Sănătatea intestinală – cheia unui organism funcțional

12 decembrie 2018
Intestinele noastre conțin microorganisme ce joacă un rol foarte important în menținerea sănătății digestive. Studiile recente au demonstrat că intestinele joacă și un rol suplimentar în ceea ce privește sănătatea organismului, acestea fiind cheia prevenirii obezității și funcționării optime a metabolismului.

Sănătatea intestinală este esențială pentru o calitate a vieții ridicată. Deși timp de secole s-a crezut că intestinele influențează numai sănătatea sistemului digestiv, recent s-a dovedit că acestea au un anumit impact asupra întregului organism.

Legătura dintre sănătatea intestinelor și starea generală a organismului

Intestinele joacă mai multe roluri importante în organism

Microorganismele prezente în intestine joacă un rol fundamental în menținerea sănătății digestive și a sănătății sistemului imunitar. Se presupune că circa 60-80% din sistemul imunitar este localizat la nivelul intestinelor.

Din acest motiv, putem spune că buna funcționarea a organismului și prevenirea anumitor boli este strâns legată de sănătatea intestinală. Țesuturile alcătuite din celule imunitare prezente în tractul gastrointestinal sunt considerate a fi cea mai mare și complexă parte a întregului sistem imunitar.

Te-ar putea interesa și:

Intestinele: 7 alimente care le afectează sănătatea

Microorganismele din intestine sunt esențiale pentru a avea un sistem imunitar puternic și echilibrat. Intestinele sunt regiunea unde sunt produși anticorpii responsabili de uciderea agenților patogeni ce pot invada organismul.

Pe lângă menținerea unui sistem imunitar puternic, intestinele sunt responsabile și de producerea a 90% dintre neurotransmițătorii organismului, substanțe ce ne influențează starea de spirit și sentimentele.

Atunci când cineva suferă de probleme la nivelul tractului gastrointestinal, aceștia se pot confrunta și cu următoarele afecțiuni:

În cele ce urmează îți vom explica cum îți poți îngriji intestinele, astfel încât să îți îmbunătățești sănătatea. În acest scop, doctorul naturopat Amy Myers, un specialist în medicină funcțională, a creat un program numit „Cele 4 R-uri”, al cărui obiectiv este vindecarea organismului prin intermediul intestinelor.

Cele 4 R-uri

Laptele nu este mereu un aliment benefic pentru intestinele noastre

Elimină („Remove” în engleză)

Scopul primului pas este curățarea tractului gastrointestinal de toate substanțele nocive. Este esențial să eviți orice produs care provoacă inflamații și iritații, precum băuturile alcoolice, cafeina sau anumite medicamente.

Aceste produse pot produce și infecții, fiind nocive pentru sănătatea intestinală. Printre alimentele care provoacă inflamații se numără toate cele care produc intoleranță, cum ar fi:

  • Glutenul
  • Produsele lactate
  • Porumbul
  • Soia
  • Ouăle
  • Zahărul

Este esențial să te supui unui test de aviditate IgG, pentru a afla care este nivelul de imunoglobuline din sânge și dacă ești sensibil la anumite alimente, acestea din urmă putând provoca intoleranțe alimentare.

Infecțiile intestinale pot fi provocate de paraziți, bacterii sau ciuperci. Testându-ți materiile fecale, vei putea determina care este nivelul de bacterii benefice din organismul tău și dacă există vreo infecție.

Infecțiile pot fi tratate cu plante medicinale, medicamente antiparazitare sau chiar antibiotice (deși nu îți recomandăm această ultimă variantă).

Înlocuiește („Replace” în engleză)

Intestinele influențează digestia alimentelor pe care le consumăm

Organismul are nevoie de mai multe elemente pentru a putea digera alimentele și a absorbi nutrienții în mod adecvat. Medicamentele, dietele deficitare, prezența anumitor boli sau îmbătrânirea sunt factori ce pot epuiza resursele naturale ale organismului.

Din acest motiv, te sfătuim să incluzi aceste elemente în alimentația ta zilnică, astfel încât să ai o digestie sănătoasă. Printre substanțele benefice pentru sănătatea intestinală se numără:

  • Enzime digestive
  • Acizi
  • Acizi biliari clorhidrici

Re-inoculează

Pentru ca intestinele tale să funcționeze corespunzător, este esențial să-ți refaci flora bacteriană. Poți să folosești suplimente probiotice ce conțin bacterii benefice, precum Bifidobacterium și lactobacilii. Crește-ți aportul zilnic de fibre.

Redobândește sănătatea intestinală

Pentru a fi sănătoase, intestinele au nevoie de anumiți nutrienți

Ultimul pas al acestui program se axează pe repararea intestinelor cu ajutorul unei diete bogate în nutrienți esențiali. Intestinele noastre nu-și pot îndeplini funcțiile dacă nu consumăm alimente bogate în anumiți nutrienți.

Te-ar putea interesa și:

Sănătatea intestinelor influențează glanda tiroidă

Pentru a-ți vindeca intestinele, folosește suplimente pe bază de L-glutamină, un aminoacid ce facilitează revitalizarea pereților intestinali. Mai mult, intestinele au nevoie de nutrienți precum zinc, acizi grași omega-3 (obținuți din pești), vitaminele A, C și E și plante ca ulmul și aloe vera.

„Cele 4 R-uri” este un program ce te va ajuta să-ți vindeci intestinele, prevenind în același timp dezvoltarea mai multor boli. Te sfătuim să-l încerci fără ezitare deoarece beneficiile oferite de acesta se vor face resimțite imediat.

  • Weaver, K. R., Melkus, G. D. E., & Henderson, W. A. (2017). Irritable bowel syndrome. American Journal of Nursing. https://doi.org/10.1097/01.NAJ.0000520253.57459.01
  • Lacy, B. E., Mearin, F., Chang, L., Chey, W. D., Lembo, A. J., Simren, M., & Spiller, R. (2016). Bowel disorders. Gastroenterology. https://doi.org/10.1053/j.gastro.2016.02.031
  • Schölmerich, J. (1996). Inflammatory bowel disease. Endoscopy. https://doi.org/10.1055/s-2007-1005421