Logo image
Logo image

Ce este melanoza fumătorului și ce consecințe are?

3 minute
Fumatul are mult mai multe consecințe decât cancerul pulmonar, iar una dintre ele este melanoza fumătorului. Îți vom spune totul despre aceste pete negre care apar în gura fumătorilor!
Ce este melanoza fumătorului și ce consecințe are?
Ultima actualizare: 02 septembrie, 2021

Ce este melanoza fumătorului? Melanoza fumătorului este doar unul dintre potențialele pericole ale fumatului. Știm cu toții că a fi fumător aduce cu sine numeroase probleme. Tutunul este dăunător sănătății, deși oamenii nu sunt conștienți de toate problemele care pot fi asociate cu acest obicei, în afară de cancerul pulmonar.

Melanoza constă în apariția unor pete de culoare închisă pe piele și mucoase. Este un proces benign, însă oamenii îl confundă cu procese mult mai complexe, cum ar fi cancerul oral. La început, ambele situații sunt caracterizate de pete închise la culoare în cavitatea bucală.

Cercetătorii estimează că aproximativ 8 milioane de oameni mor în fiecare an ca urmare a fumatului. Fumatul nu afectează doar fumătorul, ci  și sănătatea celor din jur. Numărul fumătorilor continuă să crească, deoarece populația nu este pe deplin conștientă de toate efectele negative ale tutunului. Prin urmare, mai jos, îți vom explica ce este melanoza fumătorului și cum să o tratezi!

Ce este melanoza fumătorului?

După cum am menționat deja, melanoza se caracterizează prin apariția unor pete întunecate în gură, în principal pe gingii. Este o afecțiune benignă și reversibilă. Potrivit oamenilor de știință, aceasta este cauzată în totalitate de fumat.

Nu există factori genetici care să afecteze aspectul acestor pete. În plus, deși principala cauză este fumatul, petele pot fi cauzate și de mestecarea tutunului. Melanoza fumătorului apare deoarece unele componente ale tutunului stimulează melanocitele mucoaselor. Acestea sunt celulele responsabile de producerea melaninei, substanța care determină culoarea pielii.

Cercetătorii estimează că melanoza afectează aproximativ 30% din fumători. Factorii care influențează cel mai mult dezvoltarea acestei boli sunt perioada de timp și cantitatea de tutun consumată.

De asemenea, melanoza este adesea însoțită de respirație urât mirositoare și de îngălbenirea dinților. În principiu, este doar o problemă estetică. Însă adevărul este că melanoza poate duce la detectarea greoaie a bolilor mai grave, cum ar fi cancerul.

Află mai mult: Tutunul afectează pielea: cum este posibil?

 

Some figure

Cum se diferențiază melanoza?

După cum am explicat mi sus, pericolul melanozei constă în faptul că este ușor de confundat. Cu alte cuvinte, o persoană care are pete întunecate în gură din cauza fumatului poate avea și alte probleme de sănătate. Poate fi vorba despre cancer.

Cancerul oral este strâns legat de fumat. De fapt, aproape 8 din 10 persoane care suferă de cancer oral sunt fumătoare. Simptomele acestei patologii sunt variate. Primul semn care apare este modificarea culorii mucoaselor.

Totuși, cancerul nu este singura problemă de sănătate pe care oamenii o confundă adesea cu melanoza. Anumite leziuni ale vaselor de sânge au un aspect similar. De asemenea, există și alte boli, precum:

Cum este diagnosticată?

Singura modalitate de a diferenția melanoza fumătorului de altă boală mai gravă este de a efectua o biopsie. În acest fel, medicul se asigură că petele întunecate nu sunt semne ale altor probleme. Înainte de a efectua biopsia, pacientul trebuie să renunțe la fumat.

Când încetează să fumeze, dacă este vorba despre melanoză, petele vor dispărea de la sine. Este o problemă reversibilă. Chiar și așa, pot trece ani înainte ca petele să dispară definitiv.

Citește mai mult: Curăță plămânii de tutun cu 10 ingrediente naturale

Some figure

 

În concluzie…

Melanoza este o afecțiune benignă. Dar, dacă ești fumător, este foarte important să consulți un medic la orice semn de boală. Trebuie să verifici dacă este vorba despre melanoză sau dacă petele sunt consecința unui proces cancerigen sau a altei boli.

În plus, trebuie să eviți fumatul cu orice preț. Toate substanțele pe care tutunul le conține au efecte negative asupra corpului. Prin urmare, ar trebui să iei în considerare diferite forme de terapie, medicamente și alte modalități de a renunța la acest obicei.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • La melanosis del fumador | Quintana López Clínica Dental. (n.d.). Retrieved January 9, 2020, from http://www.quintanalopez.com/melanosis-del-fumador/
    Fernández Blanco, G. (n.d.). Lesiones pigmentadas de la mucosa oral.
  • Melanosis bucal asociada a tabaquismo inhalado en un grupo de venezolanos: estudio clínico transversal. (n.d.). Retrieved January 9, 2020, from https://www.actaodontologica.com/ediciones/2013/2/art-9/

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.