5 simptome ale diabetului mai puțin cunoscute - Doza de Sănătate
 

5 simptome ale diabetului mai puțin cunoscute

Dacă te confrunți cu unul sau multe dintre aceste simptome, este indicat să mergi la medic, întrucât este posibil să suferi de diabet. 
5 simptome ale diabetului mai puțin cunoscute

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Diabetul este o boală care apare atunci când nivelul de glucoză din sânge este foarte ridicat, afectând ochii, rinichii și nervii în anumite cazuri. Descoperă 5 simptome ale diabetului mai puțin cunoscute!

Nu toate persoanele diagnosticate cu diabet au simptomele obișnuite ale acestei afecțiuni, cum ar fi setea, amorțelile în mâini și picioare, pierderea inexplicabilă în greutate și urinarea frecventă. Astăzi dorim să-ți vorbim despre 5 simptome ale diabetului mai puțin cunoscute. Dacă te confrunți cu una sau mai multe dintre ele, este recomandat să mergi imediat la medic.

Simptome ale diabetului mai puțin cunoscute

Iritații ale pielii

Pielea uscată pe lista de simptome ale diabetului

Unul dintre simptomele mai puțin cunoscute ale diabetului se manifestă atunci când glicemia depășește limitele normale, provocând uscarea pielii și mâncărimi.

Mâncărimile pot apărea pe mâini, brațe și picioare. Dacă ai pielea iritată sau te mănâncă, asigură-te că neplăcerile nu sunt cauzate de vreme. Dacă nu este acesta motivul, verifică-ți nivelul glicemiei.

Diabetul afectează circulația sanguină, iar iritațiile pielii tind să apară la extremități.

Mătreață sau scalp uscat

Multe persoane nu își imaginează că mătreața ar putea fi pe lista de simptome ale diabetului. Când ai un exces de glucoză în sânge, organismul încearcă să-l elimine prin urină.

Totuși, atunci când elimini un exces de lichid din corp, anumite zone ale acestuia încep să resimtă efectele deshidratării. Astfel, scalpul se exfoliază, cauzând iritații și disconfort.

Diabetul poate să provoace dermatită seboreică, cunoscută sub denumirea de mătreață. Întrucât pielea este cel mai mare organ al corpului, această problemă se poate extinde pe toată suprafața scalpului.

În plus, inflamațiile din această zonă creează mediul propice dezvoltării unei ciuperci numite Pityrosporum, care provoacă la rândul său mătreață. Acest microorganism se hrănește cu uleiurile de la nivelul scalpului și se poate răspândi în doar câteva zile, ducând la apariția acelor neplăcuți fulgi albi.

Sforăit

Sforăitul pe lista de simptome ale diabetului

Acest simptom poate părea surprinzător. Problemele de respirație din timpul somnului pot crește nivelul glicemiei. Această afecțiune poartă denumirea de apnee în somn.

Sforăitul nu este numai supărător, ci poate duce la eliberarea unor hormoni ai stresului în timpul somnului, fapt care provoacă o creștere considerabilă a glucozei din sânge. Astfel, tratarea sforăitului, unul dintre cele mai puțin cunoscute simptome ale diabetului, este necesară pentru a preveni apariția diabetului.

Sforăitul poate fi asociat cu numeroase boli care, aparent, nu au nicio legătură cu diabetul. El poate fi un factor determinant în dezvoltarea acestei boli, deoarece este cauzat de întreruperi ale respirației normale provocate de relaxarea mușchiului care dilată căile respiratorii.

Sforăitul îngreunează pătrunderea oxigenului în plămâni, fapt care întrerupe metabolizarea glucozei.

Probleme cu auzul

Știai că pierderea auzului se află pe lista de simptome ale diabetului? Dacă ai observat că în ultima vreme ai tendința să dai volumul mai tare la televizor sau să-i rogi pe cei din jur să repete ce au spus pentru că nu ai auzit bine, este indicat să te prezinți la un consult medical.

Numeroase studii au arătat că pierderea auzului pot fi un indiciu al dezvoltării diabetului. Persoanele cu un nivel mai ridicat al glucozei în sânge sunt mai predispuse la probleme auditive decât cele cu o glicemie normală.

Care este motivul? Nivelul extrem de ridicat al glucozei poate deteriora nervii și vasele de sânge din urechea internă, împiedicând buna funcționare a acesteia.

Probleme de vederea

Diabetul îți poate afecta vederea

Diabetul produce schimbări la nivelul lichidelor din corp, fapt care îți poate afecta vederea. Acesta este unul dintre cele mai comune simptome ale diabetului.

Este posibil ca deodată să nu mai ai nevoie de ochelari, pentru că vezi bine și fără ei. Însă această îmbunătățire nu este permanentă. După reglarea glicemiei, pacientul are din nou nevoie de lentile corectoare.

Însă nu-ți face griji, acest simptom nu este echivalent cu retinopatia diabetică. Retinopatia diabetică apare atunci când vasele de sânge din spatele ochiului se blochează.

În stadiile incipiente ale diabetului, ochii nu pot focaliza la fel de bine obiectele, deoarece nivelul glicemiei este prea ridicat. Acest lucru poate duce la modificări ale formei ochilor. Însă asta nu înseamnă că îți vei pierde vederea din cauza diabetului.

Simptomele de mai sus sunt de cele mai multe ori ignorate, deoarece sunt asociate altor boli. Dacă observi aceste schimbări la nivelul corpului tău sau dacă te confrunți cu alte simptome ale diabetului, nu ezita să mergi la un medic specialist pentru a primi un diagnostic corect și un tratament corespunzător.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.