Cauzele reacțiilor alergice și simptomele alergiilor - Doza de Sănătate
 

Cauzele reacțiilor alergice și simptomele alergiilor

Cei mai frecvenți alergeni sunt cei care acționează asupra tractului respirator, cum ar fi polenul sau acarienii. În acest articol, vei descoperi care sunt elementele ce provoacă alergii și simptomele comune ale acestora.
Cauzele reacțiilor alergice și simptomele alergiilor

Ultima actualizare: 10 august, 2020

A fi alergic la ceva, fie că este vorba despre polen, acarieni, gluten sau alt element, este o situație foarte frecventă care afectează o mare parte a populației. În zilele noastre, este aproape imposibil să găsești o persoană care nu este alergică la nimic. În această privință, se estimează că una din patru persoane suferă de un tip de alergie de-a lungul vieții. De fapt, alergia este cea mai frecventă boală a copilăriei. În acest articol, vom discuta despre cauzele reacțiilor alergice și simptomele alergiilor.

Alergia se referă la sensibilitatea sistemului imunitar la o anumită substanță, care provoacă modificări respiratorii, digestive, nervoase sau cutanate. Cu alte cuvinte, este o reacție anormală a sistemului imunitar la o substanță care, în mod normal, nu ar trebui să declanșeze această reacție. La modul general, o persoană poate fi a lergică la orice substanță. Însă de ce apar alergiile?

Ce înseamnă a fi alergic?

Sistemul imunitar funcționează continuu, recunoscând și eliminând din organism germenii pentru a ne proteja de boli. Uneori însă, mecanismele sale de apărare suferă modificări.

Atunci când se întâmplă acest lucru, sistemul imunitar se activează foarte puternic împotriva anumitor elemente care sunt, de fapt, inofensive. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar activează numeroase mecanisme de apărare, cum ar fi strănutul, împotriva unei substanțe care nu provoacă boli. Un alergen comun în zilele noastre este polenul.

Simptomele de alergie diferă în funcție de substanța la care ești alergic. Dacă ești alergic la acarienii de praf, cel mai probabil vei suferi de simptome de alergie respiratorie. Cu alte cuvinte, este posibil să suferi de tuse, strănut și ochi umezi, printre altele.

Femeie care se confruntă cu simptomele alergiilor

Simptomele alergiilor

Așa cum am menționat mai sus, simptomele alergiilor depind de tipul de alergen. În același mod, acestea variază și în funcție de „poarta de intrare” a alergenului în organism. Cu alte cuvinte, depinde dacă ai avut contact cu substanța vinovată prin consum, atingere sau inhalare.

Cele mai frecvente alergii sunt legate de sistemul respirator. Prin urmare, cele mai des întâlnite simptome sunt rinita și conjunctivita alergică. Rinita provoacă mâncărimi ale nasului, strănut, obstrucție nazală și mucozități (rinoree). Conjunctivita alergică este o mâncărime intensă a ochilor, care este însoțită de lacrimare constantă. De asemenea, persoanele alergice simt uneori că au nisip în ochi.

În plus, este important de menționat faptul că procesele alergice sunt adesea asociate cu astmul. Astmaticii suferă adesea de tuse, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație.

Simptomele alergiilor alimentare

Când cineva este alergic la un aliment, cele mai des întâlnite simptome de alergie includ furnicături în cavitatea bucală sau mâncărime, care pot ajunge la gât. De asemenea, pot apărea umflături ale buzelor, ale limbii sau ale feței. Mâncărimile pot apărea și la mai mult timp după ce consumi anumite preparate. Pot apărea diareea, vărsăturile sau flatulența constantă.

Alimentele care provoacă cele mai multe alergii sunt laptele, nucile și ouăle.

Medic care face un test de alergii

Simptomele alergiilor la medicamente

Multe persoane sunt alergice la anumite medicamente. De fapt, medicii trebuie să te întrebe dacă ești alergic la orice substanță înainte a-ți prescrie medicamente. Acest tip de alergie este adesea însoțit de reacții ale pielii, precum urticarie, erupții cutanate și mâncărime.

Anafilaxia

Anafilaxia apare atunci când reacția alergică este extrem de severă. Sistemul imunitar eliberează substanțe care scad brusc tensiunea arterială. Apoi, căile respiratorii se îngustează și îngreunează respirația.

Anafilaxia se poate întâmpla foarte repede după intrarea în contact cu substanța la care persoana este alergică. De exemplu, anafilaxia este relativ frecventă la cei care sunt alergici la înțepăturile de albine.

Când cineva suferă o reacție anafilactică, pulsul său devine mai slab. De obicei, apare o erupție cutanată pe piele, precum și greață sau vărsături. În aceste cazuri, este important să mergi imediat la camera de urgență.

Concluzie

Multe persoane sunt alergice la diferite substanțe. Prin urmare, este important să cunoaștem cele mai frecvente simptome de alergie. Discută cu medicul specialist pentru a determina substanțele la care ești alergic, astfel încât să te poți feri de alergeni.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.