Micul dejun – 6 greșeli frecvente
Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, fără de care organismul uman nu poate funcționa în stare optimă. După orele de odihnă în care nu mâncăm nimic, această primă masă ne ajută să ne rezolvăm treburile zilnice. Dacă sărim peste micul dejun, ne simțim obosiți și irascibili toată ziua.
Servind micul dejun, ne aprovizionăm organismul cu prima doză de energie de care acesta are nevoie pentru a face față zilei. Din acest motiv, este esențial să avem grijă ce alimente consumăm la această masă.
În articolul de azi vrem să îți atragem atenția asupra unor greșeli frecvente de care mulți dintre noi suntem vinovați.
6 greșeli frecvente pe care le facem la micul dejun
1. Nu mâncăm nimic
Această greșeală majoră este foarte frecventă, în special în rândul tinerilor. Din cauza grabei, aceștia uită să servească micul dejun sau sar intenționat peste această masă. Este posibil, de asemenea, să nu ne fie foame atunci când ne trezim.
Dacă și tu obișnuiești să sari peste micul dejun, află că acest obicei poate cauza probleme gastrointestinale precum ulcerul, gastrita și hiperaciditatea. Toate aceste tulburări sunt însoțite de durere.
Te-ar putea interesa și:
Multe persoane urmează diete restrictive ce presupun evitarea consumului anumitor alimente pentru mai multe ore. Acest tip de dietă trebuie evitat dacă nu este recomandat în mod expres de către un medic. Ca să îți „reîncarci bateriile”, trebuie să mănânci bine la prima masă a zilei.
2. Nu consumăm suficiente proteine
Pentru a-ți începe ziua cu dreptul, ai nevoie de o doză adecvată de proteine la micul dejun. Un simplu bol cu cereale nu este suficient pentru a face față primelor ore ale dimineții. De fapt, mulți dintre noi facem greșeala de a servi cerealele fără lapte, ratând astfel o sursă esențială de proteine.
O alternativă la cerealele cu lapte este o felie de pâine prăjită integrală. Poți servi pâinea cu puțin avocado sau câteva ouă ochiuri. Nu uita, dacă nu reușești să obții doza necesară de proteine la micul dejun, o să ți se facă din nou foame într-un timp scurt.
3. Nu consumăm suficiente fibre
Dacă servești prea mult zahăr la micul dejun, o să ți se facă din nou foame imediat. Zahărul este digerat foarte repede, dar poți contracara acest efect consumând suficiente fibre. Acestea oferă o senzație de sațietate de durată.
Te sfătuim să incluzi cel puțin cinci grame de fibre în meniul tău la micul dejun și să îți reduci aportul de zahăr. Ideal, evită cu totul zaharurile rafinate. Cerealele îndulcite cu zahăr nu reprezintă o variantă recomandată. Un mic dejun sănătos trebuie să includă legume, cereale sau semințe și un fruct.
4. Mâncăm prea puțin
Aceasta reprezintă una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le facem la micul dejun. Mulți dintre noi avem impresia că, dacă mâncăm un fruct în drum spre locul de muncă sau școală, putem spume că am servit un mic dejun adecvat. Lucrurile însă nu stau chiar așa.
Trebuie să ne rezervăm câteva minute în fiecare dimineață pentru a servi o masă echilibrată. Este esențial să consumăm o cantitate adecvată de carbohidrați, fibre, proteine și grăsimi. În plus, ca să nu ți se facă foame până la ora prânzului, te sfătuim să consumi cel puțin 300-400 de calorii la micul dejun.
Cele mai bune opțiuni sunt:
- Fructele și legumele
- Proteinele de calitate ridicată
- Carbohidrații complecși
- Grăsimile sănătoase, precum cele din componența fructelor uscate, a semințelor sau a uleiului de măsline
Dacă obișnuiești să te antrenezi foarte intens dimineața, este posibil ca organismul tău să intre în stare de șoc și să ardă masă musculară în loc de grăsime.
Ca să eviți această problemă, servește o gustare ușoară înainte de a merge la sală, pentru a-ți aproviziona organismul cu fibre, carbohidrați complecși și aminoacizi esențiali.
5. Nu consumăm grăsimi
O idee foarte populară este faptul că micul dejun ar trebui să fie sănătos, dar sărac în alimente—de preferință total lipsit de grăsimi. După cum deja bănuiești, această concepție este greșită.
Mesele fără grăsimi nu ne oferă o senzație de sațietate de durată. De fapt, este posibil să ni se facă din nou foame la doar o oră după ce mâncăm. Din acest motiv, în loc să servim iaurt degresat la micul dejun, este indicat să înlocuim acest produs cu unul care prezintă un conținut moderat de grăsime.
Te-ar putea interesa și:
Dacă nu vrei să renunți la produsele degresate, adaugă câteva fructe uscate în acestea, astfel încât să nu ți se facă foame prea curând. Desigur, trebuie să servești o masă sănătoasă și completă. Un borcan de iaurt și câteva fructe uscate nu reprezintă un mic dejun complet.
6. Servim micul dejun prea târziu
Micul dejun trebuie servit în primele 60 de minute de la trezire. Cu cât amânăm această masă mai mult timp, cu atât o să ne fie mai foame când în sfârșit o servim. Drept consecință, riscul de a nu ne sătura crește considerabil.
Lipsa de timp nu este o scuză acceptabilă. Deoarece trebuie să servim o masă completă și sănătoasă, este important să ne planificăm meniul în avans și să descoperim cum să profităm de alimentele disponibile pentru a nu irosi mult timp.
Nu uita, servirea unui mic dejun complet ne ajută să avem energie pe tot parcursul zilei. Evită greșelile prezentate în acest articol!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
-
Richter M, Baerlocher K, Bauer JM, Elmadfa I, Heseker H, Leschik-Bonnet E, Stangl G, Volkert D, Stehle P; on behalf of the German Nutrition Society (DGE). Revised Reference Values for the Intake of Protein. Ann Nutr Metab. 2019;74(3):242-250. doi: 10.1159/000499374. Epub 2019 Mar 22. PMID: 30904906; PMCID: PMC6492513.
-
Warrilow A, Mellor D, McKune A, Pumpa K. Dietary fat, fibre, satiation, and satiety-a systematic review of acute studies. Eur J Clin Nutr. 2019 Mar;73(3):333-344. doi: 10.1038/s41430-018-0295-7. Epub 2018 Aug 30. PMID: 30166637.
-
Ishihara T, Yoshida M, Arita M. Omega-3 fatty acid-derived mediators that control inflammation and tissue homeostasis. Int Immunol. 2019 Aug 23;31(9):559-567. doi: 10.1093/intimm/dxz001. PMID: 30772915.