Simptomele metastazelor osoase și tipuri de tratament - Doza de Sănătate
 

Simptomele metastazelor osoase și tipuri de tratament

Metastazele osoase reprezintă o complicație a cancerurilor avansate. Această problemă este foarte gravă, drept pentru care este important să știi ce poți să faci atunci când survine.
Simptomele metastazelor osoase și tipuri de tratament

Ultima actualizare: 20 august, 2020

În articolul de azi, îți vom vorbi despre simptomele metastazelor osoase și tipurile de tratament pe care pacienții le au la dispoziție.

Metastazele osoase survin în urma progresiei anumitor tipuri de cancer, fiind o complicație gravă care afectează oasele. Practic, celulele neoplazice ale unei tumori de la nivelul unui alt organ migrează către un os.

Mai întâi, trebuie să clarificăm faptul că metastazele osoase nu indică prezența cancerului osos primar. Cu alte cuvinte, această boală nu debutează în țesuturile osoase, ci în alt organ, cum ar fi sânii sau plămânii.

Metastazele osoase semnalează că boala s-a răspândit spre oase. În general, regiunile cele mai vulnerabile sunt coloana vertebrală și oasele lungi. Acest aspect este legat de modul în care circulația sanguină și cea limfatică fac posibilă drenarea lichidelor.

De îndată ce o celulă neoplazică ajunge la un os, ea începe să se reproducă. Metastazele osoase produc, de obicei, celule asemănătoare celor ale țesuturilor osoase: osteoblaste și osteoclaste. Aceste celule se reproduc în exces, drept pentru care țesutul are de suferit.

Apoi, țesutul afectat este slăbit din cauza osteoclastelor sau rigidizat din cauza osteoblastelor. Ambele efecte sunt nocive.

Majoritatea tipurilor de cancer pot metastaza, dar acest fenomen este mai frecvent în cazul cancerului mamar și al celui de prostată. De îndată ce procesul se declanșează, pacientul începe să experimenteze simptome specifice atât tumorii primare, cât și celor noi care s-au format.

Simptomele metastazelor osoase

Diferitele tipuri de metastaze osoase provoacă simptome asemănătoare, ce nu au legătură cu tumorile care au dus la formarea lor. Printre semnele clasice ale metastazelor osoase se numără:

  • Durere: Acesta reprezintă principalul simptom, dar nu trebuie să fie neapărat persistent. La anumiți pacienți, durerea se intensifică la mișcare, pe când alții o resimt tot timpul, inclusiv când se odihnesc. Acest lucru poate îngreuna semnificativ tratamentul.
  • Fracturi: Așa cum am menționat anterior, metastazele osoase pot slăbi oasele. Un os slăbit se poate rupe chiar și la efort minim. Pacienții bolnavi de cancer trebuie să aibă mare grijă, astfel încât să prevină fracturile.
  • Hipercalcemie: Tumoarea poate provoca eliberarea calciului în sânge. Pe măsură ce se agravează, apar mai multe simptome. De pildă, pacienții pot experimenta constipație, o lipsă a poftei de mâncare și urinare frecventă. Lipsa poftei de mâncare și urinarea frecventă pot duce la deshidratare.
  • Compresii: Una dintre locațiile în care metastazele osoase survin cel mai des este coloana vertebrală. Vertebrele lezate se pot micșora sau suprapune și își pot modifica poziția. Drept consecință, nervii sau coloana vertebrală se pot comprima.
Pacient cu mâna fracturată discutând cu un medic

Tipuri de tratamente pentru metastazele osoase

Există două abordări în ceea ce privește tratarea metastazelor osoase. Se poate opta pentru un tratament localizat sau pentru unul sistemic. Alegerea va fi influențată de cancerul inițial, de starea pacientului și de opțiunile disponibile. Mai jos, vom prezenta în detaliu ambele variante.

Tratamentele sistemice

  • Chimioterapia: Implică folosirea unor substanțe medicamentoase pentru a întrerupe anumite procese ale celulelor tumorale. Reprezintă cea mai populară opțiune.
  • Radioterapia: Radiații produse de un echipament pătrund corpul și distrug celulele canceroase. Numărul sesiunilor și doza de radiații variază de la un pacient la altul. De obicei, este foarte eficientă pentru a ține sub control durerea asociată metastazelor osoase.
  • Terapia hormonală: Se folosesc medicamente pentru a bloca acțiunea anumitor hormoni. Această terapie este folosită frecvent pentru a trata cancerul mamar sau de prostată.
  • Imunoterapia: Și aceasta presupune folosirea de medicamente, dar ele emulează funcții ale sistemului imunitar.
  • Radiofarmaceuticele: În acest caz, sunt emise radiații din interiorul corpului, nu cu echipamente externe. Radiofarmaceuticele sunt injectate în organismul pacientului, circulă spre metastazele osoase și apoi atacă celulele tumorale.
Medic explicând simptomele metastazelor osoase unor pacienți

Tratamentele localizate

  • Bifosfanații: Blochează activitatea osteoclastelor, împiedicându-le să distrugă oasele sănătoase.
  • Denosumab: Asemenea bifosfanaților, denosumabul blochează activitatea osteoclastelor. Acțiunea sa este oarecum diferită, dar rezultatul final va fi unul asemănător.
  • Vertebroplastia: Dacă metastazele osoase afectează coloana vertebrală, se poate opta pentru injectarea unui ciment osos cu acțiune rapidă. Acest tratament poate ameliora durerea experimentată.
  • Intervențiile chirurgicale: Nu în ultimul rând, pacienții care îndeplinesc anumite condiții pot opta pentru un tratament chirurgical. Dacă metastazele sunt accesibile, chirurgul poate încerca să le extirpe.

Nu subestima simptomele metastazelor osoase

Apariția metastazelor osoase constituie o complicație gravă a cancerului. Este esențial ca pacienții să beneficieze de serviciile unei echipe de specialiști, care le poate oferi cel mai bun tratament posibil. Luând în considerare toate opțiunile disponibile în momentul de față, calitatea vieții pacienților cu această boală poate fi îmbunătățită.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Vicent, S., et al. “Las metástasis óseas del cáncer.” Anales del Sistema Sanitario de Navarra. Vol. 29. No. 2. Gobierno de Navarra. Departamento de Salud, 2006.
  • García, F. BAIXAULI, et al. “Estado actual de las metástasis óseas.” Revista española de cirugía osteoarticular 49.257 (2014).
  • Centeno, C., et al. “Metástasis óseas: manifestaciones clínicas y complicaciones. Un tratamiento multidisciplinar.” Med Pal 8 (2001): 100-108.
  • Durand, J-P., et al. “Metástasis óseas: manejo multidisciplinario, conducta diagnóstica y terapéutica.” EMC-Aparato locomotor 46.1 (2013): 1-16.
  • Salazar Pacheco, Rudy, et al. “Metástasis óseas en tumores malignos de la mama. Breve informe epidemiológico.” Acta Ortopédica Mexicana 16.2 (2002): 51-55.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.