Cum îndepărtați alunițele roșii

· 13 august 2015

Alunițele roșii de pe corp nu sunt un motiv de alarmare, deoarece nu reprezintă un risc pentru sănătate. Totuși, din motive estetice, persoanele care au astfel de alunițe, vor să le îndepărteze.

În acest articol, vă vom prezenta câteva remedii naturiste pentru îndepărtarea alunițelor roșii. Veți afla și ce sunt, de ce apar, ce tratamente medicamentoase există și câteva sfaturi generale despre cum să vă îngrijiți pielea și să o protejați.

Cum arată?

Alunițele roșii, cunoscute și cu numele de nevi, au formă circulară, sunt de culoare roșie și nu cresc mai mari de 2 milimetri în diametru. De obicei apar pe zona toracelui, a gâtului și a brațelor.

De ce apar?

În majoritatea cazurilor, alunițele roșii apar o dată cu trecerea timpului, frecvent la persoanele în vârstă. Pot apărea, de multe ori, și la persoanele cu pielea foarte deschisă la culoare.

Principalele cauze ale apariției lor sunt dilatarea unor vase mici de sânge din piele și expunerea prelungită la soare.

Cum se îndepărtează?

Dacă sunt de dimensiuni foarte mici, le puteți acoperi cu fard corector sau machiaj. Există, totuși, tratamente medicamentoase prin care le puteți îndepărta. În acest caz, trebuie să vă consultați cu medicul dumneavoastră sau cu un dermatolog astfel încât să puteți alege cea mai potrivită variantă:

  • Îndepărtarea chirurgicală: recomandată în cazul alunițelor mari și profunde. Se realizeză o incizie, se îndepărtează alunița, apoi se coase. Poate fi o procedură dureroasă și este posibil să lase cicatrice.
  • Terapia cu laser: este o metodă rapidă, nedureroasă, fără efecte secundare.
  • Crioterapia: prin această metodă, alunițele sunt înghețate cu ajutorul azotului lichid, apoi sunt îndepărtate ca negii. Această variantă este mai scumpă decât celelalte.

De cele mai multe ori, cei care au această afecțiune preferă să încerce mai întâi câteva remedii naturiste. În acest fel, evită disconfortul intervențiilor și costurile mari.

Iată câteva remedii naturiste:

Ulei de ricin

Aveți nevoie de ulei de ricin, un pic de vată și leucoplast. Îmbibați bucățica de vată în ulei și aplicați-o pe aluniță, apoi fixați-o cu leucoplast. Repetați procedura în fiecare zi, timp de șapte zile consecutive.

Usturoi

Usturoiul este un remediu foarte eficient, cu ajutorul lui puteți să îndepărtați și negii. Acționează în mod similar. Aplicați o bucățică de usturoi proaspăt pe aluniță, în fiecare zi, și fixați-o cu leucoplast. Este de preferat să schimbați usturoiul de două ori pe zi, dimineața și seara, înainte de culcare.

Puteți să urmați acest tratament și dacă mâncați usturoi proaspăt sau luați capsule cu ulei de usturoi.

usturoi-2

Mere acrișoare

Luați un măr acrișor, dați-l prin blender și aplicați-l pe aluniță de cel puțin trei ori pe zi, timp de trei săptămâni. Acesta este un tratament de durată, care necesită răbdare, dar este eficient și veți vedea cum alunițele roșii dispar.

Îngrijirea pielii

Pentru a preveni apariția alunițelor roșii trebuie să aveți grijă de pielea dumneavoastră, mai ales dacă este sensibilă sau foarte deschisă la culoare.

  • Protejați-vă mereu de razele soarelui, mai ales vara și în intervalul orar 12-4 pm, când radiațiile sunt mai puternice. Folosiți întotdeauna o cremă cu protecție solară, dar e de preferat să nu vă expuneți la soare și să purtați haine care să vă acopere cât mai mult pielea.
  • Faceți un tratament de exfoliere o dată pe săptămână. Folosiți produse adecvate tipului de piele și fiecărei zone a corpului vizată.
  • Hidratați-vă și hrăniți-vă pielea în mod regulat, cu produse de hidratare naturale sau legume.
  • Alegeți materiale naturale precum bumbacul sau inul și evitați-le pe cele sintetice.
  • Țineți un regim alimentar echilibrat. Mâncați fructe, legume crude și grăsimi sănătoase, în fiecare zi. Acestea vor hrăni straturile profunde ale pielii și îi vor da vitalitate.
  • Faceți dușuri cu apă rece, ori de câte ori puteți, sau cel puțin dați cu un jet de apă rece la sfârșitul dușului. Acest lucru va îmbunătăți circulația sângelui la nivelul pielii. Pe de altă parte, dușurile fierbinți au efectul contrar, reduc fermitatea pielii.

Sursa fotografiilor: morberg