Vreau să te scot din gândurile mele - Doza de Sănătate
 

Vreau să te scot din gândurile mele

Amintirile dor și eu continuu să sufăr. Însă astăzi voi înceta să mă gândesc la tine, pentru că am voința și puterea de a o face. 
Vreau să te scot din gândurile mele

Ultima actualizare: 29 decembrie, 2022

Vreau să te scot din gândurile mele, dar nu știu cum. Mintea mea pare să mă controleze și chiar dacă vreau să o eliberez de imaginea ta, nu pot.

Este foarte neplăcut. Nu este vorba doar despre amintiri apăsătoare, ci și despre emoții și sentimente negative care mă încearcă.

Mintea îmi este acaparată și de griji, îndoieli sau întrebări precum: „Dacă acționam altfel…” sau „Ce s-ar fi întâmplat dacă situația era diferită?”

Nu știu cum voi proceda, dar vreau să te scot din gândurile mele odată pentru totdeauna. 

Gândurile mă copleșesc

Vreau să te scot din gândurile mele rapid

Primul pas pentru a scoate o persoană din mintea ta este să nu ignori toate gândurile, ideile și emoțiile amestecate în capul tău. Este normal să nu îți dorești să le înfrunți, deoarece dor prea tare. Însă dacă nu faci asta, nu vei putea să încetezi să te gândești la acel om care nu mai face parte din viața ta.

  • Analizează-ți gândurile: ce sentimente îți provoacă acestea și de ce? Întreabă-te dacă aceste idei sunt logice și care este motivul pentru care apar atât de des în mintea ta.
  • Îți faci prea multe griji? Uneori ne îndoim de deciziile și alegerile noastre. Este vorba de așa numitele „regrete”. Renunță la ele. Dacă privești situația din exterior, vei vedea că toate grijile tale sunt nefondate.
  • Ia în calcul și frica: Poate că motivul pentru care nu poți să îți scoți acea persoană din minte este chiar teama de singurătate.
  • Nu compara viața ta cu a lui/ei: Comparațiile te înscriu într-un cerc al negativității care nu îți permite să te simți niciodată confortabil și mulțumit.
Fată confuză

Este important să urmezi acești pași pentru a accepta gândurile care nu îți dau pace și pentru a te bucura de toate celelalte beneficii pe care le oferă.

Îți recomandăm să citești: 

De ce nu este bine să gândești prea mult?

Îmi voi concentra atenția pe alte lucruri

După ce ai înfruntat toate gândurile privitoare la acea persoană, acestea își vor urma cursul. Cu alte cuvinte, îți vor trece temporar prin minte, apoi vor dispărea.

Totuși, vor exista întotdeauna alte gânduri care îți provoacă neliniște, tristețe, melancolie și îndoieli. Pentru acestea, există o altă soluție: concentrează-ți atenția asupra altor lucruri. 

Cea mai bună tehnică pentru a uita de cineva este să faci ceva nou și să te axezi pe ceea ce îți place. Acum ai timp pentru tine, așa că valorifică-l. Ieși cu prietenii, întâlnește oameni noi, concentrează-te asupra serviciului, organizează excursia în care ai vrut întotdeauna să mergi, etc.

Toate aceste activități te vor ține ocupat și te vor ajuta să îți scoți mai ușor din minte persoana pe care vrei să o uiți, chiar dacă te vei mai gândi la ea din când în când.

Om care gândește

Poate te întrebi dacă nu cumva această tehnică este doar o modalitate de a fugi de problema în sine. Răspunsul este nu, atât timp cât ai parcurs deja pașii prezentați mai sus. Aceasta ar fi cea de-a doua etapă în procesul uitării și al vindecării.

Ca să te scot din gândurile mele, voi înceta să visez la tine

Situația nu s-a rezolvat definitiv. Încă te simți rău și nu poți uita acea persoană. Acest lucru se întâmplă deoarece încă visezi la ea și la relația voastră.

Când idealizezi un lucru, îți creezi diverse fantezii și dezvolți o idee greșită cu privire la ceea ce se va întâmpla. Aceasta se înrădăcinează în mintea ta și nu poți înceta să te gândești la persoana respectivă.

În capul tău încă mai există imaginea tuturor întâlnirilor, a sărutărilor și a situațiilor diverse prin care ați trecut. Ți le amintești pe toate cu un zâmbet pe buze, însă acesta se transformă curând în lacrimi. Este o tortură, deoarece știi că toate aceste fantezii nu duc nicăieri. Sunt doar iluzii și amintiri dureroase ale unui lucru care nu mai există.

Oricum, chiar dacă pui în practică toate recomandările noastre și altele care funcționează în cazul tău, numai timpul va așeza toate lucrurile la locul lorNu vei putea scoate din mintea ta o persoană importantă de la o zi la alta. Este un proces complex care necesită timp și, mai presus de toate, acceptare.

Vreau să te scot din gândurile mele rapid

Dacă negi realitatea, te plângi sau te complaci în suferință, situația dificilă va dura și mai mult. Prin urmare, trebuie să înveți să accepți ce ți se întâmplă, să nu renunți și să aștepți. Mai devreme sau mai târziu, durerea va dispărea.

Astăzi te scot din gândurile mele pentru că am puterea și voința de a o face. 


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.