Dezvoltă-ți reziliența și curajul în perioadele grele

· 9 februarie 2019
Reziliența reprezintă abilitatea de a depăși momentele dificile, de a lăsa în urmă rănile emoționale și de a privi către viitor. Este o abilitate pe care o are fiecare om și pe care poți și tu s-o dezvolți. 

Înainte de a detalia care ar fi modalitățile de a cultiva reziliența și curajul, află un pic mai multe despre aceste concepte.

Deși reziliența este un termen înrădăcinat în domeniul psihologiei motivaționale, cuvântul își are originile în domeniul fizicii. Atunci când un material își pierde forma în urma unui impact sau a unei reacții chimice și este capabil să revină la forma inițială fără să se rupă sau să se fisureze, acesta reprezintă un exemplu clar de reziliență.

Această proprietate fizică a fost preluată de psihologi deoarece și noi, oamenii, avem capacitatea de a ilustra acest tip de comportament: ne confruntăm cu diverse necazuri și greutăți, dar le facem față, iar la final devenim chiar mai puternici. 

Te-ar putea interesa și:

Cum s-o iei de la capăt indiferent de vârstă

În articolul de azi te invităm să descoperi șapte modalități prin care poți implementa această metodă terapeutică.

Oricât de incredibil ar părea, datorită faptului că suntem organisme vii, suntem pregătiți din punct de vedere biologic să înfruntăm anumite probleme. Gândirea logică ne poate ghida în tot acest proces.

Acesta este un tip de renaștere care ne permite să depășim momentele dificile și să privim cu speranță spre ziua de mâine.

Modalități de a-ți dezvolta reziliența și curajul în perioade grele

În prezent, conceptul de reziliență este aplicat în numeroase domenii și discipline. La nivel corporativ, de exemplu, acesta reprezintă o modalitate utilă de a face față momentului de criză sau dificultăților apărute. Fiecare membru al echipei trebuie să fie capabil să analizeze situația și să implementeze strategii noi pentru a le depăsi.

Uneori, în timpul momentelor de criză se ivesc cele mai bune ocazii de a deveni un om mai puternic, fapt care se aplică și la nivel personal sau emoțional. Să vedem cum putem pune în practică acest mecanism.

1. Conectează-te cu mediul în care trăiești

Reziliența și curajul dezvoltate prin obiective noi

Atunci când treci printr-un moment dificil, se întâmplă adesea să simți că întreaga lume este un haos. Toți oamenii par să meargă într-o anumită direcție, în timp ce tu te îndrepți în cea opusă.

Trebuie să îți oferi o clipă de răgaz și să conștientizezi că nu ești singur. Fii curajos, conectează-te cu cei din jur și bucură-te de sprijinul prietenilor buni, al familiei și al tuturor oamenilor care știu cu adevărat să te asculte și să te ajute.

A accepta ajutorul celor din jur este un lucru care îți permite să devii mai puternic, să te simți mai în siguranță, să iei decizii noi și să-ți dezvolți reziliența și curajul.

2. Nu uita că suferința nu durează o veșnicie: într-o zi, vei zâmbi din nou

Nimeni nu poate schimba trecutul. Lucrurile sunt așa cum sunt și ai tot dreptul să te simți supărat, trist, respins.

Dar trebuie să-ți amintești că toate aceste situații dificile și neplăcute nu țin o veșnicie. Suferința nu este eternă, iar fiecare zi aduce o îmbunătățire. Trebuie să te lași purtat de valul vieții. Vor exista momente grele, momente în care se ivesc oportunități unice și momente de fericire adevărată.

3. Schimbarea face parte din viață

Reziliența și curajul înseamnă acceptarea că schimbarea este inevitabilă

Viața este ca un râu, despre care știm că se află în continuă curgere. Asta înseamnă că schimbarea este inevitabilă. Faptul că te agăți de durerea ta este o alegere. Evită să cazi în această capcană și învață să renunți.

Problemele cu care te confrunți trebuie să scoată la iveală abilitatea ta înnăscută de a te adapta, capacitate specifică tuturor oamenilor. Ghidează-ți emoțiile în căutarea speranței. Acceptă tot ceea ce s-a întâmplat și permite-ți să mergi mai departe puțin câte puțin. Transformă fiecare zi într-o invitație de a privi imaginea de ansamblu a vieții.

Citește și:

Lucrurile mărunte fac diferența

4. Stabilește-ți obiective noi

Nu mai există cale de întoarcere. Ce a fost, a fost și nu mai poți schimba nimic. Singura opțiune este să accepți realitatea și să mergi mai departe. În primul rând, trebuie să-ți stabilești un obiectiv – un lucru simplu și ușor de realizat spre care să-ți îndrepți atenția.

Ulterior poți să-ți stabilești alte țeluri mai complicate, mai ambițioase. Începe totuși prin stabilirea unor obiective mai ușoare în scop terapeutic: fă o plimbare, fă-ți prieteni noi, mergi într-o excursie, bucură-te de lucrurile simple.

5. Cultivă-ți o imagine de sine pozitivă

Metode de a dezvolta reziliența și curajul în perioade grele

Știi cum arăți când suferi, când ești cuprins de durere, când te confrunți cu un eșec, când te-a rănit absența cuiva, când te simți împovărat de dezamăgiri. Este o imagine familiară. Acum a venit timpul să creezi una nouă.

Dezvoltarea stimei de sine este un aspect esențial, deoarece reprezintă singura modalitate de a face față provocărilor zilnice, de a rezolva probleme și de a avea încredere în instinctele tale. Doar așa îți poți dezvolta reziliența și curajul.

6. Nu pierde din vedere imaginea de ansamblu

Chiar dacă ai de înfruntat evenimente dureroase, trebuie să-ți menții controlul și să nu pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Chiar dacă ai fost abandonat, asta nu înseamnă că nu ai dreptul să fii din nou fericit.

Dacă ai pierdut o persoană dragă, nu trebuie să cazi în prăpastia disperării, refuzând să zâmbești sau să te bucuri de viață. Dacă privești cu seninătate spre viitor, îți vei reuși să-ți vindeci rănile cu timpul.

7. Ai grijă de tine

Ai prieteni, familie, oameni care te iubesc și care sunt alături de tine în fiecare zi, fiind mereu dispuși să te ajute. Dar persoana de care trebuie să ai grijă cu adevărat ești tu.

Nu uita niciodată că meriți să fii din nou fericit și nu ezita să faci lucruri care să îți îmbunătățească sănătatea fizică și psihică și care să-ți dezvolte încontinuu reziliența și curajul.

Fă plimbări în natură, fă o schimbare în cee ce privește alimentația, eliberează-ți emoțiile prin intermediul proiectelor, planurilor și visurilor. Nu înceta niciodată să te gândești la viitorul tău.

  • Fletcher, D., & Sarkar, M. (2013). Psychological resilience: A review and critique of definitions, concepts, and theory. European Psychologist. https://doi.org/10.1027/1016-9040/a000124
  • Davydov, D. M., Stewart, R., Ritchie, K., & Chaudieu, I. (2010, July). Resilience and mental health. Clinical Psychology Review. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2010.03.003