10 întrebuințări inedite pentru uleiul de măsline - Doza de Sănătate
 

10 întrebuințări inedite pentru uleiul de măsline

Uleiul de măsline are numeroase întrebuințări, fiind un produs util pe care este bine să îl ai mereu în casă.
10 întrebuințări inedite pentru uleiul de măsline

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Uleiul de măsline, un produs natural folosit în special pentru gătit sau ca dressing pentru diferite preparate, are întrebuințări mai puțin cunoscute și în afara bucătăriei. Haideți să vedem care sunt 10 dintre cele mai neobișnuite utilizări ale uleiului de măsline.

1. Uleiul de măsline folosit ca loțiune hidratantă pentru piele

Combinat cu alte produse, precum uleiurile esențiale, uleiul de măsline este perfect pentru hidratarea pielii și combaterea senzației de piele uscată.

Poți să-i verifici eficacitatea aplicându-ți pe corp câteva picături. Repetă cel puțin de două ori pe zi sau ori de câte ori este nevoie.

2. Demachiant natural

Uleiul de măsline este cel mai bun demachiant natural. Indicat pentru orice tip de ten, acest produs este foarte eficient în îndepărtarea machiajului. Trebuie însă să ai grijă la zona din jurul ochilor, care este foarte sensibilă.

3. Înlocuitor pentru crema de ras

Acest produs natural înlocuiește cu succes crema de ras, atât la femei, cât și la bărbați.

Aplică un strop de ulei de măsline pe față, picioare sau orice altă parte a corpului înainte de ras și aparatul va aluneca mai ușor, fără să provoace iritații sau înroșirea zonelor respective.

4. Detergent pentru vase

Uleiul de măsline curăță oalele și cratițele

Uleiul de de măsline poate fi folosit și pentru spălatul oalelor sau al altor vase. Este suficient să torni câteva picături pe suprafața acestora și să le freci câteva minute cu o cârpă. Clătește-le ușor și continuă să le speli cu detergent, ca de obicei. Este foarte util în special pentru tigăi și oale.

5. Detergent pentru aragaz

Uleiul de măsline poate fi folosit de asemenea și pentru curățarea grăsimii și mizeriei de pe aragaz. Se procedează la fel ca în cazul vaselor: trebuie doar să torni câteva picături pe zonele murdare și să freci cu o cârpă moale. Rezultatul: un aragaz imaculat!

6. Calmant pentru durerea în gât

Dacă simți disconfort în gât sau ai gâtul iritat, poți lua o linguriță cu ulei de măsline. Te vei simți mai bine și, în unele cazuri, acesta va reduce considerabil iritația și durerea.

Dacă ai gripă, poți încerca un amestec de miere și ulei de măsline.

Uleiul de măsline ameliorează iritațiile în gât

7. Lubrifiant natural

Ca orice ulei, uleiul de măsline poate fi folosit și ca lubrifiant pentru uși sau ferestre care scârțâie, fermoare de haine sau genți, dar și alte piese de metal blocate sau care fac zgomote.

8. Protector pentru stomacul pisicilor

Uleiul de măsline oferă un beneficiu pentru pisici

Uleiul de măsline previne formarea ghemotoacelor de păr în stomacul pisicilor și facilitează eliminarea acestora. Nu trebuie decât să adaugi câțiva stropi de ulei în mâncarea felinei tale.

9. Soluție pentru curățarea mobilei

Uleiul de măsline poate fi folosit și pentru curățarea mobilei din lemn sau din piele, căreia îi va reda și strălucirea. Aplică câteva picături pe o cârpă curată și freacă suprafața mobilei.

10. Degresant natural

Uleiul de măsline este util pentru îndepărtarea petelor provocate de produse industriale derivate din petrol. Poți să-ți cureți mâinile sau zona pătată cu o soluție din ulei de măsline și sare.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Vossen, P. (2007). Olive oil: History, production, and characteristics of the world’s classic oils. In HortScience.
  • Covas, M. I. (2007). Olive oil and the cardiovascular system. Pharmacological Research. https://doi.org/10.1016/j.phrs.2007.01.010
  • Guasch-Ferré, M., Hu, F. B., Martínez-González, M. A., Fitó, M., Bulló, M., Estruch, R., … Salas-Salvadó, J. (2014). Olive oil intake and risk of cardiovascular disease and mortality in the PREDIMED Study. BMC Medicine. https://doi.org/10.1186/1741-7015-12-78
  • Calabriso, N., Scoditti, E., Pellegrino, M., & Annunziata Carluccio, M. (2014). Olive Oil. In The Mediterranean Diet: An Evidence-Based Approach. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-407849-9.00013-0
  • J Neurosci. 2011 Jan 19; 31(3): 999–1009. Unusual Pungency from Extra-Virgin Olive Oil Is Attributable to Restricted Spatial Expression of the Receptor of Oleocantha. doi: 10.1523/JNEUROSCI.1374-10.2011
  • Nanomaterials and NanotechnologyVolume 6: 1–8. (2016). Enhancement of antioxidant and skinmoisturizing effects of olive oil byincorporation into microemulsions. https://journals.sagepub.com/doi/pdf/10.1177/1847980416669488

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.