Ghiveciul inteligent: cum funcționează și ce beneficii are pentru plante?
Ghiveciul inteligent? Da, există și ne ajută să avem grijă de plante pentru ca acestea să fie puternice și sănătoase. Deși pare a fi ceva din altă lume, este o invenție normală în secolul în care trăim: tehnologia a pătruns în multe sectoare și grădinăritul nu putea fi excepția. Descoperiți cum funcționează ghivecele inteligente și care sunt avantajele lor!
Ghiveciul inteligent: cum funcționează?
Ghiveciul inteligent face ca îngrijirea plantelor să fie foarte ușoară. Acest dispozitiv este ideal pentru începătorii în grădinărit și persoanele foarte ocupate. În funcție de cost, ghivecele inteligente au diferite funcții. Mai jos, vom vorbi despre cele mai populare opțiuni.
Măsurarea și controlul luminii și temperaturii
Pe lângă stabilirea intervalelor de irigație, ghivecele inteligente au senzori care le permit să măsoare și să controleze intensitatea luminii la care este expusă planta.
În acest mod, temperatura medie este reglată, garantând că este potrivită pentru creștere. Printr-o aplicație pentru smartphone, puteți afla când este timpul să mutați planta pentru ca lumina să nu o deterioreze sau, dimpotrivă, pentru a-i asigura lumina necesară.
Există modele care au un senzor cu lumină LED care se aprinde și se stinge pentru a oferi spectrul de lumină necesar pentru fotosinteză. După cum au confirmat studiile științifice, acest tip de lumină accelerează diferite procese de dezvoltare.
Descoperiți: Recomandări pentru cultivarea bromeliadelor
Udarea automată
Udarea este importantă și greu de reglat. Deși cantitatea de apă necesară fiecărei specii este ușor de aflat, există riscul irigării în exces. Ghivecele inteligente au o funcție foarte apreciată: reglarea irigării. Acestea echilibrează aportul de apă și controlează nivelul de umiditate a substratului.
Aceste ghivece au un rezervor de apă, de obicei în jur de 5 litri. Este suficient pentru a garanta bunăstarea plantei timp de câteva săptămâni.
Funcțiile pe care le-am menționat sunt controlate din aplicație mobilă.
Analiza nutrienților din substrat
Ghivecele inteligente analizează condițiile nutritive din substrat. Veți știi întotdeauna când trebuie să fertilizați planta și ce substanțe să folosiți.
Sfaturi pentru îngrijirea plantelor
Prin stocarea și înregistrarea informațiilor relevante, ghivecele trimit sfaturi utile pentru ca proprietarul să învețe să aibă grijă mai bine de plante. Notificările relevante ajung pe mobil.
Există ghivece inteligente și pentru culturi hidroponice
Culturile hidroponice vă permit să creșteți plante fără a folosi un substrat tradițional. Substratul plantelor este apa. Aceasta trebuie să conțină nutrienții optimi pentru ca plantele să crească sănătos.
Având în vedere că această tehnică a devenit foarte faimoasă, există ghivece inteligente concepute pentru culturile hidroponice. În funcție de nivelul de inteligență artificială, există ghivece care au un sistem de lumină LED ce ajută la accelerarea creșterii. Aceasta este o contribuție cheie în acest tip de cultură.
Descoperiți: Cum se îngrijește și cultivă lemongrass sau citronella
Poate un ghiveci tradițional să devină inteligent?
Ghivecele inteligente sunt mult mai scumpe decât cele clasice. În funcție de model și de nivelul de inteligență artificială, acestea pot ajunge la 100 de euro sau mai mult.
Mulți se întreabă dacă este posibil să transformăm un ghiveci tradițional într-unul inteligent la un cost mai mic. Răspunsul este da!
Există senzori care pot fi introduși în ghiveci sau montați pe acesta pentru a controla aspectele menționate mai sus: umiditate, temperatură, nutrienți și iluminare. Aceștia transmit informațiile prin bluetooth către o aplicație mobilă.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Rizzo, S. Efecto de diferentes tipos de luz en el crecimiento de plantas in vitro: Revisión de Literatura. Escuela Agrícola Panamericana, Zamorano Honduras. 2020.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.