Tratarea arsurilor gastrice cu 3 trucuri simple
Verificat și aprobat de medicul José Gerardo Rosciano Paganelli
Arsura la stomac, sau refluxul acid, este una dintre cele mai răspândite afecțiuni ale lumii moderne. După denumire, este simplu de înțeles că acest gen de indigestie apare din cauza excesului de acid. Descoperă ce poți face pentru prevenirea și tratarea arsurilor gastrice.
Această problemă este caracterizată de un disconfort intens și de o senzație de arsură în coșul pieptului. Cu toate că apare din cauza problemelor stomacului, arsura se simte în partea de sus a acestuia, în apropierea deschiderii spre esofag.
Pentru a identifica mai ușor refluxul acid, poți lua ca punct de reper sternul (osul din mijlocul pieptului) și, dacă arsurile par a proveni din acea zonă, cel mai probabil suferi de tulburări gastrice.
În concluzie, acest tip de indigestie se manifestă prin iritarea esofagului și a părții superioare a stomacului, ducând la o neplăcută senzație de arsură.
Cauzele apariției arsurilor la stomac
Majoritatea cauzelor apariției arsurilor gastrice sunt legate de dietă, dar există și alte cauze:
- Stresul prelungit
- Sarcina
- Unele medicamente
- Fumatul
- Alimentele iritante
- Alimentația în exces, mai ales la cină
Ținând cont de toate acestea, poți trata destul de ușor indigestia. Există câteva remedii naturale care te pot ajuta în tratamentul refluxului acid.
Sugestii pentru tratarea arsurilor gastrice
Dieta este cel mai important aspect când vine vorba de arsuri la stomac, dar și de sănătate în general. Descoperă trei trucuri alimentare care te pot ajuta să gestionezi mai ușor problemele gastrice.
1. Cantitatea potrivită la timpul potrivit
Unul dintre factorii cei mai importanți în tratarea arsurilor gastrice este cantitatea de alimente consumată și momentul când te așezi la masă. Cele mai multe persoane nu știu cu adevărat când se consumă anumite alimente și ce trebuie să conțină mesele principale (micul dejun, masa de prânz și cina).
Pentru a calcula momentul ideal pentru masă, gândește-te când este timpul pentru exerciții fizice, cât durează drumul spre serviciu sau la ce oră te culci. Momentul pentru masă este cu cel puțin două ore înainte de aceste activități.
În ceea ce privește cantitatea, ia în considerare numărul de calorii necesare într-o zi și împarte-l în 5-6 mese (3 mese principale și 2 gustări). Așa poți evita înfometarea și porțiile excesive la cină.
Ține minte să-ți controlezi porțiile, iar în curând vei observa o ameliorare la nivelul funcțiilor digestive.
2. Consumă alimente sănătoase
Această sugestie previne și tratează indigestia, dar, în același timp, îți îmbunătățește și starea generală de sănătate și vitalitatea.
O dietă echilibrată conține legume proaspete, pește, sau cereale integrale și contează foarte mult pentru sănătatea stomacului.
Rezultatul este diminuarea cantității de acid din stomac și reglarea procesului digestiv.
Ar trebui să iei în considerare eliminarea din dietă a alimentelor care stimulează producția acidului gastric. Produse precum oțetul, cafeaua, ciocolata, fructele citrice, băuturile acidulate sau prăjelile ar trebui lăsate deoparte dacă te interesează tratarea arsurilor gastrice.
Ce ar trebui să nu lipsească din dieta ta zilnică?
Un plan alimentar sănătos și eficient pentru combaterea refluxului acid ar trebui să conțină cât mai multe produse care ajută digestia și tratează arsurile, cum ar fi:
- Iaurt, lapte sau brânză proaspătă de vaci. Ia în considerare variantele degresate ale acestor produse.
- Ouă. Neapărat fierte, ouăle reglează nivelul colesterolului din sânge și previn arsurile.
- Legumele, deosebit de benefice în orice dietă, nu ar trebui consumate crude.
- Peștele și carnea de pui sunt cele mai bune surse de proteine, asigurând în același timp și buna funcționare a sistemului digestiv. Este de preferat să găsești pește crescut în sălbăticie, nu în crescătorii, iar dacă nu ai o sursă sănătoasă de carne de pui, o poți înlocui cu carne slabă de vită.
3. Alege lichidele potrivite
Pentru o digestie bună, nu uita de cei doi litri de lichide zilnic, însă alege cu grijă deoarece organismul poate reacționa negativ la ingredientele nepotrivite.
Alcoolul și băuturile dulci carbogazoase sunt complet interzise dacă suferi de hiperaciditate. Acestea sunt responsabile de menținerea mediului acid din stomac.
Optează, în schimb, pentru ceaiuri din plante sau sucuri proaspăt stoarse, cu excepția citricelor, și hidratează-te corespunzător pentru asigurarea sănătății întregului organism.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Aune D, Giovannucci E, Boffetta P, Fadnes LT, Keum N, Norat T, Greenwood DC, Riboli E, Vatten LJ, Tonstad S. Fruit and vegetable intake and the risk of cardiovascular disease, total cancer and all-cause mortality-a systematic review and dose-response meta-analysis of prospective studies. Int J Epidemiol. 2017 Jun 1;46(3):1029-1056. doi: 10.1093/ije/dyw319. PMID: 28338764; PMCID: PMC5837313.
- Ji J, Yang H. Using Probiotics as Supplementation for Helicobacter pylori Antibiotic Therapy. Int J Mol Sci. 2020 Feb 8;21(3):1136. doi: 10.3390/ijms21031136. PMID: 32046317; PMCID: PMC7037652.
- Van Hecke T, Van Camp J, De Smet S. Oxidation During Digestion of Meat: Interactions with the Diet and Helicobacter pylori Gastritis, and Implications on Human Health. Compr Rev Food Sci Food Saf. 2017 Mar;16(2):214-233. doi: 10.1111/1541-4337.12248. Epub 2017 Jan 26. PMID: 33371537.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.