6 semne ale glicemiei ridicate - Doza de Sănătate
 

6 semne ale glicemiei ridicate

Deși poate părea contradictoriu, dacă ai glicemia ridicată, este posibil să slăbești mai repede, fără un motiv aparent, deoarece corpul tău va folosi mai multe calorii.
6 semne ale glicemiei ridicate

Ultima actualizare: 12 decembrie, 2022

Atunci când nivelul de zahăr în sânge este ridicat, organismul ne trimite mai multe semne ale glicemiei ridicate. Avem tendința de a asocia nivelul ridicat de zahăr în sânge cu diabetul, dar aceasta nu este singura problemă.

În realitate, oricine poate suferi de această problemă fără ca măcar să-și dea seama. Așadar, dacă bănuiești că ai glicemia ridicată, acordă o atenție sporită semnelor pe care organismul ți le poate transmite.

6 semne ale glicemiei ridicate

1. Foamea constantă

Deși acest lucru se întâmplă mai des decât credem, foamea constantă arată faptul că ceva nu funcționează în mod corespunzător în organism.

Dacă ai glicemia ridicată , acest aspect împiedică eliberarea glucozei în celulele care au nevoie de ea. Drept urmare, organismul nu obține energia de care are nevoie și este obligat să continue să ceară hrană. Acest lucru este ceea ce creează senzația de foame constantă.

2. Oboseala continuă

Femeie care manifestă semne ale glicemiei ridicate

Atunci când ne simțim foarte obosiți, dăm vina întotdeauna pe munca în exces sau pe alte probleme precum anemia. Însă, în realitate oboseala extremă și constantă poate apărea și ca urmare a nivelului ridicat de zahăr în sânge.

Atunci când avem această problemă, organismul nu este capabil să conserve și să absoarbă glucoza în mod adecvat. Din această cauză, energia nu este utilizată eficient, iar celulele corpului nu primesc cantitatea de nutrienți de care au nevoie. În consecință, ajungem să ne simțim constant obosiți, fără un motiv evident.

3. Nevoia frecventă de a urina

Urinarea frecventă este un alt simptom al diabetului. Dacă avem glicemia foarte mare o perioadă mai lungă de timp, rinichii vor fi afectați și vor încerca să echilibreze concentrația de glucoză din sânge și celule. Într-un final, organismul va dizolva sângele din lichidul intracelular.

În acest fel, corpul încearcă să readucă concentrația de zahăr din sânge la niveluri apropiate de normal. Vom experimentăm acest lucru prin nevoia de a merge mai des la toaletă.

4. Pierderea rapidă în greutate

Fată care ține în mână un cântar

Dacă ai glicemia ridicată, corpul tău poate pierde foarte mult în greutate într-o perioadă scurtă de timp. Pare ciudat, nu-i așa? Îți vine sau nu să crezi, acest lucru se poate întâmpla chiar dacă mănânci mult și consumi alimente bogate în calorii.

Ca urmare a pierderii multor lichide din cauza urinării frecvente, nu vei reține deloc fluide și acest lucru te va face să pierzi în greutate. Cantitățile mari de urină cu un nivel ridicat de glucoză vor face ca organismul să utilizeze mai multe calorii. Astfel, toate aceste aspecte vor face ca organismul să încerce să scape de excesul de glucoză.

De asemenea, dacă nivelul insulinei nu este suficient de ridicat pentru metabolism, organismul va începe să ardă grăsime.

5. Vedere încețoșată

Dacă vederea ta devine uneori neclară, acest inconvenient poate apărea și din cauza glicemiei ridicate. În acest caz, problema este rezultatul deshidratării din cauza creșterii glicemiei. Atunci când se întâmplă acest lucru, întregul corp are de suferit, inclusiv celulele ochilor care, în consecință, se deformează și își pierd capacitatea corectă de focalizare.

6. Iritabilitate

Fată care are semne ale glicemiei ridicate

Dacă te simți mai iritabil decât de obicei și acest simptom vine însoțit de oricare dintre semnele menționate mai sus, atunci acesta poate fi rezultatul glicemiei ridicate. Persoanele cu un nivel ridicat de zahăr în sânge sunt mai anxioase și mai iritabile și sunt și mai susceptibile să sufere de depresie.

Creierul are nevoie de un aport constant și adecvat de glucoză pentru a funcționa în mod optim. Dacă există schimbări drastice ale acestui aport, funcționarea creierului va fi afectată și starea de spirit se va modifica brusc.

De asemenea, zahărul este legat de absorbția în organism a unui alt nutrient responsabil de starea de spirit: cromul. Nu ne putem menține optim nivelul de insulină fără acest element.


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.