Ce este empirismul? Caracteristici și exemple

Încă din Grecia antică, mulți filozofi s-au întrebat cum cunoaște ființa umană realitatea. O face prin simțuri sau prin rațiune? Acest lucru a condus la formularea diferitelor teorii, precum empirismul, raționalismul, scepticismul și altele. Ce este empirismul? 

De-a lungul secolelor, filozofii au pus întrebări despre cunoaștere. Modul în care ființa umană abordează realitatea pare să fie una dintre cele mai tulburătoare probleme. În continuare, vom vorbi despre unul dintre cele mai influente curente care a încercat să răspundă problemei cunoașterii.

Ce este empirismul?

Empirismul este un curent filozofic care pune accent pe rolul experienței și al dovezilor (în special percepția senzorială) în formarea ideilor și dobândirea cunoștințelor. Adică, pentru empirişti, ne naştem cu o minte goală şi aceasta capătă conţinut pe măsură ce percepem şi experimentăm prin simţuri.

Nu există niciun conținut mintal care este creat exclusiv de intelect sau creativitate. În consecință, producțiile umane, cum ar fi ființele mitologice, operele de artă și chiar matematica, și-ar avea originea în experiență.

De exemplu, un empiric ar spune că un dragon nu este un concept care a apărut în mintea unei persoane. Datorită percepției și experienței cu reptilele, animalele zburătoare și focul, această ființă inexistentă a putut fi creată.

Originea empirismului

Această mișcare filozofică își are rădăcinile în Grecia, în special în lucrările lui Aristotel. Cu toate acestea, empirismul sub formă de curent filozofic a apărut în Epoca Modernă, între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Termenul, etimologic vorbind, provine din grecescul emperiria (care înseamnă experiență) + sufixul -ism, care indică faptul că este o doctrină.

Reprezentanţi ai empirismului

Principalii exponenți ai empirismului au fost filozofi englezi precum:

• Francis Bacon (1561-1626): a susținut că oamenii de știință ar trebui să fie mai întâi sceptici și să nu accepte explicații care nu pot fi dovedite prin observație și experiență senzorială.
• John Locke (1632-1704): a spus că mintea umană este o Tabula Rasa, pe care cunoașterea este imprimată prin experiență.
• George Berkeley (1685-1753): a propus un idealism subiectiv sau imaterialist, al cărui postulat principal era faptul că nu există materie în sine, ci doar percepția ei. Lumea există doar atât timp cât o percepem.
• David Hume (1711-1776): a susținut teza conform căreia cunoașterea derivă din experiența sensibilă și reduce toate cunoștințele la „impresii” sau „idei”, din care apar două tipuri posibile de cunoștințe: adevăruri faptice și relații de idei.

Citește și: Mackie și teoria erorii: este moralitatea obiectivă?

Care sunt principalele caracteristici ale empirismului?

Pentru a înțelege mai bine această poziție filozofică, iată caracteristicile ei esențiale:

• Rațiunea este limitată de experiență. Cu alte cuvinte, pentru formarea ideilor și dobândirea de cunoștințe, raționamentul este tot ce contează. În acest caz, simțurile și dovezile sunt singura sursă sigură de informații.
• Neagă existența ideilor înnăscute. Potrivit empiriștilor, oamenii nu se nasc cu idei în minte. În schimb, conținuturile mintale sunt create după experiența senzorială.
• Se opune raționalismului. Empirismul și raționalismul sunt concepute opuse. Conform raționalismului, cunoașterea se dobândește prin rațiune și numai prin ea pot fi descoperite adevărurile universale. De asemenea, simțurile sunt o sursă înșelătoare pentru dobândirea de cunoștințe.
• Este o metodă inductivă. Se bazează pe ideea testării experimentale a ipotezelor. În general, această metodologie își propune să obțină concluzii generale din cazuri particulare.

5 exemple de empirism

De-a lungul istoriei și în viața de zi cu zi putem găsi multe exemple care reafirmă teoria empiristă. Unele dintre ele sunt următoarele.

1. Învățarea limbii materne

A învăța să vorbești depinde foarte mult de experiență. Copilul cunoaște cuvintele din mediul înconjurător, ascultându-le și învățând semnificațiile pe care ceilalți le atribuie fiecăruia.

2. A ști că focul arde

Este foarte probabil ca un copil, când vede focul pentru prima dată, să se apropie de el pentru a ști ce este. În ciuda faptului că i s-a spus să nu-l atingă, este un obiect care îi atrage foarte mult atenția. Mai devreme sau mai târziu, se va arde încercând să-l atingă și va învăța că nu ar trebui să o mai facă.

3. Ipoteze despre climă

Înainte de meteorologie, oamenii știau că va ploua atunci când norii gri se îngrămădeau pe cer. Acesta este un exemplu clar de ipoteză bazată pe obicei.

4. Încercare și eroare

Acest lucru se întâmplă atunci când un răspuns la o problemă este testat ori de câte ori este necesar, până când este găsită soluția corectă. De exemplu, a învățarea să mergi cu bicicleta se face prin cunoștințe empirice. Testezi din nou și din nou până când găsești modul care dă cel mai bun rezultat.

Citește mai mult: Ce este retorica, la ce se folosește și exemple

5. Experimente științifice

Știința a recunoscut realități datorită dovezilor. Oamenii de știință apelează la fapte observabile pentru a determina dacă o ipoteză este sau nu adevărată.

Ce este empirismul: importanța experienței și motivul de a învăța

Deși este adevărat că ființele umane învață multe lucruri prin experimentare, nu ar trebui să subestimăm rolul rațiunii umane în aceste procese. Este evident că oamenii au o capacitate de raționament mai mare decât alte specii. Datorită acestui fapt, omenirea a realizat lucruri mărețe.

Acestea fiind spuse, considerăm că experiența și rațiunea ar trebui asumate la același nivel pentru dobândirea de cunoștințe și idei. La fel a făcut și filozoful Immanuel Kant, care a încercat să reconcilieze raționalismul și empirismul în teoria sa complexă a cunoașterii.