10 alimente care afectează echilibrul glicemiei - Doza de Sănătate
 

10 alimente care afectează echilibrul glicemiei

Pentru a-ți menține un echilibru sănătos al nivelului de glucoză în sânge, trebuie să limitezi sau să eviți consumul anumitor tipuri de alimente. Dar știi care sunt acestea? În articolul de azi, vei descoperi cele mai importante 10 categorii.
10 alimente care afectează echilibrul glicemiei
Marta Jiménez

Scris și verificat de nutriționistul Marta Jiménez.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Diabetul este o boală în plină expansiune, clasificată, de fapt, drept una dintre cele mai periculoase boli necomunicabile din lumea actuală. În prezent, la nivel global există aproximativ 415 milioane de diabetici. Așadar, menținerea echilibrului glicemiei este extrem de importantă. În acest articol, îți vom prezenta 10 alimente care afectează echilibrul glicemiei.

Există o linie subțire între nivelurile crescute ale glicemiei (prediabet) și diabetul zaharat. Așadar, prevenirea bolii este în mâinile tale.

Recomandări pentru menținerea echilibrului glicemiei

Modificările nivelului de glucoză în sânge pot duce la hiperglicemie sau hipoglicemie. Nivelurile zahărului în sânge cresc atunci când consumi carbohidrați. Din cauza acestei creșteri (hiperglicemie), pancreasul secretă insulină pentru ca celulele să poată utiliza glucoza.

În mod similar, glucoza scade sub 70 mg/dl atunci când există un exces de insulină, ceea ce duce la hipoglicemie. Această situație este riscantă pentru organism.

Diabetul apare atunci când secreția de insulină este normală, dar receptorii de insulină ai celulelor nu funcționează corect, forțând pancreasul să secrete mai multă substanță.

Cei trei piloni de bază pentru reglarea glicemiei (nivelului de glucoză în sânge) sunt dieta, exercițiile fizice și evitarea hiperinsulinemiei. Pentru a-ți regla glicemia, trebuie să ai control deplin asupra alimentelor pe care le consumi, așadar trebuie să adopți obiceiuri sănătoase:

  • Bea între 6 și 8 pahare mari de apă pe zi.
  • Fă cel puțin 40 de minute de exerciții moderate în fiecare zi.
  • Stabilește-ți un program de servire a mesei.
  • Nu sta fără să mănânci mai mult de 4-5 ore.
  • Adoptă obiceiul de a citi etichetele alimentelor.
  • Adoptă o dietă săracă în grăsimi saturate.

Evită aceste 10 tipuri de alimente care afectează echilibrul glicemiei

Tendințele actuale dezvăluie o creștere a consumului de produse „zero”, „ușoare”, „cu conținut scăzut de…”, „fără…”, etc, toate destinate persoanelor cu tulburări metabolice, inclusiv cele în care valorile normale ale glicemiei variază. În general, toate aceste alimente conțin zaharuri ascunse. Așadar, trebuie să acorzi o atenție deosebită conținutului de zaharuri al alimentelor, deoarece acesta poate duce la tulburări ale echilibrului nivelului de glucoză.

Evită orice produs care conține mai mult de 10% zaharuri, adică mai mult de 10 grame la 100 de grame.

Dacă încerci să-ți menții un echilibru corespunzător al glicemiei, nu uita că trebuie să eviți anumite tipuri de alimente. Multe dintre tipurile de alimente pe care le vom menționa mai jos sunt adesea percepute ca fiind „sănătoase”.

1. Sosurile și dressingurile sunt rele pentru echilibrul glicemiei

În general, sosurile și dressingurile sunt excelente lângă carne și legume. Problema principală este faptul că majoritatea mărcilor comerciale sunt prelucrate excesiv și conțin sirop de porumb, fructoză și alți aditivi care modifică echilibrul nivelului de glucoză.

Sosurile sunt alimente care afectează echilbrul glicemiei
Sosurile și dressingurile din comerț sunt produse prelucrate excesiv, care conțin zaharuri ascunse și alți aditivi care pot duce la dezechilibrul glucozei.

2. Carne prelucrată

Acest tip de alimente procesate ar putea duce la creșterea nivelului de colesterol și trigliceride, ceea ce poate duce la creșterea riscului apariției afecțiunilor cardiovasculare.

3. Cereale rafinate

Cerealele suferă un proces de rafinare în urma căruia își pierd fibrele, vitaminele, mineralele și antioxidanții. Rezultatul este un tip de aliment cu un indice glicemic ridicat, ceea ce duce la o creștere accentuată a nivelului glicemiei.

4. Alcool

Ficatul nu mai produce glucoză, iar nivelul glicemiei scade atunci când bei alcool. Acest fenomen este deosebit de periculos pentru diabetici, deoarece duce adesea la hipoglicemie.

5. Produse de patiserie

Acestea au un conținut ridicat de făină rafinată și grăsimi trans. Această combinație nefericită este corelată cu o reducere a sensibilității la insulină a țesuturilor corpului. La rândul său, acest lucru duce la un risc crescut de dezvoltare a diabetului.

6. Alimente tip fast food

Acestea conțin, de obicei, niveluri ridicate de zaharuri libere. De asemenea, conțin grăsimi și aditivi care îți pot afecta metabolismul.

7. Alimente procesate excesiv

Toate tipurile de alimente prelucrate excesiv și care au fost supuse unor tratamente termice ridicate generează substanțe toxice. Astfel, aceste substanțe pot duce la apariția rezistenței la insulină.

Alimente tip fast food
Alimentele procesate în exces conțin substanțe care modifică nivelul de glucoză în sânge. De asemenea, consumul acestora poate influența anumite tulburări – cum ar fi rezistența la insulină.

8. Băuturi răcoritoare sau băuturi zaharoase

Băuturile răcoritoare sau sucurile, așa cum sunt denumite popular, conțin în principal zaharuri rafinate care se metabolizează foarte rapid și produc creșteri bruște ale nivelului glicemiei.

9. Siropuri și miere

Acestea sunt o sursă de zaharuri precum glucoza și fructoza, ambele vinovate de apariția tulburărilor de control al glicemiei.

Citește mai mult:

10. Suc natural și comercial

Deși este adevărat că unele dintre aceste produse comerciale conțin zaharuri naturale (fructoză), industria alimentară tinde să adauge și alte substanțe în acestea, precum zahărul și siropul de porumb, pe post de conservanți.

Acum ai aflat care sunt cele 10 tipuri de alimente care afectează echilibrul glicemiei. Dacă încerci să-ți reglezi nivelul de glucoză în sânge, trebuie să le eviți cu orice preț. Nu uita să consulți și un medic nutriționist, astfel încât să acesta să-ți ofere un plan alimentar adaptat nevoilor tale.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Tourkmani AM., Alharbi TJ., Bin Rsheed AM., AlRasheed AN., et al., Hypoglycemia in type 2 diabetes mellitus patients: a review article. Diabetes Metab Syndr, 2018. 12 (5): 791-794.
  • Lobach AR., Roberts A., Rowland IR., Assessing the in vivo data on low/no calorie sweeteners and the gut microbiota. Food Chem Toxicol, 2019. 124: 385-399.
  • Micha R., Michas G., Mozaffarian D., Unprocessed red and processed meats and risk of coronary artery disease and type 2 diabetes an updated review of the evidence. Current Atherosclerosis Reports, 2012.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.