Curăță plămânii de tutun cu 10 ingrediente naturale

· 1 noiembrie 2016
Pentru a-ți curăța plămânii de tutun, este necesar să adaugi aceste ingrediente în dieta zilnică, dar și să renunți definitiv la fumat. 

Plămânii joacă un rol esențial în viețile noastre, deoarece ne oferă oxigenul necesar supraviețuirii și elimină dioxidul de carbon prin expirare. Curăță plămânii cu 10 ingrediente naturale prezentate în acest articol.

În plus, în cadrul procesului respirator, plămânii au rolul de a filtra agenții agresivi din mediu. În acest fel. aceștia previn dezvoltarea anumitor boli.

Fiind organe atât de complexe și delicate, sănătatea plămânilor are uneori de suferit, iar aceștia nu mai sunt capabili de a-și îndeplini funcțiile.

În general, aceste probleme apar în rândul persoanelor dependente de produse pe bază de tutun. Acestea își expun plămânii la toxine și substanțe periculoase pentru sănătate.

Te-ar putea interesa și:

„Dietă” pentru plămâni detoxifiați

Fumatul este una dintre cauzele principale ale afecțiunilor respiratorii și ale unor boli grave, cum ar fi cancerul.

Prin urmare, este important ca fumătorii care încearcă să renunțe la acest obicei să-și îmbunătățească stilul de viață și să-și detoxifice plămânii.

În acest sens, este bine de știut că există numeroase ingrediente naturale care ajută la curățarea plămânilor și la eliminarea toxinelor. Așadar, află care sunt preparatele care curăță plămânii în mod eficient!

1. Grepfrutul curăță plămânii de tutun

Grepfrutul curăță plămânii de tutun

Grepfrutul are un conținut bogat de antioxidanți care îmbunătățesc în mod semnificativ funcționarea celulelor de la nivelul plămânilor. Compușii activi ai acestuia opun rezistență celulelor maligne, fapt care ajută la prevenirea tumorilor.

Fumătorii care consumă grepfrut în mod regulat pot reduce riscul de dezvoltare a cancerului sau a altor afecțiuni pulmonare.

2. Usturoiul

Usturoiul este unul dintre alimentele care nu trebuie să lipsească din dieta noastră. Conținutul său bogat de sulf îi oferă acestuia proprietăți antiinflamatoare și antioxidante care apără sănătatea plămânilor.

Consumul de usturoi crud scade riscul de boli cronice atât la fumătorii activi, cât și la cei pasivi.

3. Cimbrul

Cimbrul curăță plămânii fumătorilor

Cimbrul conține substanțe active care îți îngrijesc căile respiratorii. Uleiul esențial de cimbru poate fi folosit ca remediu natural pentru ameliorarea congestiei din piept.

Cimbrul are proprietăți antibiotice care ucid bacteriile și virusurile care pot cauza probleme pulmonare.

4. Sovârful

Atât planta, cât și uleiul de sovârf au o concentrație ridicată de carvacrol și acid rozmarinic, substanțe cu un efect pozitiv asupra aparatului respirator.

Consumul acestei plante și folosirea sa în aromaterapie sunt două modalități excelente de a ameliora problemele respiratorii. De asemenea, se elimină toxinele în exces.

5. Ghimbirul

Ghimbirul curăță plămânii de tutun

Rădăcina de ghimbir are proprietăți antibiotice, antiinflamatoare și aromatice care poate trata problemele pulmonare și bronhiale.

Această plantă dilată vasele sanguine și stimulează eliminarea excesului de mucus, ajutând la regenerarea căilor respiratorii.

6. Morcovul

O legumă indispensabilă în dieta oricăruia dintre noi, morcovul conține vitaminele A, C, E și K. Acestea sunt necesare pentru a proteja țesuturile și celulele epiteliale.

Pentru a neutraliza efectele negative ale nicotinei și ale altor substanțe nocive, este recomandat să mănânci morcovi în stare crudă.

7. Eucaliptul

Eucaliptul curăță plămânii

Eucaliptul este una dintre cele mai populare plante atunci când vine vorba de sănătatea aparatului respirator și a plămânilor.

Originar din Australia, eucaliptul este unul dintre cele mai vechi remedii pentru ameliorarea iritațiilor și a inflamațiilor cauzate de afecțiunile pulmonare.

Acestă plantă este recomandată pentru eliminarea excesului de mucus din nări și pentru combaterea altor simptome comune asociate răcelii și gripei.

8. Menta

Menta este o plantă aromatică folosită în scopuri culinare și medicinale. Aceasta conține substanțe active care reduc inflamațiile și alte simptome respiratorii.

Bomboanele de mentă, aburii și băile sunt doar câteva dintre modalitățile prin care îți poți curăța plămânii.

Te-ar putea interesa și:

8 plante care îți însănătoșescu plămânii

9. Sucul de aloe vera

Sucul de aloe vera curăță plămânii

Acest suc natural obținut din planta de aloe vera conține agenți detoxifianți puternici și substanțe active care curăță plămânii.

Acest suc este mult mai benefic atunci când îl consumi cu două linguri de miere și câteva picături de zeamă de lămâie.

10. Rădăcina de lemn dulce

Rădăcina de lemn dulce este foarte populară în întreaga lume și este ușor de identificat datorită aromei sale unice.

Lemnul dulce are proprietăți antiinflamatoare și decongestionante care stimulează detoxifierea și eliberează căile respiratorii blocate. 

Este indicat ca, pe lângă folosirea acestor remedii, să faci pașii necesari pentru a renunța la fumat. Deși nu este ușor, cu multă voință și dorința de a-ți îmbunătăți starea de sănătate, vei reuși să faci asta.