Un consum insuficient de apă – 8 semnale de alarmă

11 ianuarie 2019
Dacă experimentezi oricare din simptomele prezentate în acest articol, este nevoie să-ți mărești aportul de apă pentru a le remedia. Însă nu consuma acest lichid în exces, astfel încât să nu afectezi echilibrul natural al organismului tău.

Se estimează că aproximativ 70% din organismul uman este alcătuit din apă. Din acest motiv, dacă ne abținem să consumăm acest lichid pentru mai mult de o săptămână, este posibil să murim. Descoperă care sunt simptomele care indică un consum insuficient de apă!

Apa este esențială pentru reacțiile metabolice și catabolice ale organismului. În plus, acest lichid menține sănătatea pielii, a părului și a unghiilor. Din păcate, uneori avem un consum insuficient de apă. Drept rezultat, putem experimenta tulburări fizice sau chiar mintale.

Deși setea este cel mai evident simptom al deshidratării, există numeroase alte semnale de alarmă importante care ne avertizează că trebuie să bem mai multă apă. În articolul de azi te invităm să descoperi principalele semne ale unui consum insuficient de apă.

8 semnale de alarmă ce indică un consum insuficient de apă

1. Scăderea frecvenței urinării

Nevoia de urinare urgentă

O persoană sănătoasă urinează în medie de șase sau șapte ori în fiecare zi. Frecvența urinării variază însă de la o persoană la alta și depinde de volumul de lichid pe care îl consumăm pe tot parcursul zilei.

Dacă simți nevoia să urinezi doar de două sau trei ori pe zi, este esențial să-ți crești aportul de apă și, pe cât posibil, să consulți un medic. Un consum insuficient de apă îți afectează în mod direct sănătatea renală și poate provoca complicații grave.

2. Dureri de cap regulate

Durerile de cap regulate pot fi rezultatul unui dezechilibru al fluidelor din organism. Apa este esențială pentru a menține un flux sanguin adecvat și a echilibra răspunsul inflamator al organismului. Dacă motivul pentru care te doare capul este deshidratarea, durerea va crește în intensitate atunci când te miști.

O persoană care nu bea suficientă apă poate simți o tensiune de fiecare dată când încearcă să se miște repede sau să efectueze exerciții. Poate fi vorba inclusiv de activități simple, precum coborâtul scărilor.

Dacă bănuiești că durerile de cap pe care le experimentezi sunt cauzate de un aport insuficient de apă, te sfătuim să bei acest lichid combinat cu săruri minerale.

Citește și: 

Deshidratarea: 13 consecințe negative

3. Gură uscată

Un consum insuficient de apă provoacă uscarea buzelor

Gura uscată este unul dintre cele mai frecvente simptome al deshidratării. Această problemă survine deoarece organismul nu are volumul de lichide necesar pentru a produce salivă.

Principalul risc asociat acestui simptom este dezechilibrarea pH-ului cavității bucale, ce poate cauza infecții la nivelul gurii și al gâtului. Dacă experimentezi acest simptom, te sfătuim să ai mereu la îndemână o sticlă de apă și să utilizezi un balsam de buze.

4. Modificări ale culorii urinei

Modificările culorii urinei sunt întotdeauna un semnal de alarmă, în special dacă observi și un miros neplăcut. Dacă nu bei apă suficientă, rinichii întâmpină dificultăți în a elimina toxinele acumulate în organism. Printre altele, această problemă poate cauza o modificare a culorii urinei.

Dacă urina ta este întunecată sau tulbure, consultă imediat un medic pentru a te asigura că nu suferi de deshidratare cronică sau de o tulburare renală. Pentru a remedia problema, crește treptat aportul de apă. Nu bea mai multe pahare unul după celălalt deoarece riști să experimentezi efecte nedorite.

5. Oboseală

Un consum insuficient de apă provoacă oboseală

Lipsa de apă împiedică oxigenul să ajungă la celulele organismului, putând cauza episoade severe de oboseală cronică. Unele persoane au impresia că pot remedia acest simptom cu puțină cafea sau cu o băutură energizantă, dar aceste băuturi vor suprasolicita ficatul și, pe termen lung, pot agrava problema.

Pentru a-ți proteja sănătatea, menține-ți organismul bine hidratat consumând un pahar de apă caldă în fiecare dimineață.

6. Crampe musculare

Pe lângă deshidratare, un consum insuficient de apă poate altera nivelul de electroliți. Mai exact, nivelul de potasiu, calciu și magneziu din organism va scădea, iar tu vei experimenta crampe musculare.

7. Constipație

Un consum insuficient de apă provoacă constipație

Un consum suficient de apă este esențial pentru a menține intestinele hidratate și a preveni constipația. Dacă aportul tău de lichide este scăzut, sistemul tău digestiv va întâmpina dificultăți în a elimina deșeurile, iar aceste substanțe toxice vor rămâne în colon.

Ca să eviți supraîncărcarea cu deșeuri a colonului, te sfătuim să bei între șase și opt pahare de apă în fiecare zi. De asemenea, nu uita să crești aportul de fructe și legume bogate în fibre.

Citește și:

Știi cum și când să bei apă?

8. Piele uscată

Ca să îți menții pielea hidratată și fină, nu este suficient să aplici creme și alte produse asemănătoare. Un aport suficient de apă menține producția normală de uleiuri a pielii, prevenind uscarea acestui organ și facilitând eliminarea toxinelor ce accelerează procesul de îmbătrânire.

Dacă observi că pielea ta nu produce suficiente uleiuri, înseamnă că ești deshidratat și că trebuie să bei mai multe lichide.

Numeroase funcții ale organismului nu pot fi realizate dacă nu bem suficientă apă. În absența acestui lichid vital, ne expunem unor boli și reacții neplăcute. Din acest motiv, este esențial să tratăm imediat simptomele deshidratării, astfel încât să evităm orice complicații.

Subudhi, A. W., Askew, E. W., & Luetkemeier, M. J. (2012). Dehydration. In Encyclopedia of Human Nutrition. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-375083-9.00068-4

Adan, A., & Adan, A. (2012). Cognitive performance and dehydration. Journal of the American College of Nutrition. https://doi.org/10.1080/07315724.2012.10720011