Gândacii de bucătărie: cum să-i elimini definitiv - Doza de Sănătate
 

Gândacii de bucătărie: cum să-i elimini definitiv

Când pui aceste substanțe toxice prin casă, ai grijă ca ele să nu fie la îndemâna copiilor sau a animalelor de companie, pentru a preveni o posibilă intoxicație. 
Gândacii de bucătărie: cum să-i elimini definitiv

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Gândacii de bucătărie sunt printre cele mai comune și mai detestate insecte care ne invadează locuințele. Pe lângă faptul că ne provoacă repulsie, aceștia ne contaminează alimentele și răspândesc diverse boli. 

Problema este că nu știm niciodată unde se ascund gândacii de bucătărie, întrucât aceștia ies la iveală doar noaptea, atunci când se pot hrăni fără să-i deranjeze nimeni.

Deși există numeroase insecticide disponibile în comerț, mulți dintre acești gândaci au dezvoltat o rezistență la aceste produse și pot supraviețui chiar și după aplicări multiple.

În plus, produsele de pe piață conțin ingrediente toxice care pot provoca reacții adverse atât în cazul oamenilor, cât și al animalelor.

Din fericire, există mai multe soluții care ucid gândacii de bucătărie și pe care le poți prepara acasă, ajutându-te să scapi definitiv de aceste insecte insuportabile.

În cele ce urmează îți prezentăm câteva opțiuni la care poți apela pentru a-ți curăța casa de gândaci, înainte ca aceștia să devină o problemă gravă.

Acid boric și lapte

Cum să elimini gândacii de bucătărie cu acid boric

Acest insecticid natural se prepară folosind acid boric, zahăr pudră și puțin lapte, acesta din urmă având rolul de a atrage gândacii.

Pentru gândacii de bucătărie, zahărul pudră este irezistibil. Acidul boric îi împiedică să-și facă nevoile, drept pentru sistemul digestiv le explodează.

Ingrediente

  • 1 lingură de acid boric
  • 1 lingură de zahăr pudră
  • 2 linguri de lapte

Instrucțiuni

  • Amestecă acidul boric și zahărul într-un recipient de sticlă.
  • Adaugă puțin lapte și amestecă până obții o pastă semisolidă.
  • Modelează niște biluțe de dimensiunea unor boabe de năut și pune-le în zonele frecventate de gândaci.
  • Nu uita să pui câteva și afară, pentru a-i împiedica să intre în casă.
  • Nu lăsa remediul la îndemâna copiilor sau a animalelor de companie. 

Acid boric cu ou

Combinația de ou și acid boric elimină gândacii de bucătărie

O altă modalitate de a folosi acidul boric pentru a ucide gândacii de bucătărie este prin combinarea sa cu ou și zahăr pudră. Acest produs provoacă o constipație mortală care poate ucide un cuib întreg de gândaci într-o perioadă scurtă de timp.

Ingrediente

  • 3 căni de acid boric cu o concentrație de 100%
  • 1 cană de zahăr
  • 3 ouă

Instrucțiuni

  • Fierbe ouăle timp de 12-15 minute, până se întărește gălbenușul.
  • Când sunt gata, curăță-le de coajă și separă albușul de gălbenuș.
  • Pentru acest preparat, nu ai nevoie decât de gălbenușuri.
  • Pisează-le cu o furculiță și amestecă-le cu zahărul și acidul boric.
  • Dizolvă zahărul pentru a forma o pastă densă.
  • Formează biluțe mici și pune-le prin casă.
  • Plasează-le în zone întunecate și umede, cum ar fi dulapurile, cămara sau baia.
  • Această otravă nu este periculoasă la atingere, dar este indicat să o ții departe de copii sau de animalele de companie.

Acid boric, bicarbonat de sodiu și amidon de porumb

Cum să elimini gândacii de bucătărie cu bicarbonat de sodiu

Combinația de acid boric, bicarbonat de sodiu, amidon de porumb și alte câteva ingrediente este letală pentru gândacii de bucătărie. Zahărul îi atrage, iar celelalte ingrediente îi elimină definitiv.

Ingrediente

  • 2 linguri de acid boric
  • 2 linguri de zahăr pudră
  • 2 linguri de bicarbonat de sodiu
  • 2 linguri de ipsos
  • 2 linguri de amidon de porumb

Instrucțiuni

  • Amestecă toate ingredientele într-un bol și formează mai multe tablete.
  • Pune-le în colțurile casei sau în alte locuri în care se adună insecte.

Boraxul ucide gândacii de bucătărie

Boraxul ucide gândacii de bucătărie

Boraxul se folosește de obicei la prepararea săpunurilor de casă sau a altor produse de curățare. În stare naturală, acest produs ucide gândacii, întrucât le deteriorează carapacea.

Ingrediente

  • 1 cană de borax
  • 1 pereche de mănuși

Instrucțiuni

  • Pune-ți o pereche de mănuși și presară borax în colțurile camerei sau în alte zone populate de gândaci.
  • Ai grijă să acoperi dulapurile, băile și gurile de scurgere.

Pentru rezultate optime, este necesar să menții o igienă corespunzătoare înăuntrul și în afara locuinței. Fă curățenie generală în fiecare zi și evită să lași alimente sau vase murdare expuse.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.