Ce este adenomul hipofizar și cum se tratează? - Doza de Sănătate
 

Ce este adenomul hipofizar și cum se tratează?

Adenoamele hipofizare sunt relativ frecvente și survin la 1 din 1000 de adulți. În general, acest tip de tumoare este benignă și se dezvoltă lent.
Ce este adenomul hipofizar și cum se tratează?

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Astăzi îți vom explica ce este adenomul hipofizar, care sunt simptomele pe care le provoacă și ce tratamente există.

Adenomul hipofizar este o tumoare benignă, care se dezvoltă lent. Își are originea în celulele ce alcătuiesc hipofiza, o glandă importantă deoarece reglează alte glande din corp. Această tumoare este relativ frecventă, afectând 1 din 1000 de adulți. Ambele sexe prezintă un risc la fel de ridicat de a dezvolta un adenom hipofizar, dar se pare persoanele cu vârsta între 30 și 40 de ani sunt mai predispuse.

Așa cum am menționat anterior, adenomul hipofizar este, în general, o tumoare cu dezvoltare lentă. Carcinoamele hipofizare și tumorile maligne sunt foarte rare. Nu știm încă ce factori stau la baza acestei probleme, dar se pare că este asociată unor tulburări genetice numite neoplaziile endocrine multiple.

Simptomele adenomului hipofizar

RMN arătând locația unui adenom hipofizar

Principalul simptom al adenoamelor hipofizare constă în alterarea secreției hormonilor. În funcție de incidența tumorilor la nivelul glandei hipofize, aceasta poate produce în exces unul sau mai mulți hormoni. Aceste alterări ale sistemului endocrin pot avea următoarele consecințe:

  • Hipertiroidismul: Tiroida produce cantități excesive de hormoni. (Acest simptom este foarte neobișnuit în rândul pacienților cu adenom hipofizar.)
  • Sindromul Cushing: În cazul acestei tulburări, nivelul hormonului cortizol este prea ridicat.
  • Acromegalia: Copiii cu un nivel mărit al hormonului de creștere riscă să sufere de gigantism. La adulți, acest simptom se manifestă sub forma acromegaliei.
  • Secreția și producția laptelui mamar, atât la femei, cât și la bărbați.
  • Menstruațiile neregulate la femei din cauza modifiării secreției de hormoni sexuali.

Dacă tumoarea hipofizară este suficient de mare încât să comprime structurile creierului, pot apărea anumite simptome specifice. Printre acestea se numără:

  • Tulburările vizuale, cum ar fi vederea dublă, restrângerea câmpului vizual, pleoapele căzute sau modificarea modului în care sunt percepute culorile
  • Durerile de cap
  • Oboseala și somnolența
  • Scurgerile nazale transparente
  • Greața și voma
  • Problemele olfactive

Toate aceste simptome reprezintă un motiv de îngrijorare dacă survin subit și simultan. Pot semnala faptul că insuficiența hipofizară este iminentă, drept pentru care pacientul ar trebui să consulte un medic cât mai curând posibil.

Tipuri de adenoame hipofizare

Putem clasifica adenoamele hipofizare în funcție de mărime în următorul mod:

  • Microadenoame: Au mărimea sub 9,5 mm.
  • Macroadenoame: Au mărimea peste 9,5 mm. Acest tip de adenom tinde să provoace carențe de unul sau mai mulți hormoni hipofizari.

Totodată, adenoamele hipofizare pot fi clasificate în funcție de abilitatea lor de a secreta sau nu hormoni. Conform acestui criteriu, ele pot fi funcționale (adică pot secreta hormoni pe cont propriu) sau nefuncționale (adică nu secretă hormoni).

Diagnosticarea adenomului hipofizar

Formula chimică a hormonului cortizol

În ceea ce privește diagnosticarea, pacientul trebuie să se supună unui control fizic pentru ca medicul să verifice dacă prezintă vedere dublă, restrângerea câmpului vizual, pierderea vederii laterale sau periferice și pierderea abilității de a vedea în anumite zone.

Apoi, se va analiza funcția endocrină pentru semne ale producției excesive de hormoni sau alte nereguli. În acest mod, specialistul poate vedea dacă sunt prezente niveluri ridicate de cortizol, sindromul Cushing sau secreția excesivă de hormon de creștere.

Cele mai relevante teste pentru confirmarea diagnosticului sunt cele care vizează câmpul vizual și creierul (metode de investigație imagistice precum rezonanța magnetică nucleară sau computerul tomograf).

Ce tratament este indicat pentru adenomul hipofizar?

În prezent, pacienții au la dispoziție următoarele opțiuni terapeutice:

  • Tratamentele farmaceutice și terapiile de substituție hormonală: Medicamentele care blochează secreția hormonilor pot să țină sub control simptomele și chiar să reducă mărimea tumorii.
  • Radioterapia: Este folosită frecvent pentru micșorarea tumorilor.
  • Intervențiile chirurgicale: În mod obișnuit, adenoamele hipofizare se extirpă prin intermediul cavității nazale. Uneori însă, este nevoie de craniotomie sau de deschiderea craniului.
  • Intervenția endoscopică nazală: Constă în introducerea unui endoscop într-una din nări și împingerea acestuia între turbina mijlocie și septul nazal, până când este localizată gaura rotundă a sfenoidului. Acest orificiu poate fi mărit, astfel încât sinusul sfenoid să devină suficient de deschis pentru ca podeaua șeii turcești să fie vizibilă și să se îndepărteze tumoarea.

Orbirea reprezintă una dintre cele mai grave complicații ale adenoamelor hipofizare și poate surveni dacă nervul optic este lezat. În plus, tumoarea sau incizia poate cauza dezechilibre hormonale care persistă toată viața și chiar diabet insipid. Simptomele caracteristice acestui tip de diabet sunt urinarea frecventă și setea extremă.

Indiferent de circumstanțe, este important să obții un tratament adecvat cât mai curând posibil dacă observi oricare dintre simptomele prezentate anterior.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Jaime, M. de, López, F., & Cabrera, G. (2003). Patología de los adenomas hipofisarios. Patología.

  • Betanzos, R. R., Gerardo, E., Pérez, D., Apolonia, S., Montaño, A., Sánchez, V., … Mendoza, C. (2009). Artículo de revisión Acromegalia. Mcm.

  • CARNEIRO, C. C., MENDES, B. B., & BASTOS, L. G. (2015). ADENOMA HIPOFISÁRIO: CORRELAÇÃO CLÍNICA, LABORATORIAL E RADIOLÓGICA. REVISTA DA UNIVERSIDADE VALE DO RIO VERDE. https://doi.org/10.5892/ruvrd.v13i1.1979


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.