6 trucuri pentru întărirea sistemului nervos

· 15 septembrie 2017
Pentru a-ți întări sistemul nervos, trebuie să acorzi o atenție deosebită alimentației și obiceiurilor zilnice. Fă exerciții fizice și menține-ți creierul activ cu ajutorul lecturii sau a altor hobby-uri sănătoase. 

Te-ai întrebat vreodată ce ai putea face pentru a-ți optimiza sistemul nervos? Adevărul este că mulți dintre noi uităm de acest aspect important al sănătății noastre. Astăzi îți prezentăm câteva trucuri și obiceiuri pentru întărirea sistemului nervos. În acest fel îl poți menține permanent în stare optimă.

Din ce este format sistemul nervos?

Întărirea sistemului nervos cu remedii naturale

Sistemul nervos reglează toate funcțiile din organism, acționând atât asupra pregătirii, cât și a executării acestora.

În plus, tot sistemul nervos primește stimuli senzoriali prin intermediul neuronilor. Aceștia transmit impulsuri electrice care transportă toate informațiile din corp, pentru ca acesta să își poată îndeplini în mod normal funcțiile.

După cum poți vedea, sistemul nervos joacă un rol foarte important în organism! Iată cum îl poți menține puternic și sănătos.

1. Alimentație sănătoasă pentru întărirea sistemului nervos

Alimentația îți influențează în mod considerabil starea de sănătate. O dietă sănătoasă și diversificată îți întărește sistemul nervos și întregul organism.

Dacă ai o alimentație precară, este indicat să mărești aportul următorilor nutrienți:

Acizii grași esențiali

Acizii grași esențiali sunt necesari pentru îndeplinirea funcțiilor normale din corp. Organismul nu poate sintetiza aceste grăsimi, drept pentru care trebuie să le obții din alimentație.

Alimentele cele mai bogate în acizi grași esențiali sunt:

  • Somonul
  • Avocado
  • Migdalele
  • Uleiul de măsline
  • Broccoli
  • Varza de Bruxelles
  • Semințele de in

Vezi și:

6 remedii care relaxează sistemul nervos

Calciul

Migdalele ajută la întărirea sistemului nervos

Calciul întărește atât sistemul nervos, cât și osos. Prin urmare, acest mineral previne osteoporoza.

În plus, calciul combate hipertensiunea, reglează sindromul premenstrual și joacă un rol important în perioada menopauzei. Poți obține acest nutrient din:

  • Ciocolată
  • Produse lactate
  • Legume (sfeclă mangold, spanac, praz)
  • Sardine
  • Migdale
  • Năut
  • Ouă
  • Ton

Complexul de vitamine B

Complexul de vitamine B este esențial pentru dezvoltarea corpului. Acesta ajută la metabolizarea alimentelor, fapt care contribuie și la întărirea sistemului nervos.

Alimente bogate în vitamine B sunt următoarele:

  • Drojdie
  • Fructe de mare
  • Pătrunjel
  • Nuci
  • Legume (ciuperci, morcovi, salată verde, spanac)
  • Cereale și pseudocereale (ovăz, tărâțe de grâu, boabe de soia)
  • Carne
  • Brânză
  • Gălbenuș de ou

2. Evită obiceiurile toxice

După cum știm cu toții, consumul de substanțe toxice, cum ar fi tutunul și alcoolul, este foarte dăunător sănătății. Acest obicei duce la dezvoltarea mai multor boli, printre care:

  • Diabet de tip 2
  • Hipertensiune
  • Boli pulmonare cronice
  • Cancer
  • Boli cardiace

Prin evitarea consumului de substanțe toxice, contribui în mod direct la întărirea sistemului nervos. 

Nu uita că, atunci când fumezi sau bei alcool, neuronii intră în contact cu substanțe chimice care le afectează în mod considerabil sănătatea.

3. Practică exerciții fizice

Exerciții pentru întărirea sistemului nervos

Pentru a-ți întări sistemul nervos, este important să practici exerciții în mod regulat. În acest fel, te eliberezi de stresul care îți afectează sănătatea mintală.

Una dintre cele mai benefice activități fizice pentru sistemul nervos este yoga. Însă poți alege orice exercițiu pe care îl practici cu plăcere și care te inspiră.

Este recomandat să faci exerciții fizice timp de 30 de minute, de cel puțin trei ori pe săptămână, însă cel mai bine este să faci mișcare zilnic.

4. Bea ceai

După cum știm deja, cofeina este un energizant puternic, însă consumul acestei substanțe afectează sistemul nervos pe termen lung.

Există alte modalități de a-ți începe ziua în forță, fără a bea cofeină. Cea mai bună opțiune o constituie băuturile verzi, care îți oferă nutrienți și energie în mod natural. 

O alternativă excelentă pentru a-ți întări sistemul nervos o reprezintă și ceaiurile de:

  • Mușețel
  • Rozmarin
  • Eucalipt
  • Ghimbir
  • Lămâie
  • Valeriană
  • Ceai verde

Citește și:

Infuzii pentru sistemul nervos

5. Stai la soare

Expunerea excesivă la razele solare este extrem de toxică pentru piele. Însă în cantități mici lumina solară ajută la îmbunătățirea funcțiilor organismului.

Soarele oferă multe beneficii:

  • Ajută la prevenirea cancerului mamar.
  • Dezinfectează și grăbește vindecarea rănilor.
  • Contribuie la combaterea bolilor de piele, cum ar fi acneea și psoriazisul.
  • Reglează nivelul de colesterol prin convertirea hormonilor steroizi.
  • Contribuie la oxigenarea sângelui.
  • Întărește sistemul imunitar. 
  • Ajută la dezvoltarea fizică a copiilor.
  • Îmbunătățește sănătatea neuronilor.

6. Desfășoară activități artistice și culturale

Activități manuale care ajută la întărirea sistemului nervos

Anumite activități, printre care și muzica, îți îmbunătățesc dispoziția și îți întăresc sistemul nervos. Neuronii sunt nevoiți să se mențină activi și să pună în funcțiune mai multe zone ale creierului. Acest lucru se întâmplă atunci când:

  • Citești
  • Desenezi
  • Pictezi
  • Desfășori activități manuale
  • Joci șah
  • Rezolvi sudoku
  • Cânți la un instrument
  • Înveți sau exersezi o limbă străină

Alege o activitate care îți place și dedică-i cel puțin câteva minute în fiecare zi.

Nu îți neglija sistemul nervos

Este important să îți menții sistemul nervos sănătos. Cu ajutorul sfaturilor noastre, poți îndeplini acest obiectiv.

Adoptând o serie de obiceiuri benefice, îți întărești sistemul nervos, dar contribui și la prevenirea mai multor boli.