Menține frumusețea pielii cu aceste 5 smoothie-uri - Doza de Sănătate
 

Menține frumusețea pielii cu aceste 5 smoothie-uri

Dacă vrei să-ți îngrijești pielea, ce poate fi mai bine decât să începi din interior? O alimentație echilibrată te poate ajuta să arăți mai bine. Profită de următoarele smoothie-uri pentru a-ți menține pielea hidratată și frumoasă.
Menține frumusețea pielii cu aceste 5 smoothie-uri

Ultima actualizare: 24 aprilie, 2019

Pielea este cel mai mare organ pe care îl avem, dar și regiunea corpului cea mai expusă factorilor nocivi care ne înconjoară. Condițiile de mediu, alimentația și stilul de viață pot avea un impact negativ asupra pielii noastre dacă nu ne îngrijim corespunzător. Cu acest prilej, îți oferim un truc pentru a-ți menține frumusețea pielii.

Deși produsele de înfrumusețare joacă un rol foarte important în ceea ce privește îngrijirea pielii, acest organ trebuie hrănit pe plan intern cu antioxidanți, vitamine, minerale și, nu în ultimul rând, cu apă. Toate aceste elemente sunt esențiale pentru ca pielea să se poată regenera.

Smoothie-urile și sucurile naturale sunt o modalitate excelentă de a menține frumusețea pielii. Aceste băuturi combină proprietățile benefice ale fructelor, legumelor și semințelor, astfel încât să ofere pielii toate substanțele nutritive de care are nevoie pentru a fi tânără, strălucitoare și atractivă.

Menține frumusețea pielii cu aceste 5 smoothie-uri

1. Smoothie cu banane și avocado

Bananele și fructele de avocado oferă acestui smoothie o textură groasă, dar și un plus de vitamine, minerale și proteine. Proprietățile benefice ale acestor două ingrediente pot fi completate cu ajutorul apei de nucă de cocos, fructului de mango și al ananasului, ce vor da un gust delicios și un iz tropical băuturii.

Pentru a prepara acest smoothie, ai nevoie și de câteva legume verzi, ingrediente bogate în substanțe hrănitoare benefice pentru îngrijirea pielii. Vei obține un smoothie cu mulți antioxidanți, vitamine și minerale care îți va face pielea mai sănătoasă și te va ajuta să arăți incredibil. De asemenea, reprezintă o metodă excelentă de a menține frumusețea pielii.

Ingrediente

  • ½ cană de apă de nucă de cocos (125 ml)
  • 2 banane coapte
  • 155 g de ananas feliat
  • 165 g de mango tocat
  • 2 căni de spanac sau varză furajeră
  • ½ avocado feliat
  • O lingură de semințe de in măcinate sau ulei de in

Mod de preparare

Adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie și procesează-le la viteză mare timp de trei minute. Dacă este nevoie, poți să crești cantitatea de apă de nucă de cocos utilizată. Consumă smoothie-ul obținut rece.

Află mai multe! Citește și:

Apa de nucă de cocos – 16 beneficii

2. Smoothie cu banane, migdale și semințe de in

Menține frumusețea pielii cu un smoothie cu semințe de in

Următorul smoothie delicios te poate ajuta să ai pielea strălucitoare și sănătoasă. Acesta are un conținut bogat de proteine vegetale, potasiu, calciu, fibre și acizi grași Omega-3, toate elementele fiind esențiale pentru ca pielea noastră să-și mențină elasticitatea și să fie mereu hidratată.

Semințele de in sunt o sursă importantă de acizi grași sănătoși, utili împotriva inflamațiilor, roșeții, iritațiilor și umflăturilor.

Ingrediente

  • 2 banane
  • ¼ cană de migdale (40 g)
  • ½ cană de lapte de migdale (125 ml)
  • O lingură de semințe de in (10 g)

Mod de preparare

Adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie și procesează-le timp de câteva minute. Consumă smoothie-ul obținut imediat după preparare.

3. Smoothie cu țelină, castravete și mere

Menține frumusețea pielii cu un smoothie de castraveți

Următorul smoothie verde conține antioxidanți importanți, ce au abilitatea de a încetini acțiunea radicalilor liberi și de a proteja pielea împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete. Grație conținutului bogat de fibre, vitamine, minerale și apă, acest smoothie este o modalitate excelentă de a menține frumusețea pielii.

Ingrediente

  • ½ castravete de mărime medie, feliat
  • 2 tulpini de țelină, feliate
  • 2 mere roșii, tăiate în cubulețe
  • O bucățică de rădăcină de ghimbir, decojită
  • O mână de pătrunjel
  • O mână de varză furajeră
  • O mână de spanac
  • Zeama obținută dintr-o jumătate de lămâie

Mod de preparare

Adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie, adaugă puțină apă și procesează bine. Consumă smoothie-ul obținut imediat după preparare.

4. Smoothie cu căpșuni și coacăze

Menține frumusețea pielii cu un smoothie de căpșuni

Atât căpșunele, cât și coacăzele au un conținut bogat de antioxidanți ce facilitează regenerarea celulelor pielii și reduc impactul radicalilor liberi. Mai mult, aceste două ingrediente ajută la eliminarea toxinelor din cauza cărora pielea poate părea lipsită de viață și nesănătoasă.

Ingrediente

  • 55 g de căpșuni proaspete
  • 55 g de coacăze proaspete
  • O portocală decojită, fără sâmburi
  • O banană coaptă
  • ½ cană de iaurt natural (125 g)
  • 2 linguri de semințe chia (20 g)
  • O lingură de nectar de agave (7,5 g)

Mod de preparare

Adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie și procesează-le timp de câteva minute, până obții un lichid fin. Acest smoothie are un gust delicios și îți oferă numeroase beneficii pentru piele.

5. Smoothie cu morcovi și mere

Menține frumusețea pielii cu un smoothie de morcovi și mere

Ultimul smoothie din lista noastră este foarte delicios și ne oferă vitamine, minerale, antioxidanți și fibre, substanțe hrănitoare utile pentru eliminarea toxinelor și a celulelor moarte care pot altera sănătatea pielii. Este ideal dacă vrei să-ți revitalizezi pielea, să-i îmbunătățești elasticitatea și să-ți recapeți tenul natural.

Ingrediente

  • Un morcov decojit și feliat
  • Un măr tăiat în cubulețe
  • O lămâie întreagă decojită, fără sâmburi

Mod de preparare

Pur și simplu introdu cele trei ingrediente într-un robot de bucătărie și procesează-le. Răcește smoothie-ul obținut cu puțină gheață și apoi consumă-l cu plăcere.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.