Descoperă 5 remedii cu plante pentru monturi - Doza de Sănătate
 

Descoperă 5 remedii cu plante pentru monturi

Unele plante medicinale, cum ar fi levănțica, au proprietăți antiinflamatoare care pot combate disconfortul cauzat de monturi și previn agravarea problemei.
Descoperă 5 remedii cu plante pentru monturi
Renata Sylwia Kosierb Fernández

Verificat și aprobat de nutriționistul Renata Sylwia Kosierb Fernández.

Ultima actualizare: 24 aprilie, 2019

Dacă vrei să combați monturile în mod natural, trebuie să folosești tratamente cu proprietăți antiinflamatoare și analgezice. Anumite plante medicinale, cum ar fi curcuma, gălbenelele sau levănțica, pot fi foarte eficiente în acest scop. Le putem folosi pentru a prepara remedii cu plante pentru monturi.

Citește în continuare pentru a descoperi care sunt cele mai bune 5 remedii cu plante pentru monturi. Folosește ingrediente naturale pentru a stopa disconfortului cauzat de această inflamație osoasă, care poate să apară la nivelul degetelor mari de la picioare.

Ce sunt monturile?

Picioare tratate cu remedii cu plante pentru monturi

Monturile sunt umflături osoase care se formează pe articulația de la baza degetelor mari de la picioare. Această problemă survine atunci când degetul mare îl împinge pe cel alăturat, forțând articulația să devină proeminentă. Printre factorii care duc la formarea monturilor se numără forma picioarelor și purtarea de încălțăminte incomodă.

Există tălpi interioare, atele și pantofi corectori care pot repoziționa progresiv degetele mari de la picioare. Poți adopta și o rutină de exerciții de recuperare, care dau randament pe termen lung. În cele mai grave cazuri însă, pacienții sunt nevoiți să recurgă la intervenții chirurgicale.

Cele mai bune remedii cu plante pentru monturi

1. Gălbenelele

O primă modalitate de a combate monturile este să folosești gălbenele. Aceste flori portocalii stau la baza multor loțiuni cu abilitatea de a vindeca răni, inflamații, tăieturi, ciupituri de insecte și nu numai. Dacă aplici gălbenele pe regiunea vizată, reduci inflamațiile, facilitezi circulația sanguină și previi bătăturile.

  • Poți folosi loțiuni care conțin gălbenele ca ingredient de bază (cu ingrediente active sau homeopate).
  • Deoarece nu ai nevoie de o cantitate mare, poți extrage direct sucul florilor.
  • Nu în ultimul rând, poți folosi ulei esențial de gălbenele.
Gălbenele incluse în remedii cu plante pentru monturi

2. Mușețelul

Mușețelul este o plantă medicinală celebră datorită proprietăților sale antiinflamatoare și calmante. Dacă îl aplici pe monturi, reduci roșeața și previi agravarea problemei. Un alt avantaj al mușețelului este faptul că majoritatea persoanelor îl au deja în locuință, deoarece este folosit frecvent pentru a prepara infuzii digestive.

  • Te sfătuim să prepari o baie pentru picioare cu infuzie de mușețel concentrată. Înmoaie-ți picioarele în acest lichid timp de 20-30 de minute. Poți face acest lucru în fiecare noapte, înainte de culcare.
  • Totodată, pentru a amplifica efectele tratamentului, masează regiunea vizată după baie cu ulei esențial de mușețel.

3. Curcuma

Curcuma este un super-aliment care iese în evidență datorită multiplelor sale proprietăți medicinale. În primul rând, aceasta are un efect antiinflamator și analgezic, drept pentru care reprezintă un remediu excelent pentru durere. De asemenea, curcuma are proprietăți antioxidante și vindecătoare, putând fi folosită pentru a trata numeroase tulburări.

Ca să scapi de monturi, o poți consuma sau aplica topic:

  • Prepară o loțiune vindecătoare cu apă, aloe vera sau ulei și curcuma. Aplic-o direct pe monturi.
  • Combină ulei de măsline cu piper negru și curcuma. Grăsimile sănătoase din componența uleiului de măsline și piperina piperului negru amplifică beneficiile medicinale ale curcumei.

4. Levănțica

Levănțica este inclusă în multe remedii naturiste deoarece poate ameliora diverse boli. Proprietățile sale antiinflamatoare și calmante previn agravarea monturilor.

  • Te sfătuim să aplici puțin ulei esențial de levănțică direct pe monturi.
  • Poți combina acest ingredient cu ulei de măsline, ulei de migdale sau ulei de cocos pentru a-l dilua. Folosește soluția rezultată pentru a-ți face masaj.

Acest masaj îți va calma întreg corpul, iar aroma îmbietoare te va relaxa. Așadar, poți folosi acest remediu și pentru a combate insomnia.

Levănțica inclusă în remedii cu plante pentru monturi

5. Infuzia de rută, pe lista de remedii cu plante pentru monturi

Ruta este o plantă medicinală care stimulează circulația sanguină, ameliorează durerea și reduce inflamațiile. Datorită conținutului său de cumarină, flavonoide și vitamina C, această plantă este un remediu excelent pentru a combate bătăturile în mod natural. Ruta este utilă și pentru a trata boli reumatice ca artrita și osteoartrita.

Prepară o infuzie de rută și înmoaie-ți picioarele în ea timp de cel puțin 15 minute. Repetă acest tratament în fiecare zi, până când monturile încep să dispară. Apoi, poți să începi să-l folosești de numai trei ori pe săptămână.

Acest remediu naturist este foarte eficient. Trebuie doar să ai puțină răbdare.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Akbik, D., Ghadiri, M., Chrzanowski, W., & Rohanizadeh, R. (2014). Curcumin as a wound healing agent. Life Sciences, 116(1), 1–7. Available at: https://doi.org/10.1016/j.lfs.2014.08.016. Accessed 28/04/2020.
  • Chainani-Wu, N. (2003). Safety and anti-inflammatory activity of curcumin: a component of tumeric (Curcuma longa). The Journal of Alternative & Complementary Medicine9(1), 161-168. Available at: https://doi.org/10.1089/107555303321223035. Accessed 28/04/2020.
  • Ferrari, J. (2009). Bunions. BMJ clinical evidence2009. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2907787/. Accessed 28/04/2020.
  • Gupta. (2010). Chamomile: An anti-inflammatory agent inhibits inducible nitric oxide synthase expression by blocking RelA/p65 activity. International Journal of Molecular Medicine, 26(6). Available at: https://doi.org/10.3892/ijmm_00000545. Accessed 28/04/2020.
  • Koulivand, P. H., Khaleghi Ghadiri, M., & Gorji, A. (2013). Lavender and the Nervous System. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, 2013, 1–10. Available at: https://doi.org/10.1155/2013/681304. Accessed 28/04/2020.
  • Preethi, K. C., Kuttan, G., & Kuttan, R. (2009). Anti-inflammatory activity of flower extract of Calendula officinalis Linn. and its possible mechanism of action. Indian Journal of Experimental Biology, 47(2):113-20. Available at: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19374166. Accessed 28/04/2020.
  • Raghav, S. K., Gupta, B., Agrawal, C., Goswami, K., & Das, H. R. (2006). Anti-inflammatory effect of Ruta graveolens L. in murine macrophage cells. Journal of Ethnopharmacology, 104(1–2), 234–239. Available at: https://doi.org/10.1016/j.jep.2005.09.008. Accessed 28/04/2020.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.