., Yoo, K. H., Kim, M. N., Hong, H. K., Choi, Y. S., Jo, Y. C. & Lee, J. S. (2013). The fine scratches of the spectacle frames and the allergic contact dermatitis. Annals of dermatology, 25(2), 152-155. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3662906/
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.