Sarea din organism – remedii și prevenire

· 17 septembrie 2015
În afară de a bea multă apă, știați că pătrunjelul vă poate ajuta să curățați rinichii? Aceștia au rolul de a filtra sarea din sânge.

De-a lungul timpului, cercetătorii au arătat că sarea din organism poate avea câteva efecte negative grave asupra sănătății. Și cel mai îngrijorător lucru este faptul că lumea consumă sare într-o cantitate mult prea mare.

Este adevărat că organismul nostru are nevoie de sare, sau sodiu, pentru a funcționa corespunzător, dar asta nu înseamnă că putem face exces de sare în organism. De fapt, experții spun că este de preferat să excludem sarea din alimentație și să aducem un aport de sodiu din alte alimente.

Consumul excesiv de sare poate provoca, o dată cu trecerea timului, probleme de sănătate grave – ca de exemplu bolile de inimă, accidentul vascular și altele. Sarea din organism este și motivul pentru care ni se umflă mâinile și picioarele și reținem apa în organism.

Te-ar putea interesa și:

Durerile articulare – remediu cu sare și ulei

Din fericire, puteți renunța la acest obicei nociv de a adăuga sare în mâncare și să scăpați de cea acumulată în organism.

Cum să scăpați de sarea acumulată în organism

Elimină sarea din organism

  • Beți mai multă apă: experții recomandă să beți 6-8 pahare de apă pe zi. Paradoxal, prin consumul de apă se poate elimina excesul de lichide reținut de organism. Astfel puteți scăpa de sare prin urină. Acest obicei simplu contribuie la procesul de detoxifiere al organismului, vă menține hidratați și reduce umflarea țesuturilor.
  • Eliminați sarea din alimentație: deși pentru multe persoane sarea este un ingredient foarte important în orice rețetă, ar trebui să căutați și alternative care să dea savoare mâncărurilor. Bineînțeles că puteți folosi cantități mici de sare, mai ales în mâncarea preparată acasă.
  • Dar, să nu uitați că există sare, și chiar o cantitate mare, în mezeluri, conserve, supe, mâncare congelată, și altele. În loc să consumați astfel de alimente, mai bine luați fructe și legume proaspete. Ele vor elimina sarea din organism.
  • Înlocuiți sarea cu alte condimente: puteți renunța la consumul de sare mult mai ușor dacă o înlocuiți cu alte condimente, mai sănătoase. Câteva exemple ar fi usturoiul, piperul negru, curry, pătrunjelul, oregano și rozmarinul.

Te-ar putea interesa și:

Sarea – 7 trucuri de curățare ecologice

  • Faceți exerciții fizice: vă recomandăm să faceți mișcare în fiecare zi, prin care să transpirați. Când mergeți, dansați, mergeți pe bicicletă, alergați sau mergeți la saună, corpul elimină impuritățile și excesul de sare prin transpirație. Dar nu uitați să aveți mereu o sticlă cu apă când faceți efort.

Pătrunjel pentru a elimina sarea din organism

Suc de pătrunjel

Pătrunjelul este bine-cunoscut pentru proprietatea de a curăța rinichii și de a stimula eliminarea toxinelor prin urină. Cu siguranță știți că rinichii joacă un rol foarte important în detoxifierea organismului. Aceste organe sunt răspunzătoare pentru filtrarea sării în exces din sânge, împreună cu alte substanțe toxice care ajung în organism.

La ce este bun pătrunjelul?

Pentru a beneficia de puterea pătrunjelului de a curăța rinichii, trebuie doar să faceți un ceai. Aveți nevoie de o mână de frunze de pătrunjel mărunțite și de un litru de apă. Fierbeți pătrunjelul timp de 10 minute. Beți acest ceai pe stomacul gol. Păstrați restul într-un recipient de sticlă în frigider pentru a putea bea de mai multe ori pe zi.

Și nu uitați!

  • Pentru a beneficia din plin de proprietățile acestui ceai, vă recomandăm să urmați și sfaturile de mai sus. Nu uitați că trebuie să beți acest lichid mai multe zile.
  • Ceaiul de pătrunjel ajută la detoxifierea organismului și la eliminarea sării în exces. Acesta este și un remediu foarte bun și împotriva retenției de apă, previne hipertensiunea arterială și facilitează scăderea în greutate. Desigur că toate acestea sunt posibile dacă, și doar dacă, aveți un stil de viață sănătos.