Logo image
Logo image

Băile cu gheață au beneficii? Adevărul despre această tendință

5 minute
O baie în apă cu gheață? Nu pare foarte atractiv. Cu toate acestea, poate avea numeroase beneficii.
Băile cu gheață au beneficii? Adevărul despre această tendință
Leonardo Biolatto

Verificat și aprobat de medicul Leonardo Biolatto

Ultima actualizare: 29 iunie, 2023

În zilele noastre, multe vedete promovează băile cu gheață și susțin că au multe beneficii. Vedetele spun că ajută la un somn mai bun, la reducerea durerilor musculare, la îmbunătățirea sistemului imunitar și multe altele. Dar care este adevărul despre această tendință? Sunt chiar atât de bune și ce spune știința despre această practică?

Băile cu gheață: o tendință virală

Pe diferite rețele de socializare, există un număr mare de postări legate de băile cu gheață și posibilele lor beneficii. Videoclipurile etichetate #coldplunge au în prezent peste 500 de milioane de vizualizări.

Parțial, această tendință este inspirată de metoda Wim Hof, al cărei nume vine de la un expert olandez în sporturi extreme practicate la temperaturi scăzute. Pe lângă scufundarea în apă, această metodă include și tehnici de respirație.

Nu există o definiție exactă a ceea ce este o baie cu gheață. Mulți sugerează ca temperatura apei să fie de 15 °C, adică mult mai mică decât cea a unui duș rece.

De asemenea, scufundarea în apă până la gât are loc cel puțin 10 până la 15 minute. Unii merg puțin mai departe și intră în râuri sau iazuri înghețate, chiar și în plină iarnă!

Citiți și: Berberina, „Ozempicul natural” de pe TikTok: are beneficii?

Băile cu gheață au beneficii?

Este important de remarcat faptul că această tehnică este folosită de mult timp de sportivi de etilă. Să vedem de ce sunt atât de recomandate băile cu gheață!

1. Recuperarea după efort

Scufundarea membrelor în apă cu gheață ajută la recuperarea după activitatea fizică, prevenind probleme precum crampele sau accidentările. Acest lucru poate fi deosebit de necesar pentru cei care au avut o zi lungă și chiar pentru cei care trebuie să se antreneze sau să concureze de mai multe ori în aceeași zi.

2. Ameliorarea durerii musculare

Băile cu gheață sunt recomandate și celor care au suferit accidentări. Sunt utile și pentru ameliorarea durerilor și tensiunii musculare a doua zi după o competiție sau un antrenament intens. Desigur, cea mai bună metodă în acest ultim caz este întinderea la finalul rutinei.

3. Întărirea sistemului imunitar

Un alt beneficiu al băilor cu gheață este întărirea sistemului imunitar. Acest aspect este evidențiat și de metoda Wim Hof, deoarece omul de gheață, așa cum este numit sportivul olandez, are un răspuns imun foarte bun.

4. Funcția cardiovasculară

Băile cu apă rece pot îmbunătăți circulația. Din acest motiv, pot contribui la reducerea riscului cardiovascular.

5. Accelerarea metabolismului și pierderea în greutate

O baie în apă rece (sub 20°C) timp de cel puțin 5 minute poate accelera metabolismul, organismul lucrând pentru a arde mai multă energie. Prin urmare, băile cu gheață pot contribui la pierderea în greutate.

6. Răcirea corpului

O baie cu gheață este o modalitate de a răci corpul mai repede în caz de insolație sau după un antrenament intens.

7. Îmbunătățirea stării de spirit

Există o asociere între scufundarea în apă cu gheață și îmbunătățirea dispoziției, deoarece apare o creștere a nivelului de dopamină, ceea ce ameliorează simptomele de anxietate și depresie.

8. Reducerea stresul

Înotul în apă foarte rece poate ajuta la reducerea nivelului de stres. Totuși, u este clar dacă acest beneficiu se datorează băilor cu gheață sau activității fizice.

9. Promovează somnul

Persoanele obișnuite să facă băi cu gheață spun că se relaxează și pot dormi mai bine, obținând o odihnă mai plăcută și cu efecte de lungă durată.

Ce spune știința?

Au fost efectuate diverse investigații care oferă o bază solidă pentru unele dintre aceste afirmații:

  • O analiză din 2012 a constatat că scufundarea în apă rece poate ajuta la reducerea durerii musculare cu debut întârziat (24 de ore sau mai mult după activitatea fizică).
  • Acest studiu a arătat o intensificare a metabolismului, deși acest lucru nu este neapărat legat de pierderea în greutate.
  • Alte cercetări confirmă relația dintre băile cu gheață, starea de spirit îmbunătățită și ameliorarea simptomelor de depresie.
  • Există studii care au dovedit impactul pozitiv al băilor cu gheață asupra sistemului imunitar, în combinație cu meditația și respirația controlată.
  • Rezultatele acestor cercetări sugerează faptul că inflamația și riscul cardiovascular pot fi reduse.
  • În ceea ce privește calitatea somnului, a fost realizat un studiu comparativ pe un grup de bicicliști, dar nu s-au găsit dovezi în favoarea scufundării în apă rece.

Adevărul despre băile cu gheață și posibilele lor beneficii

Deși unele dintre beneficiile băilor cu gheață au fost confirmate, sunt necesare mai multe cercetări pentru a ajunge la concluzii clare. Unele dintre aceste lucrări de cercetare au analizat persoane care desfășoară și activități sportive. Deși este adevărat că expunerea la apă rece ajută la eliberarea endorfinelor și crește nivelul de dopamină, aceste efecte pot fi o consecință a exercițiilor fizice.

Același lucru este valabil și pentru studiile în care, pe lângă baia cu apă rece, subiecții au meditat și au folosit tehnici de respirație speciale. Efectul placebo al băilor cu gheață asupra stării de spirit nu trebuie subestimat. În acest caz, este posibil ca percepția pozitivă a oamenilor să fie cea care îi ajută să se simtă mai bine.

Citiți mai mult: Terapia cu gheață înfrumusețează pielea

Riscurile băilor cu gheață

Nu toată lumea se va bucura de beneficiile atribuite băilor cu gheață. La unii oameni, este posibil să apară efectul opus.

Dacă scufundarea în apă cu gheață are loc timp de câteva minute, pierderea de căldură poate provoca diverse probleme, inclusiv hipotermie. Prin urmare, în cazul în care doriți să faceți acest lucru, nu trebuie să începeți brusc, ci trebuie să vă obișnuiți treptat temperaturile scăzute.

Băile cu gheață nu sunt recomandate sub nicio formă celor cu anumite probleme de sănătate, cum ar fi pacienții cu boala Reynaud sau cu antecedente de boli de inimă.

Luați în considerare alternativele. Activități precum întinderea după antrenament, exercițiile fizice regulate sau meditația pot ajuta la obținerea acelorași beneficii, fără a implica atât de multe riscuri pentru sănătate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bleakley, C., Davison G. (2010). What is the biochemical and physiological rationale for using cold-water immersion in sports recovery? A systematic review. British Journal of Sports Medicine, vol. 44, pp. 179-187. https://bjsm.bmj.com/content/44/3/179
  • Bleakley, C., McDonough, S., Gardner, E., Baxter G., Hopkins, J., & Davison G. (2012). Cold‐water immersion (cryotherapy) for preventing and treating muscle soreness after exercise. Cochrane Database of Systematic Reviews, Vol. 2. DOI: 10.1002/14651858.CD008262.pub2. https://www.cochranelibrary.com/cdsr/doi/10.1002/14651858.CD008262.pub2/full
  • Espeland, D., Weerd, L. & Mercer, J. (2022). Health effects of voluntary exposure to cold water – a continuing subject of debate. International Journal of Circumpolar Health, Vol. 81(1). DOI: 10.1080/22423982.2022.2111789. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/22423982.2022.2111789
  • Mooventhan, A., Nivethitha, L. (2014). Scientific evidence-based effects of hydrotherapy on various systems of the body. N Am J Med Sci. Vol. 6(5), pp.199-209. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4049052/
  • Robey, E., Dawson, B., Halson, S., Gregson, W., King, S., Goodman, C., Eastwood, P. (2013). Effect of evening postexercise cold water immersion on subsequent sleep. Med Sci Sports Exerc. Vol. 45(7), pp. 1394-1402. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23377833/
  • Zwaag, J., Naaktgeboren, R., van Herwaarden, A., Pickkers, P., Kox, M. (2022). The Effects of Cold Exposure Training and a Breathing Exercise on the Inflammatory Response in Humans: A Pilot Study. Psychosom Med. Vol. 84(4), pp. 457-467. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9071023/

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.