Cum să previi neuroinflamația cauzată de depresie
Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña
Ce este neuroinflamația cauzată de depresie?
Neuroinflamația cauzată de depresie este mult mai frecventă decât se credea. Dar la ce se referă acest termen, de fapt? Neuroinflamația este o reacție a creierului care ne ajută să ne apărăm de stimuli nocivi sau anumite leziuni. Spre exemplu, ne apără de stresul cronic sau moderat sau de diferite traume. Cu toate acestea, acum vom vorbi despre neuroinflamația cauzată de depresie.
Cum putem preveni neuroinflamația cauzată de depresie? Cum poți evita această stare în mod eficient? În cele ce urmează, îți oferim câte va sfaturi pentru a putea atinge acest obiectiv.
Reducerea stresului este cel mai important lucru
Stresul este una dintre principalele cauze ale depresiei, care la rândul ei poate duce la neuroinflamație. Cu toate acestea, într-o lume în care totul se mișcă din ce în ce mai repede și ne îndeamnă să menținem întotdeauna un ritm alert, stresul începe să devină o obișnuință în viața noastră. De fapt, stresul nu este ceva natural.
Este normal să te simți stresat în anumite ocazii. Stresul poate chiar să ne motiveze, să ne mărească productivitatea și astfel să devenim mai activi. Însă atunci când stresul devine cronic și ne afectează viața în mod negativ, este necesar să acordăm atenție acestei stări.
Cum poți preveni neuroinflamația cauzată de depresie atunci când aceasta a apărut chiar din cauza stresului? Iată câteva sfaturi pe care este bine să le știi:- Fii mai hotărât: Învață să spui „nu” atunci când nu poți sau nu vrei să îndeplinești o anumită sarcină. Astfel, vei evita acumularea acelor sarcini și responsabilități pe care nu le poți duce la bun sfârșit.
- Nu trebuie să lucrezi singur: Există persoane pe care te poți baza în acest sens. Dacă te simți copleșit, cere ajutor unui coleg sau unui prieten. Mulți ar fi dispuși să te ajute.
- Nu exagera cu stresul: Acesta poate fi rezultatul unor gânduri exagerate pe care le dezvolți în legătură cu situația respectivă. Coboară cu picioarele pe pământ și încearcă să analizezi situația în mod logic și obiectiv.
- Nu te mai gândi la viitor: Este un lucru bun să te gândești la viitor, dar nu trebuie să trăiești în neliniște, gândindu-te întotdeauna la lucruri care încă nu s-au întâmplat. Gândește-te de două ori înainte să începi să faci speculații despre viitor. Vei vedea după un timp că nu merită să îți faci atâtea griji.
Te-ar putea interesa și:
Renunță la gândurile obsesive
O altă modalitate de a preveni neuroinflamația cauzată de depresie este renunțarea la gândurile obsesive. Dacă ești genul de persoană care se gândește foarte mult la lucruri și se blochează, este important să începi să găsești soluții.
Gândurile obsesive pot cauza un nivel foarte ridicat de stres. Este important să știm de unde provin aceste gânduri. Trebuie să aflăm dacă ele sunt utile pentru noi. De fapt, aceste gânduri nu fac altceva decât să ne împiedice să luăm o decizie și să trecem la acțiune, adică să soluționăm problema.
În acest caz, nu trebuie să fugim de probleme sau să ne oprim din gândit, ci să ne direcționăm perspectiva asupra soluției și să înfruntăm problema într-un mod inteligent. De asemenea, dacă te gândești prea mult la ceva, exprimă-ți sentimentele și nu le ignora. Dacă te deranjează ceva la o persoană, exprimă acest lucru. Treci la acțiune și nu lăsa gândurile să te macine.
Imaginează-ți că unei persoane îi e frică de abandon. Acea persoană nu ar trebui să se gândească întruna la acel lucru, deoarece va trăi constant cu acea teamă. Cel mai bine ar fi ca acea persoană să discute cu partenerul despre acest lucru. Dacă nu se poate rezolva, există întotdeauna opțiunea de a apela la un specialist care să o ajute să-și înfrunte teama.
Citește și:
Schimbă-ți stilul de viață
Pentru a preveni neuroinflamația cauzată de depresie, trebuie să facem tot posibilul pentru a evita dezvoltarea depresiei. Cel mai bun mod de a face acest lucru, pe lângă cele menționate mai sus, este să începem să ne schimbăm obiceiurile. Iată câteva sfaturi în acest sens:
- Exerciții fizice: Exercițiile te vor ajuta să fii mai pozitivă și mai fericită. Sportul reduce stresul, așadar te vei simți mai bine în pielea ta. Fără îndoială, sportul este o activitate eficientă împotriva neuroinflamației cauzate de depresie.
- Exerciții de relaxare: Încearcă ceva nou și explorează lumea yoga și a meditației. Aceste două tehnici îți vor permite să te cunoști mai bine și să-ți gestionezi emoțiile într-un mod mai sănătos.
- Mănâncă sănătos: Alimentele sănătoase te vor face să te simți mai bine, ceea ce nu este valabil în cazul în care alegi să mănânci fast food și să adopți obiceiuri mai puțin sănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alcool sau fumatul.
Prevenirea neuroinflamației cauzate de depresiei este importantă, deoarece această afecțiune crește riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Ce crezi, ar merita să încerci să-ți schimbi stilul de viață? Fă primul pas și începe prin a reduce stresul.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Courtet, P., Ducasse, D., & Giner, L. (2015). Neuroinflamación en las conductas suicidas. Repercusiones clínicas y sociales de la conducta suicida. Encuentros en Psiquiatria. Enfoque Editorial, Madrid, 29-47.
- Gárate Pérez, I. (2012). Estudio sobre el papel de la vía del receptor TLR-4 en la neuroinflamación inducida por estrés (Doctoral dissertation, Universidad Complutense de Madrid).
- Guerrero, J. A. J. Estrés, neuroinflamación y neurotransmisión. Omega, 3, 4.
-
Brites, D., & Fernandes, A. (2015). Neuroinflammation and depression: microglia activation, extracellular microvesicles and microRNA dysregulation. Frontiers in cellular neuroscience, 9, 476.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.