Ce sunt inhalatoarele și cum funcționează? - Doza de Sănătate
 

Ce sunt inhalatoarele și cum funcționează?

Inhalatoarele reprezintă un tip de tratament pentru astm. Există diverse suplimente și medicamente pentru ținerea sub control a astmului. Descoperă mai multe informații interesante în acest articol!
Ce sunt inhalatoarele și cum funcționează?
José Gerardo Rosciano Paganelli

Verificat și aprobat de medicul José Gerardo Rosciano Paganelli.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Astmul este o boală respiratorie cronică. Acesta provoacă inflamarea bronhiilor și micșorarea volumului acestora. Prin urmare, aerul ajunge mai greu în plămâni atunci când încerci să respiri. Află în cele ce urmează ce sunt inhalatoarele pentru tratarea astmului și cum funcționează.

Inflamarea bronhiilor poate apărea din cauza unei reacții alergice la diverși stimuli. Bronhiile pot fi foarte sensibile sau foarte active în prezența anumitor factori externi, precum frigul extrem, efortul fizic, fumul de țigară, etc. Bronhiile încep treptat să se îngusteze, împiedicând bolnavul să respire în mod normal.

Deși știm ce anume declanșează atacurile de astm, specialiștii nu au descoperit încă ce provoacă apariția acestei boli. De asemenea, afecțiunea este parțial genetică, deoarece apare cu precădere la pacienții cu un istoric familial de astm.

Unii pacienții pot să nu aibă niciun simptom perioade lungi de timp, apoi să experimenteze atacuri periodice de astm. Unele dintre cele mai comune simptome ale astmului includ tuse, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație, chiar și atunci când bolnavul se odihnește. Alte simptome sunt prezența mucusului, strănutul și altele.

După ce este stabilit un diagnostic exact, medicul va prezenta pacientului un plan de tratament și control al bolii. Există două tipuri diferite de tratament:

  • Schimbări ale stilului de viață: acestea constau în măsuri simple ce trebuie adoptate pentru a putea preveni atacurile de astm și principalele simptome ale bolii. Spre exemplu, pacienții trebuie să evite mediile care le îngreunează respirația.
  • Utilizarea inhalatoarelor pentru tratarea simptomelor.

Ce sunt inhalatoarele pentru tratarea astmului?

Ca regulă generală, acest termen se referă la un grup de medicamente utilizate pentru tratarea astmului. Acestea pot fi folosite în timpul unui atac de astm sau pentru prevenirea apariției unui astfel de episod.

Femeie care folosește un inhalator pentru astm

În funcție de caracteristicile produsului și efectele pe care le are asupra fiecărui pacient, există mai multe tipuri de inhalatoare. Medicul îți va prezenta mai multe produse și îți va vorbi despre efectele secundare ale acestora. Însă îți vei putea da seama cât de eficient este un inhalator și cât timp are efect asupra ta numai după testarea produsului.

Ce sunt inhalatoarele și cum funcționează?

Cele mai des întâlnite tipuri de inhalatoare sunt:

Inhalatoarele antiinflamatoare

Aceste inhalatoare au efecte benefice deoarece reduc posibilele inflamații ale mucoasei ce căptușește bronhiile. În general, acestea sunt formulate pe bază de corticosteroizi precum Fluticazon, Budesonidă sau Beclometazon.

Alte substanțe utile sunt cromoglicatul de sodiu și nedocromilul sodic. Poți  doza produsul prin inhalare pe nas sau gură. Acestea tratează crizele de astm și elimină simptomele acestuia.

Inhalatoare bronhodilatatoare

Aceste inhalatoare sunt împărțite în două tipuri distincte:

  • Antagoniști beta adrenergici. De obicei, acestea sunt cele mai comune inhalatoare bronhodilatatoare recomandate de medici. Acestea acționează asupra mușchilor din jurul bronhiilor. Drept consecință, căile respiratorii se pot relaxa pentru a funcționa în mod corespunzător. Pentru a reuși acest lucru, inhalatoarele bronhodilatatoare blochează acțiunea unei substanțe chimice numite acetilcolină.
  • Metilxantine. Acestea sunt responsabile de relaxarea și lărgirea în volum a bronhiilor. Prin urmare, ele îmbunătățesc circulația sângelui în zonă. Astfel, inima va putea funcționa mai ușor, iar pacientul va putea respira fără probleme.
Fată care suferă de astm

Inhalatoare antihistaminice

Acest grup de substanțe medicamentoase scad sensibilitatea la alergeni. Prin urmare, acestea opresc reacțiile alergice la temperaturi foarte scăzute, fum de țigară și altele. Ele pot controla cu succes simptomele astmului. Opresc strănutul, tratează mâncărimea ochilor și lăcrimarea acestora și ameliorează simptomele nazale.

Imunoterapie

Imunoterapia este recomandată pacienților alergici la anumite lucruri ce cauzează direct simptomele astmului. În general, medicii administrează pacienților doze foarte mici de alergen. În timp, corpul pacientului se obișnuiește cu substanța alergenă, crizele de astm devenind astfel mai rare ca frecvență.

Una dintre cele mai comune substanțe utilizate în imunoterapia pentru astm este Omalizumabul.

Inhibitori de leucotriene

Inhibitorii de leucotriene acționează, de asemenea, ca substanțe antiinflamatoare pentru eliberarea căilor respiratorii. În acest mod, vei putea controla mai ușor simptomele astmului.

Termoplastie bronhică

Termoplastia bronhică este un tratament nou aflat încă în faza de testare, cu rezultate îmbucurătoare. Aceasta constă în aplicarea controlată de căldură pe zona hiperactivă afectată, pentru a reduce inflamația produsă de particule străine organismului.

Acum că ai aflat ce sunt inhalatoarele, nu uita de vizita de medic. Acesta te va ajuta să alegi tratamentul potrivit pentru tine, în funcție de simptomele pe care le prezinți și particularitățile bolii.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Inhibitory effects of an anti-IgE antibody E25 on allergen-induced early asthmatic response. Boulet LP, Chapman KR, Cote J, et al. Am J Respir Crit Care Med 1997;155:1835-1840.
  • The effect of an anti-IgE monoclonal antibody on the early and late-phase responses to allergen inhalation in asthmatics subjects. Fahy JV, Fleming E, Wong H, et al. Am J Respir Crit Care Med 1997;155:1828-1834.
  • Sano, Y.; Ogawa, T.; Houjo, T.; Tou, T.; Otom, M. Anti-inflamatory effect of Suplatast on mild asthma. Am J Respir Crit Care Med 1997;155: A203.
  • Skoner DP. Balacing safety and efficacy in pediatric asthma management. Pediatrics, 109 (2002), pp. 381-92

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.