Logo image
Logo image

10 întrebări frecvente despre arsurile la stomac

4 minute
Suferiți de arsuri la stomac și de reflux acid? Vom răspunde la cele mai întâlnite întrebări pe acest subiect!
10 întrebări frecvente despre arsurile la stomac
Mariel Mendoza

Scris și verificat de medicul Mariel Mendoza

Ultima actualizare: 25 noiembrie, 2022

Arsurile la stomac și refluxul acid sunt două dintre cele mai frecvente cauze de consultație medicală. Refluxul gastroesofagian este una dintre cele mai întâlnite boli, afectând aproximativ 20% din populație. Se manifestă prin simptome care includ o senzație de arsură în stomac, regurgitare și un gust amar în gură. Mai jos, vom răspunde la 10 întrebări frecvente despre arsurile la stomac!

Atât arsurile la stomac, cât și refluxul acid ocazional sunt inofensive. Cu toate acestea, atunci când simptomele nu se ameliorează supă tratament sau persistă în timp, este nevoie de un consult medical.

10 întrebări frecvente despre arsurile la stomac

1. Ce este aciditatea?

Aciditatea apare în capul pieptului ca urmare a refluxului gastric. Senzația de arsură apare deasupra sau sub stern. Poate fi intermitentă sau continuă, iar uneori există și presiune.

2. Ce este refluxul acid?

Some figure
Problemele din sfincterul esofagian inferior fac ca acidul să revină în esofag.

Refluxul acid sau boala de reflux gastroesofagian apare din cauza unei deficiențe a barierei antireflex a esofagului. Pentru a preveni revenirea conținutului gastric din stomac în esofag, există o valvă numită „sfincterul esofagian inferior”, care împiedică vărsarea acidului în esofag.

Dacă această valvă este compromisă, acidul generează arsură, regurgitare, greață și altele.

3. Care sunt pericolele refluxului acid?

Arsurile la stomac și refluxul pot provoca iritații cronice ale esofagului. Apar modificări ale mucoasei esofagului, ce declanșează boala numită esofagul Barrett. Această patologie poate crește riscul de a dezvolta cancer esofagian.

În plus, aciditatea poate provoca ulcere și stenoză sau îngustare, care pot afecta sistemul respirator (laringită, astm, tuse cronică, modificări ale vocii sau infecții recurente ale căilor respiratorii superioare și inferioare).

Recomandăm: Mere pentru arsurile la stomac: 3 remedii

4. Ce alimente pot exacerba arsurile la stomac?

Deși arsurile la stomac și refluxul sunt foarte frecvente, simptomele pot fi agravate de anumite alimente, cum ar fi:

  • Mâncărurile picante
  • Ceapa
  • Citricele
  • Roșii
  • Alimentele prăjite sau grase
  • Menta
  • Ciocolata
  • Sosurile
  • Alimentele grele
  • Băuturile alcoolice, carbogazoase sau cu cofeină

5. În afară de mâncare, ce altceva poate agrava simptomele?

Refluxul acid poate fi agravat de:

  • Excesul de grăsime abdominală
  • Sarcină
  • Îmbrăcămintea strâmtă
  • Curele

6. Când ar trebui să vă faceți griji?

Some figure
Dacă disconfortul este persistent, adresați-vă medicului.

Prezența ocazională și intermitentă a arsurilor la stomac și a refluxului poate să nu fie un simptom important. Excepție fac situațiile în care se manifestă frecvent, interferează cu rutina zilnică, se agravează în timp sau nu răspund la tratament. În această situație, mergeți la medic.

Alte simptome care ar trebui să vă atragă atenția sunt:

  • Vărsături negricioase
  • Dificultate sau durere la înghițire
  • Vărsături cu sânge
  • Pierdere în greutate neașteptată

7. Care este tratamentul pentru arsuri la stomac și reflux acid?

Tratamentul pentru reflux gastroesofagian include:

  • Faceți schimbări în dietă și stilul de viață.
  • Evitați cofeina, alimentele picante, menta, ciocolata și băuturile alcoolice.
  • Dormiți cu capul ușor ridicat (la 30°).
  • Nu stați întinși pe o suprafață plană în primele 60 de minute după masă.
  • Mâncați mai des porții mai mici.
  • Nu mâncați alimente în cele 3 ore dinainte de culcare.
  • Luați medicamente care vizează neutralizarea acidului.

Tratamentul medical pentru refluxul gastroesofagian urmărește neutralizarea sau scăderea nivelului acidului gastric.

Recomandăm: 5 remedii pentru arsurile la stomac

8. Care sunt medicamentele indicate pentru tratarea arsurilor la stomac?

Pe lângă antiacide, se folosesc inhibitori ai pompei de protoni sau blocanți ai receptorilor de histamină. Primele substanțe neutralizează excesul de acid din stomac.

Inhibitorii pompei de protoni inhibă direct producția de acid clorhidric. Blocanții receptorilor de histamină fac acest lucru indirect.

Utilizarea acestor medicamente pe termen lung și dozele mari pot cauza un risc crescut de osteoporoză, infecții grave sau lipsă de magneziu (care poate afecta ritmul cardiac).

9. Există alimente care ajută la ameliorarea arsurilor la stomac?

Consumați alimente cu un conținut ridicat de mucilagiu și proprietăți emoliente care protejează mucoasa stomacului și reduc simptomele. Aceste alimente includ bananele, dovleacul, morcovii, cartofii fierți, ovăzul, turmericul și migdalele.

10. Există medicamente care pot exacerba simptomele?

Unele medicamente, cum ar fi progesteronul și unele antidepresive, afectează sfincterul esofagian inferior. Ele favorizează apariția refluxului gastroesofagian.

Dacă arsurile la stomac și refluxul persistă, mergeți la medic

Refluxul acid generează diverse simptome: senzație de arsură, disconfort, gust amar, dificultate sau durere la înghițire și distensie abdominală. Dacă simptomele persistă sau dacă aveți îndoieli, trebuie să vă adresați medicului.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Arín A, Iglesias M. Enfermedad por reflujo gastroesofágico. Anales Sis San Navarra 2003;26(2). Disponible en https://scielo.isciii.es/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1137-66272003000300008.
  • Armas H, Ferrer J. Reflujo gastroesofágico. Asociación Española de Pediatría S.F. Disponible en www.aeped.es/sites/default/files/documentos/19-RGE.pdf.
  • Melquizo M, Ruíz M. Reflujo gastroesofágico. Rev. colomb. cir 1990;5(1).
  • Ramos J, et al. Acidez gástrica, Helicobacter pylori y giardiasis en pacientes con síndrome ulceroso. Informe preliminar. Rev Cub Med Mil 2008;37(4). Disponible en scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0138-65572008000400010.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.