7 mâncăruri gustoase și sănătoase de adăugat în dietă
Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez
Chiar dacă mănânci sănătos, nu înseamnă că trebuie să te rezumi la alimente fără niciun gust. Desigur, trebuie să îți monitorizezi aportul de calorii, însă există numeroase mâncăruri gustoase și sănătoase pe care le poți încerca fără regrete.
Preparatele de mai jos sunt sățioase și îți oferă energia necesară pentru un randament fizic și psihic optim. În plus, acestea sunt alegerea ideală pentru persoanele care nu au mult timp la dispoziție. Prepararea este rapidă, iar ingredientele sunt convenabile și este posibil să le ai deja în bucătărie.
Citește mai departe pentru a afla care sunt cele 7 mâncăruri gustoase și sănătoase pe care îți recomandăm să le adaugi în dietă.
Mâncăruri gustoase și sănătoase
1. Pâine prăjită cu avocado
Pâinea prăjită cu avocado poate fi gustarea ideală atunci când ți se face foame în timpul zilei. Dacă adaugi și un ou fiert, obții chiar un meniu perfect pentru micul dejun.
- Această combinație simplă de ingrediente conține carbohidrați și acizi grași esențiali care acționează ca un combustibil pentru organism.
- Alți nutrienți de care ai parte sunt vitamina E și omega 3, care contribuie la buna funcționare a sistemului cardiovascular.
2. Salată verde
Vrei să mănânci ceva ușor și 100% sănătos? Ei bine, salatele sunt mereu „la modă”! Dacă le prepari cu legume verzi, aceste preparate sunt extrem de benefice pentru sănătate și siluetă.
- Legumele proaspete conțin cantități mari de antioxidanți, vitamine și minerale care întăresc sistemul imunitar, prevenind îmbolnăvirea.
- Conținutul bogat de fibre din salatele verzi îmbunătățește digestia și prelungește senzația de sațietate, fapt care previne obiceiul de a servi gustări bogate în calorii.
- Poți mânca salată cu ton, carne slabă, ouă și alte surse de proteine și grăsimi sănătoase.
3. Supe de legume
Supele nu pot lipsi de pe lista de mâncăruri gustoase și sănătoase. Acestea pot fi consumate la prânz sau la cină, sunt bogate în nutrienți esențiali și sunt foarte sățioase.
- Combinația de legume din supe oferă organismului fibre, antioxidanți și carbohidrați simpli.
- Supele de legume sunt energizante, benefice pentru sistemul imunitar și favorabile unei digestii sănătoase.
- Poți adăuga în ele și carne sau fasole.
4. Paste cu legume
Prepararea pastelor nu durează mult timp, însă atunci când le consumi, îți hrănești organismul cu numeroși nutrienți. Dacă vrei să prepari mâncăruri gustoase și sănătoase, optează pentru paste cu legume. Acesta este un preparat ușor pe care îl poți servi chiar și dacă vrei să slăbești.
- Pastele din făină de grâu conțin carbohidrați care îți oferă energie și îți îmbunătățesc randamentul.
- La rândul lor, legumele sunt bogate în vitamine și minerale necesare organismului.
- Pentru a menține rețeta sănătoasă, este important să eviți grăsimile saturate, cum ar fi cremele, untul sau brânza.
5. Piept de pui la grătar
Mulți spun că pieptul de pui este plictisitor și nu are niciun gust, însă acesta reprezintă una dintre cele mai sănătoase surse de carne. În plus, dacă dorești, îi poți îmbunătăți gustul.
- Soluția este să ții puiul la marinat înainte de a-l prepara. Ierburile aromatice și condimentele îi oferă mult mai multă savoare.
- O altă opțiune, chiar dacă are mai multe calorii, este pieptul de pui cu ceapă caramelizată sau în sos.
6. Lasagna cu vinete
Cauți idei de mâncăruri gustoase și sănătoase, dar și diferite? Ce zici de lasagna cu vinete? Deși rețeta clasică de lasagna are destul de multe calorii, opțiunea cu legume este mai ușoară și ideală pentru orice ocazie.
- În loc de paste obișnuite, folosește vinete pentru a crea straturile care formează lasagna.
- Umplutura conține legume, leguminoase și un sos de brânză albă.
- Poți adăuga, de asemenea, ceapă, usturoi, spanac și orice alte ingrediente dorești.
- Rezultatul? Un preparat sățios, bogat în fibre, vitamine și minerale.
7. Cartofi copți
În loc să cumperi cartofi prăjiți ambalați, ce-ar fi să servești la prânz sau ca gustare între mese niște cartofi copți delicioși?
- Nu trebuie decât să tai cartofii felii sau pai și să-i lași în cuptor până devin moi sau crocanți.
- Înainte de a-i servi, îi poți condimenta cu mirodenii precum coriandru sau oregano.
- Acest preparat simplu, dar delicios îți satisface pofta de mâncare, împiedicându-te să îți strici dieta.
După cum ai văzut, să mănânci sănătos nu înseamnă să servești mâncăruri fără gust sau să renunți neapărat la toate alimentele care îți plac. Nu trebuie decât să faci combinațiile alimentare potrivite și să consumi porții moderate.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.