Auriculoterapia pentru boala Parkinson - Doza de Sănătate
 

Auriculoterapia pentru boala Parkinson

Boala Parkinson este o afecțiune degenerativă a sistemului nervos central (alcătuit din creier și coloana vertebrală).
Auriculoterapia pentru boala Parkinson

Ultima actualizare: 09 august, 2022

Știm cu toții că tratamentele medicamentoase utilizate în prezent pentru boala Parkinson nu ajută la vindecare, ci numai la ameliorarea simptomelor. În plus, dozele trebuie mărite pe parcursul vieții pacientului. Din păcate, acest lucru nu sporește calitatea vieții bolnavului. Deocamdată, boala Parkinson nu are leac. Însă au apărut câteva noi tratamente promițătoare. Unul dintre acestea este auriculoterapia pentru boala Parkinson.

Cum a fost descoperită auriculoterapia pentru boala Parkinson

Apărută în Germania în 2011, auriculoterapia este potrivită pentru tratarea bolii Parkinson și a altor afecțiuni neurodegenerative. Printre acestea întâlnim scleroza, sindromul picioarelor neliniștite, demența vasculară, boala Pick și maladia Alzheimer, printre altele.

În ce constă această terapie?

Auriculoterapia presupune introducerea unui microimplant din titan în cartilajul urechii. După stabilirea stării de sănătate a pacientului, medicul specialist trece la implantarea unor mici ace din titan în cartilajul urechii.

Per ansamblu, această procedură este complet lipsită de durere și nu are niciun efect secundar. În mod remarcabil, auriculoterapia a îmbunătățit deja viața a peste 5000 de persoane la nivel global.

Tratamentul prin auriculoterapie

Pentru a înțelege cât de importantă este această descoperire medicală, este important să discutăm despre modul în care boala Parkinson se manifestă. Această afecțiune apare atunci când neuronii nu produc suficientă dopamină ca rezultat al deteriorării SN (substantia nigra) la nivelul creierului, printre alți factori.

Așadar, apar probleme motorii ce se manifestă gradual. Mai exact, pacienții care suferă de boala Parkinson devin mai lenți și își pierd flexibilitatea, coordonarea și echilibrul.

Punctul de început al acestui tratament este reprezentat de cartilajul auricular. Acesta prezintă numeroase terminații nervoase. Cu ajutorul unui sistem de presiune, medicii introduc ace în acest cartilaj pentru a activa mecanismele organismului ce au fost anterior paralizate. În plus, această terapie ajută la stimularea secreției de dopamină și/sau neurotransmițători.

Această tehnică este cunoscută și sub denumirile de terapie auriculară, acupunctura urechii sau auriculoacupunctură.

Auriculoterapia pentru boala Parkinson la femei

În mod uimitor, auriculoterapia pentru boala Parkinson produce un stimul natural și permanent care reduce simptomele și încetinește evoluția bolii.

Înainte de efectuarea unui implant, medicii specialiști iau în considerare anumiți factori importanți. Aceștia includ simptomele prezentate de pacient, starea sa psihică, severitatea bolii și medicamentele administrate până în prezent.

Evoluția tratamentului

Specialiștii au dezvoltat auriculoterapia treptat de-a lungul anilor. În prezent, există mai multe opțiuni de realizare a microimplanturilor, în funcție de simptomele cu care se confruntă pacientul în cauză. Așadar, există posibilitatea personalizării tratamentului în funcție de nevoile particulare.

Spre deosebire de acupunctură, auriculoterapia permite introducerea mai mult ace în cadrul unei singure ședințe. De asemenea, specialiștii implantează acele pentru totdeauna. Prin urmare, pacientul nu este nevoit să meargă la ședințe consecutive de tratament sau să înlocuiască acele. Însă este nevoie să se prezinte la controale medicale periodice.

În orice caz, cel mai important este ca pacientul să fie atent examinat pentru a se stabili numărul de ace necesare și locurile în care acestea vor fi implantate.

Mărturiile pacienților

Pacienți bolnavi de Parkinson

Pacienții care suferă de Parkinson și au fost deja tratați prin auriculoterapie susțin că au avut parte de următoarele beneficii (printre altele):

  • Ameliorarea anxietății
  • Mișcarea mai ușoară
  • Ameliorarea rigidității musculare
  • Ameliorarea durerii și a disconfortului fizic
  • Îmbunătățirea echilibrului (grație întăririi mușchilor paravertebrali)
  • Micșorarea dozelor necesare de medicamente și creșterea bunăstării

Centrul pentru Medicină Regenerativă a utilizat timp de 8 ani auriculoterapia pentru boala Parkinson, cu rezultate excelente în ameliorarea simptomelor pacienților și creșterea calității vieții acestora.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Tomlinson, C. L., Patel, S., Meek, C., Herd, C. P., Clarke, C. E., Stowe, R., … Ives, N. (2013). Physiotherapy versus placebo or no intervention in Parkinson’s disease. Cochrane Database of Systematic Reviews. https://doi.org/10.1002/14651858.CD002817.pub4
  • Williams, A., Gill, S., Varma, T., Jenkinson, C., Quinn, N., Mitchell, R., … Wheatley, K. (2010). Deep brain stimulation plus best medical therapy versus best medical therapy alone for advanced Parkinson’s disease (PD SURG trial): a randomised, open-label trial. The Lancet Neurology. https://doi.org/10.1016/S1474-4422(10)70093-4
  • Silvério-Lopes, S., & Seroiska, M. A. (2013). Auriculoterapia para Analgesia. In Analgesia por Acupuntura. https://doi.org/10.7436/2013.anac.01
  • Wardavoir, H. (2011). Terapias manuales reflejas. EMC – Kinesiterapia – Medicina Física. https://doi.org/10.1016/S1293-2965(11)71087-8

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.